.
.

.

9 IANUARIE, ZIUA ÎN CARE NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL


Deşi nu e ziua în care a fost cucerit vreun trofeu, 9 ianuarie rămâne o dată importantă în istoria Interului. Pentru că, probabil, mai mult decât oricare altă zi din an, 9 ianuarie este ziua care explică cel mai bine de ce Pazza Inter. Pentru că este ziua în care nimic nu este imposibil.

În urmă cu exact 11 ani, pe 9 ianuarie 2005, a avut loc unul dintre acele meciuri care, inevitabil, îţi rămân în memorie pentru totdeauna. Un Inter al remizelor, la primul sezon cu Roberto Mancini pe bancă, a fost la un pas să piardă pe teren propriu în faţa Sampdoriei. În minutul 88, genovezii conduceau cu 2-0, după golurile marcate de Tonetto şi Kutuzov. Lumea începuse să plece de pe stadion, în timp ce orice efort al nerazzurrilor de a relansa meciul se lovea parcă de un zid invizibil. Apoi s-a întâmplat…

Intrat pe teren în minutul 77, când l-a înlocuit pe Adriano, Recoba a trimis un trasor de la 25 de metri în bară. A fost ca un declic. Peste doar câteva secunde, Il Chino i-a pasat lui Martins, iar Oba a înscris cu exteriorul la colţul lung, după un dribling scurt în faţa lui Catellini. Era minutul 89, iar o eventuală remiză ar fi fost considerată o victorie, în acel context.

Dar golul lui Martins a sădit necrederea în tabăra oaspeţilor, iar băieţii lui Mancini au simţit miros de sânge. Genovezii au fost împinşi tot mai puternic spre propria poartă şi nu mai reuşeau practic să iasă din careu. De la microfonul Inter Channel, Roberto Scarpini a simţit, la rândul său, că jucătorii Sampdoriei au plumb în picioare şi s-a simţit dator să se alăture încurajărilor cu un “Forza ragazzi!” pe cât de aproape de isterie, pe atât de sincer. Şi ragazzi parcă l-au auzit.

În primele secunde ale prelungirilor, asediul continuu al nerazzurrilor a dat rezultate. Martins a salvat acrobatic o minge care aproape ieşise în aut de poartă, iar execuţia sa s-a transformat într-o pasă decisivă ideală pentru Vieri, care, din doar câţiva metri, a egalat. Decibelii au atins cote alarmante, suporterii care plecaseră au început să se întoarcă, iar senzaţia generală era că golul trei devenise doar o formalitate. O spuneau entuziasmul general de pe Meazza şi privirile deznădăjduite ale vizitatorilor. “Andiamo a vincerla! Quattro di recupero! Nulla e impossibile! Nulla e impossibile! Nulla e impossibile!“, spunea un Scarpini gâtuit de emoţie.

După reuşita lui Bobo, Inter s-a aruncat cu şi mai multă furie spre poarta unui Antonioli care nu mai ştia unde să se uite întâi.  Colegii săi din apărare erau incapabili să-i ofere vreo clipă de respiro, iar atacurile interiste reveneau de fiecare dată, tot mai puternic. Cu un ultim efort, a respins un alt şut violent al lui Recoba. Apoi s-a întâmplat inevitabilul. La finalul celui de-al treilea minut al prelungirilor, Stankovic i-a aşezat perfect mingea lui Recoba, la 20 de metri de poartă, iar din stângul uruguayanului a explodat una dintre celebrele sale bombe imposibil de dezamorsat. 3-2 şi legenda lui Pazza Inter devenea mai puternică.

Mergem cinci ani mai târziu. Tot 9 ianuarie, tot pe Meazza. Interul condus de Jose Mourinho plecase să facă istorie şi avea să devină singura echipă italiană care reuşeşte Tripla. Dar până atunci, în acea seară primea vizita ultimei clasate, Siena. Trebuia să fie doar o formalitate. Dar într-un sezon memorabil din prima până în ultima zi, chiar şi ceea ce trebuia să fie un meci banal s-a transformat într-un clasic al Seriei A.

Siena a condus cu 1-0, după un gol de excepţie al lui Maccarone, dar Milito şi Sneijder au răspuns pe măsură şi au întors rezultatul. Până la pauză, toscanii au mai marcat o dată, prin Ekdal, pentru ca la mijlocul părţii a doua să revină în avantaj, datorită aceluiaşi Maccarone. Finalul avea să fie incredibil.

Cu trei minute rămase de disputat, Sneijder a pus toată forţa şi toată furia adunată de-a lungul meciului în execuţia unei lovituri libere de la aproximativ 30 de metri şi a restabilit egalitatea. Apoi, în al treilea minut al prelungirilor, Samuel, intrat la pauză în locul lui Quaresma, a stat la limita offside-ului ca un atacant veteran şi a tras cu sânge rece, cu piciorul stâng, imparabil pentru Pegolo, declanşând nebunia printre fanii care nu bănuiau că era doar începutul unor emoţii unice.

Nulla e impossibile per questa Inter!




14 thoughts on “9 IANUARIE, ZIUA ÎN CARE NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL

  1. alex21

    meciul din 2005 a fost momentul in care am devenit cu adevarat interist….ce meciuri am avut si cu Siena in sezonul Triplei…

    Reply
  2. Ylthior

    Am avut o presimțire proastă când am văzut cât au ratat. Au bătut aiurea cornerul ăla când Nagatomo cu iq-ul lui senzațional i-a dat înapoi lui Ljajic care era destul de clar ca e în offside. Apoi au pasat lung cei de la sassuolo, incurcandu-i pe Miranda și Murillo. A sărit Murillo f aiurea, l-a dezechilibrat și pe Miranda care a gafat impardonabil acolo. N-au mai fost cinici și asta i-a costat meciul. Ljajic a ratat f mult, nu mai vorbesc de ocazia lui Icardi din minutul 3.

    Reply
  3. inter4ever

    asta e, nu poți să păcălești mereu fotbalul și să aștepți minuni de la Handa, plus o invenție în atac de la Icardi, Ljajic sau JoJo! până când Mancini nu termină cu experimentele și cu tactica ultradefensivă chiar și cu panaramele de echipe, rezultatele cu adevărat mari vor lipsi 🙁

    Reply
  4. inter4ever

    când Handanovic are 6 (ȘASE!) intervenții extraordinare acasă cu Sass, despre ce vorbim??? cât să ne mai țină ți ăla în viață??? și așa, fără paradele lui de-a lungul întreghului sezon, eram tot pe 6-7, ca anu’ trecvut 🙁

    Reply
    1. Ionuţ Post author

      Le-ai numărat şi pe ale lui Consigli? Din nou, tactică ultradefensivă azi?

      Ştiu că a fost o serie nasoală pentru voi ăştia cârcotaşii, care aţi fost nemulţumiţi de la începutul sezonului, indiferent că eram lideri sau pe 3, că băteam cu 1-0 sau 4-0, da’ dacă tot criticăm, hai să criticăm pe chestii care s-au întâmplat. Nu pe tactică ultradefensivă inexistentă

      Reply
      1. tutti66

        Dar pasele inapoi cine le-a numarat ? Ultradefensivi nu suntem ci jucam doar la siguranta cu multe pase inapoi asteptand ca unul din jucatorii nostri sa faca diferenta;valori si staruri avem dar nu avem system de joc care sa-i uneasca si sa se faca sa joace ca o echipa.Cu ce lejeritate iesea Sassuolo din aparare ? noi o frecam din 2-3 atingeri daca nu aveam culoar o pasam inapoi.
        Cu jocul asta e clar echipa de scudetto nu avem.
        Acum daca ne-am suparat pe Melo cum ne raportam la Miranda iar Murillo a parut un incepator in min.94.
        Offside-ul lui Ljajici l-am vazut eu la tv si nu la vazut Nagatomo,fain japonez.

        Reply
  5. inter4ever

    indiferent de simpatii sau antipatii, de cât îl halesc eu sau altcinevva pe mancini, un lucru e cert la finalul turului: Handanovic a fost cel mai bun om al echipei în 15 din 19 etape! 15 din 19!!!!!!!!@ și vorbim despre portarul Interului, nu despre cel al lui Frosinone sau Palermo 🙁

    Reply
    1. Ionuţ Post author

      Este, evident, o exagerare. Dar chiar dacă nu ar fi, nu asta mă interesează, ci faptul că, la jumătatea campionatului, suntem în obiectiv. Care e Liga Campionilor, nu titlul, btw. Şi stăm mai bine decât ne vedeau unii. Inclusiv unii dintre ai noştri, care au început să muiască încă dinainte de primul meci oficial al sezonului.

      Reply

Leave a Reply to SaintSylveszter Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *