.
.

.

CINCI LUCRURI PE CARE I LE REPROŞEZ LUI MANCINI


Cu doar două victorii în ultimele opt meciuri în toate competiţiile şi practic eliminată din Cupa Italiei, Inter traversează, fără îndoială, cel mai dificil moment al sezonului. Faptul că ultimele două eşecuri au venit în faţa marilor rivale şi în aceeaşi manieră nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile şi să crească presiunea de pe umerii jucătorilor şi ai antrenorului.

Pe cât de lăudat a fost Roberto Mancini în prima parte a campionatului, pe atât de criticat este în prezent. Şi nu fără motiv. Pentru că tehnicianul nerazzurrilor are partea sa mare de responsabiltate pentru rezultatele şi prestaţiile pe alocuri lamentabile din ultima perioadă. Nici măcar cei mai mari susţinători ai săi, printre care se numără şi subsemnatul, nu pot nega faptul că Mancini pare să-şi fi pierdut busola. Nu este vorba doar de alegerile pe care le face când vine vorba despre sistemul de joc sau fotbaliştii pe care îi foloseşte, dar şi de atitudinea sa.

Totul a culminat cu ieşirea nervoasă de la finalul meciului cu Milan, când Mancini a reacţionat deloc elegant la întrebările prezentatoarei Mediaset. Sigur, cea despre Icardi este una stupidă, dar asta nu scuză răspunsul tăios al antrenorului interist. Trebuie, însă, adăugat că Mancio şi-a cerut scuze pentru scena de mai jos şi i-a trimis “victimei” sale un buchet de flori în zilele de după derby.

 

Sunt convins că fiecare în parte are câteva lucruri pe care i le reproşează lui Mancini în acest moment. Sunt sigur de asta pentru că şi eu am anumite nemulţumiri legate de omul de pe bancă. M-am oprit la cinci dintre ele, sperând ca totuşi să nu fie nevoie să mai abordăm acest subiect pe viitor.

Aşadar…

JOCUL – Aceasta a fost marea problemă a Interului încă din prima zi a sezonului. Ba chiar din intersezon. S-a sperat, însă, că seria de rezultate pozitive şi faptul că echipa a rămas constant pe primele poziţii ale clasamentului vor face ca, treptat, prestaţiile nerazzurrilor să se îmbunătăţească. Din păcate, nu a fost cazul. Cu mici excepţii, evoluţiile elevilor lui Mancini au fost şterse, neconvigătoare şi nespectaculoase. Organizarea şi soliditatea defensivă au fost suficiente pentru a aduce victorii la limită, dar de când toate acestea au dispărut, senzaţia este că nu există perspective.

Sigur, rămâne valabil ceea ce am mai scris şi când lucrurile mergeau bine: nu trebuie să uităm că Inter este o echipă aproape complet schimbată faţă de stagiunea precedentă, iar pentru omogenizare este nevoie de timp. Dar, în acelaşi timp, este nevoie de o idee clară de joc, de prestaţii solide, pentru că acestea aduc încredere şi, la un moment dat, rezultate. Celebra expresie “victoriile aduc victorii” rămâne valabilă, dar doar atunci când acestea sunt susţinute şi de evoluţii de calitate.

DESELE SCHIMBĂRI DE SISTEM ŞI ECHIPĂ – În perioada fericită a sezonului le-am apărat, spunând că sunt o armă importantă, deoarece adversarii nu ştiu exact la ce să se aştepte. În plus, jucătorii văd că vor primi şansa de a arăta ce pot, la un moment dat. Îmi menţin părerea, dar trebuie să fac un amendament. Probabil că o astfel de tactică funcţionează mai bine la o echipă deja sudată, omogenă, care are automatisme bine puse la punct. Nu este cazul Interului actual. Indiferent că joci într-o singură competiţie sau în trei, este obligatoriu să existe un grup de 7-8 titulari cerţi. Deocamdată, singurele certitudini atunci când se face primul 11 sunt Handanovic, Miranda şi Murillo. Nici măcar Icardi, golgheterul campionatului trecut şi purtătorul banderolei, nu este sigur de locul său de titular.

FELUL ÎN CARE GESTIONEAZĂ SITUAŢIA LUI ICARDI – Maurito este departe de a fi un produs finit, rămâne un jucător capricios, alintat în unele momente, şi care mai are încă foarte multe de învăţat atât ca atacant, cât şi ca purtător al banderolei. Dar calităţile de vârf şi capacitatea sa de a profita de aproape orice ocazie de care beneficiază sunt în afara oricărui dubiu. Tocmai de aceea, este important ca argentinianul să fie lăsat să se dezlănţuie, nu să fie sacrificat pe altarul tacticii. S-ar putea ca tocmai aici să fie de ajutor transferul lui Eder, un atacant diferit de toţi ceilalţi din actualul lot, după cum a explicat Piero Ausilio în coferinţa de presă de ieri.

Este adevărat că Icardi a făcut şi anumite declaraţii uşor ofensive (doar e atacant), dar asta nu face decât să confirme faptul că vorbim despre un jucător cu personalitate, care nu se teme să-şi asume responsabilităţi. Cu o astfel de atitudine se iese dintr-o perioadă cum este cea pe care o traversează Inter acum.

