.
.

.

CINCI CONCLUZII DUPĂ EMPOLI – INTER


După victoria cu Juventus, Gazzetta dello Sport a scris că se naşte o echipă. Fără a subestima importanţa succesului din Derby d’Italia ca posibil punct de cotitură al sezonului, partida cu torinezii putea fi înşelătoare. Jocul de duminică putea fi considerat o excepţie, o reacţie de orgoliu, de furie a unei echipe pusă la zid aproape de toată lumea, iar fără o confirmare rapidă, fără continuitate la nivelul prestaţiei şi al rezultatului, orice dubiu ar fi fost firesc. Din acest motiv, Inter era condamnată să ia toate punctele la Empoli. Băieţii lui Frank de Boer au câştigat şi au făcut-o cu stil, dovedind că, într-adevăr, se naşte o echipă.

O victorie convingătoare – Pentru prima oară din noiembrie anul trecut, Inter reuşeşte trei victorii consecutive în Serie A. Pentru prima oară în acest sezon, Inter nu primeşte gol. Echipa care nu marcase niciodată în prima repriză în actuala ediţie de campionat şi care a condus mai puţin de un sfert de oră în total a reuşit să rezolve meciul în primele 20 de minute, înscriind de două ori printr-un Icardi dezlănţuit. Sunt cifre şi fapte. Dar victoria de pe Castellani înseamnă mai mult decât o serie de premiere pozitive.

Meciul cu Empoli a arătat că ceea ce s-a întâmplat duminică nu a fost doar rezultatul unei seri bune, ci o etapă a procesului de creştere al echipei lui de Boer. “Jucătorii încep să înţeleagă ce vreau de la ei“, a spus olandezul la finalul partidei. Iar acest lucru nu are cum să treacă neobservat. În Toscana am văzut din nou pressingul agresiv, chiar sufocant pentru adversar pe alocuri, aceeaşi echipă scurtă, ceea ce înseamnă că pasele sunt mai precise, iar circulaţia mingii mai rapidă, o organizare foarte bună şi o condiţie fizică în creştere evidentă. Am văzut personalitate în joc, încredere în execuţii, o construcţie logică, jucători care se ajută mereu între ei şi o echipă care gestionat fără mari probleme avantajul din startul partidei.

Au existat şi momente de slăbiciune, în care concentrarea a scăzut, repriza a doua a fost mai slabă decât prima, dar astfel de lucruri sunt fireşti, ţinând cont de consumul mental şi de energie din meciul cu Juventus şi de faptul că încă suntem la începutul sezonului. Din fericire, Handanovic şi-a făcut treaba la singurele momente periculoase ale gazdelor, iar adversarul nu a fost suficient de puternic pentru a profita de uşoara cădere a nerazzurrilor. E bine totuşi că au existat şi astfel de situaţii, pentru a nu exista senzaţia că totul e perfect şi pentru ca de Boer să ştie unde trebuie lucrat. În orice caz, concluzia este că deşi Inter are mai puţine puncte decât avea în ediţia trecută de campionat după cinci etape, starea de spirit în rândul fanilor este mai bună acum.

O echipă dependentă de Icardi? – 10 puncte din 10 câştigate datorită lui Icardi. Argentinianul a marcat de şase ori, fiind golgheterul Seriei A, şi a oferit o pasă decisivă. Practic, a fost implicat în toate golurile Interului din acest sezon. Sunt cifre cu care niciun alt atacant din Europa nu se poate lăuda. În aceste condiţii, întrebarea dacă echipa lui de Boer este dependentă de nouarul său este legitimă. Mai ales că nu trebuie să uităm interminabilele discuţii din stagiunea precedentă, când se spunea că dacă nu marchează Icardi, nu o face nimeni.

Tentaţia de a răspunde afirmativ la întrebarea de mai sus este mare. Dar am simplifica foarte mult lucrurile. Pentru că Icardi nu este genul de jucător căruia să-i dai mingea şi să aştepţi să-ţi rezolve singur meciul. El e printre ultimii reprezentanţi ai numărului 9 old-school, un marcator veritabil, care se simte cel mai bine în careu. Argentinianul a progresat mult şi în privinţa jocului fără minge, are un rol tot mai important în manevra ofensivă, dar rămâne, în primul rând, un killer în faţa porţii. De Boer nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a înţelege că are la dispoziţie o adevărată maşină de dat goluri, iar echipa joacă astfel încât să-i permită să funcţioneze la capacitate maximă. Icardi nu rezolvă singur meciurile, el doar încheie acţiunile construite după o idee clară şi după un plan bine pus la punct. Sigur că în momentul finalizării intervine calitatea atacantului, iar din acest punct de vedere Icardi are puţini rivali.

În acelaşi timp, un amănunt deloc lipsit de importanţă este lista numelor care i-au oferit argentinianului pase decisive în acest sezon. Toţi sunt jucători sosiţi în ultima perioadă de transferuri şi care pot face dintr-un atacant bun un atacant excelent. Imaginaţi-vă ce pot face cu un număr 9 ca Icardi.

Joao Mario, adevăratul punct de echilibru de la mijlocul terenului – După doar trei meciuri, aproape nimeni nu mai vorbeşte despre preţul de transfer al lui Joao Mario, ci despre lovitura pe care a dat-o Inter. Iar când suma plătită de nerazzurri în schimbul portughezului reapare în peisaj, nimănui nu-i mai pare o risipă. Poate fi doar o coincidenţă, dar cu fostul mijlocaş al lui Sporting pe teren, Inter are punctaj maxim. Lusitanul a adus ordine şi echilibru în linia mediană a lui de Boer, iar inteligenţa tactică şi calitatea tehnică pe care le are au făcut ca lipsa lui Banega să nu se simtă. Pasa decisivă pentru Icardi, de la golul de 2-0, a fost apogeul unei alte prestaţii încântătoare, cu 44 de pase reuşite, 3 driblinguri, dar şi 7 recuperări.

Timpul nu mai e aliatul lui Kondogbia – Absenţa lui Banega, suspendat după roşul primit în meciul cu Juventus, l-a readus pe Kondogbia printre titulari. Fără a avea neapărat o evoluţie slabă, francezul a ratat o nouă şansă de a convinge. Probabil că în sezonul trecut o prestaţie precum cea de la Empoli ar fi fost considerată pozitivă, însă acum ştacheta e ceva mai sus. Mai ales că vorbim despre un meci în care şi fundaşii laterali, de obicei cei mai slabi, au reuşit să se remarce. Cel mai scump transfer făcut de Inter vara trecută nu a fost trecut pe lista UEFA, astfel că singurele oportunităţi de a se remarca sunt cele pe care le primeşte în Serie A şi Cupa Italiei. Şi e nevoie de mai mult decât a arătat în Toscana. Mai ales într-o linie de mijloc cu Banega şi Joao Mario. Odată cu liniştea asigurată de ultimele rezultate, presiunea s-a mai ridicat şi de pe umerii lui Kondogbia, dar timpul a început să treacă în defavoarea sa.

Cel mai periculos om al lui Empoli a fost un interist – Am amintit mai sus despre puţinele momente în care Handanovic a fost întrebuinţat împotriva lui Empoli, evitând un gol care să permită gazdelor să revină în meci. Au fost două astfel de situaţii, ambele în finalul primei reprize, şi de fiecare dată slovenul a respins în faţa lui Federico Dimarco, fundaşul stânga pe care Inter l-a împrumutat pe Castellani. Puştiul de 18 ani a fost printre cei mai buni jucători ai toscanilor pe faza ofensivă, dar trebuie să lucreze în continuare din punct de vedere defensiv, în condiţiile în care majoritatea fazelor periculoase construite de nerazzurri au venit pe partea lui. În orice caz, Dimarco face progrese, iar un an în care să joace constant la o echipă din Serie A este exact ce îi trebuie pentru a se maturiza din punct de vedere fotbalistic.




One thought on “CINCI CONCLUZII DUPĂ EMPOLI – INTER

  1. Raz

    Super articol Ionut!

    Totusi sper ca Frank il va juca pe Kondogbia in fata apararii pentru ca baiatul are potential sa devina cel mai bun DM din Seria A. Nu are el glezna asa fina sa joace la mijloc dar cred ca poate oferi mai multe pe termen lung decat Medel.

    Mi se par un pic deranjante zvonurile cu Simeone la Inter in 2018 si sper ca Frank si jucatorii sa nu bage in seama strambele astea…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *