.
.

.

BUON COMPLEANNO, MAICON! 5 GOLURI MEMORABILE MARCATE DE “IL COLOSSO” LA INTER


Era o vreme în care Inter şi fanii săi nu doar că nu aveau motive să-şi facă griji din cauza fundaşilor laterali, dar se şi puteau bucura de cel mai bun apărător dreapta al lumii. Maicon a oferit nerazzurrilor tot ce se aşteaptă de la un jucător care evoluează pe acest post. Şi ceva în plus. Iar acel ceva în plus înseamnă o serie de goluri care au rămas adânc întipărite în memorie şi pe care orice suporter interist le revede mereu cu plăcere. Şi cu un oftat apăsat, atunci când se uită peste lista lateralilor din prezent.

Azi, Il Colosso împlineşte 36 de ani. Un moment bun să ne amintim de cinci goluri cu adevărat speciale pe care Maic ni le-a lăsat moştenire. Şi care ne forţează încă să-l luăm ca etalon atunci când Inter mai bagă o fisă la fundaşii de bandă.

vs. Torino (2008) – S-a spus că a fost primul meci în care Interul lui Jose Mourinho şi-a încordat cu adevărat muşchii. Iar Maicon, unul dintre jucătorii fundamentali în cele două sezoane cu tehnicianul portughez pe bancă, nu putea lipsi de la eveniment. A participat cu o execuţie care, în timp, a devenit marcă înregistrată.

vs. Udinese (2010) – “Un gol stre-pi-to-so”, aşa cum bine spune Recalcati. Genul de acţiune pe care Inter nu a mai reuşit-o de ceva vreme. De pe vremea lui Milito, Pandev, Mourinho şi Maicon.

vs. Barcelona (2010) – Nu, serios! De pe vremea lui Milito, Pandev, Mourinho şi Maicon. “Maicon che fa impazzire San Siro!” Iar execuţia e mai dificilă decât pare la prima vedere. Pentru că brazilianul preia şi trimite în poartă practic dintr-o singură mişcare şi cu om pe el.

vs. Milan (2012) – Aşa şi-a luat Maicon la revedere de la Inter şi fanii săi. Un gol senzaţional în Derby, care a consfinţit una dintre cele mai spectaculoase victorii obţinute în faţa rivalei din oraş.

vs. Juventus (2010) – Şi, bineînţeles, din această colecţie nu putea lipsi golul care îi face concurenţă serioasă lui Youri Djorkaeff la titlul de cel mai frumos din istoria Interului. Şi după ce am spus asta, orice aş adăuga ar fi de prisos.

Buon compleanno, Campione!




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>