DECLARAŢIILE MAZZARRIENE – Seria de rezultate negative l-au făcut pe Mancini să ofere anumite declaraţii pentru care cel pe care l-a înlocuit a fost mereu taxat de fani. Suporterul este dispus să ierte multe lucru, dar condiţia de bază este să vadă oameni care îşi asumă vina pentru ce se întâmplă şi să aibă parte de discursuri oneste. Să spui că echipa a făcut jocul pe care l-ai pregătit, după un meci în care a fost surclasată din toate punctele de vedere, nu ajută. La fel nici aruncatul responsabilităţii exclusiv pe jucători, la televizor. A rămas celebră expresia “eu, la 50 de ani, aş fi dat gol de acolo”. Ceea ce, fie vorba între noi, este adevărat. Dar tot o declaraţie greşită rămâne.

STAREA DE NERVOZITATE – Să-ţi pierzi calmul pe margine până la punctul în care arbitrul nu mai are încontro şi trebuie să te elimine sau să vii nervos în faţa presei la finalul meciului (sau ambele în acelaşi timp) reprezintă o dovadă de slăbiciune şi te poate face să pierzi încrederea vestiarului. Mai ales când îţi verşi o parte dintre acei nervi pe jucători. În plus, sunt momente când nu mai poţi gândi limpede, iar Inter are nevoie tocmai de o minte limpede pentru a depăşi acest moment dificil. Înţeleg că este vorba despre o meserie în care nu poţi fi mereu Zen (a se citi Lobanovski), dar Mancini pare să exagereze în ultima vreme.




6 thoughts on “CINCI LUCRURI PE CARE I LE REPROŞEZ LUI MANCINI

  1. seby

    Man, uite, sa zic si eu. Mi-am adunat din ganduri zilele astea si, intr-adevar, situatia actuala e din vina lui Mancini in mare parte.

    Ausillo, dpmdv, este scutit aproape total de vreo vina. I-a adus lui Mancini cam tot ce a vrut, asta in limitele impuse de Uefa. L-am scapat de asemenea de cam tot ce il incurca. Thohir i-a spus probabil sa stea la dispozitia astuia si sa faca precum ii convine lui Mancini.

    Deci Mancini, dupa ce a dat telefoane peste telefoane, si-a adus jucatorii de pe shortlist, ma gandeam ca are vreo schema deja gandita si numa’ ii insereaza pe baieti, ca la fantasy. Am zis ca, ba, asta stie ce pll face, e totul parte din schema. Aici ma simt chiar pacalit, asta n-a gandit de fapt nimic. Sau foarte gresit. Nu e bine, mai ales cand ai cel mai mare salariu din serie A, ca antrenor, desigur.

    Ma mai deranjeaza comparatiile lui destul de dese cu ce se intampla in Premier League. Si apoi il vad cu degetul mijlociu fluturand. PLus ca-mi da senzatia ca sta cu un morcov in cur de cand nu mai sunt rezultate si n-are cum sa nu se simta in lot.

    Eu sunt sigur ca nu vom prinde primele 3 locuri, sunt mai multe chestii in neregula care deja sar in ochi. Pe scurt, ca probleme nasoale, fundasii laterali slabi, lipsa unui stil, unei directii de joc, echipa asta nu-i cladita pt nimic anume, posesie face doar degeaba, contraatac deloc. Nu cred ca Eder va ajuta cu nimic, desi sper sa fie un upgrade. Are viteza insa tehnica lui nu ma incanta. Dar, hei, este un luptator.

    Reply
  2. inter4ever

    Felicitări din partea unui “intelectual”! 😉 Serios, fără nici o umbră de malițiozitate… sigur, mai erau câteva “capete de acuzare”, dar e bine și așa! 🙂 cea mai tare fază ar fi să bată în seara asta cu 8-0 pe chievo, să vedem cum o mai dăm la întors?!? :)))

    Reply
  3. Deki

    Manciooooo baaaa !!! Astea cu 1-0 sunt victoriile lui. Juan Jesus pentru Palacio si seara mea a fost cu zambetul pe buze.

    Reply
  4. Mihai

    Nu inteleg dc Telles nu joaca titular,este de departe cel mai bun stanga din lot…cred ca poate creste in continuare,dar trebui jucat constant,are potential…fundasul dreapta este problema,acolo chiar nu avem…sa speram ca in vara conducerea va rezolva si problema asta…

    Despre Mancini ce pot spune,sper sa reuseasca sa duca echipa in c.l. ….este usor sa facem reprosuri acum,dar eu le voi pastra pt final,asa mi se pare normal….am mai spus,poate totusi reuseste sa si indeplineasca obiectivul….nici eu nu sunt multumit,dar macar este inca in obiectiv 🙂

    Reply
  5. Boboin

    Ar mai fi un lucru Ionut
    Nu are cohones
    se mai stie numarul meciurilor in care avem 1-0 si ne aparam ca o echipa de-a lui Cartu?
    de cateva ori a iesit de cateva ori nu.
    dar cum draq pana la 1-0 aia nu treceau de centru si dupa era panica la noi.
    Mentalitate de echipa mica.
    dam un gol si ne bagam toti in poarta(CHIAR SI ACASA)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *