.
.

.

“ENTRA E SEGNA JULIO CRUZ!” TOP 5 EL JARDINERO


Julio Cruz, care astăzi împlineşte 42 de ani, nu a fost niciodată un superstar. Dar a fost mereu un jucător serios, pe care Inter s-a putut baza indiferent că juca 90 de minute sau doar 10. “Entra e segna Julio Cruz” sau “Segna sempre Cruz” au fost expresii născute din ceea ce argentinianul făcea pe teren. El Jardinero marca atunci când era mai mare nevoie să o facă şi de obicei răspundea prezent la ocaziile importante. În caz că aţi uitat, vă puteţi reîmprospăta memoria cu cele cinci goluri de mai jos.

5) vs. Roma (3-1, finala Cupei Italiei, retur; 2005/06) – Puţine lucruri sunt mai frumoase în fotbal decât un contraatac bine executat. Cel în urma căruia Cruz a consfinţit practic câştigarea celei de-a doua Cupe a Italiei la rând din primul mandat al lui Roberto Mancini intră în această categorie. El Jardinero marcase şi în turul de pe Stadio Olimpico, încheiat la egalitate, scor 1-1, iar pe Meazza a înscris pentru 2-0 exact înainte de pauză. 3-1 avea să fie rezultatul în cele din urmă.

4) vs. Arsenal (3-0, Liga Campionilor; 2003/04) – Una dintre cele mai frumoase seri europene ale Interului în anii 2000 a fost cea din 17 septembrie 2003. Un stadion legendar (Highbury), un adversar teribil (Arsenal), competiţia supremă a fotbalului la nivel de club. Şi o victorie superbă. Lucrul cel mai des amintit atunci când vine vorba de acel meci este golul fabulos al lui Andy Van der Meyde, o bijuterie care exprimă cel mai bine uriaşul talent al olandezului. Din păcate, irosit. Însă drumul spre succesul răsunător cu 3-0 a fost deschis de reuşita lui Cruz, venită după o acţiune pe cât de simplă, pe atât de eficientă – aruncare de la margine, deviere inteligentă a lui Martins, demarcare perfectă a argentinianului şi o scăriţă elegantă peste Lehmann.

3) vs. Juventus (1-0, Serie A; 2004/05) – La mijlocul anilor 2000, era aproape imposibil să câştigi la Torino împotriva lui Juventus. “Din mai multe motive“, îşi amintea într-un interviu mai vechi Francesco Toldo, zâmbind cu subînţeles. Tocmai din acest motiv, golul lui Cruz care a a dus victoria cu 1-0 din aprilie 2005, înscris cu o lovitură de cap care a făcut inutil plonjonul disperat al lui Buffon, rămâne un moment de referinţă în istoria Derby d’Italia.

2) vs. Milan (2-1, Serie A; 2006/07) – Un jucător al Interului care înscrie într-un derby cu Milan intră pentru totdeauna în sufletul fanilor nerazzurri. Sigur, mai există excepţii precum Schelotto, dar acestea nu fac decât să confirme regula. Despre Julio Cruz probabil că s-ar fi vorbit frumos şi dacă nu ar fi marcat pe 11 martie 2007, în etapa a 28-a din Serie A. Dar faptul că reuşita sa a venit la doar 11 secunde de la intrarea pe teren, la prima atingere de balon, iar aceasta a întors practic soarta unui meci care până în acel moment era decis de golul “trădătorului” Ronaldo, i-a consolidat locul în istoria clubului şi în inimile tifosilor. Tot de atunci a rămas celebru acel “Entra e segna Julio Cruz” al lui Roberto Scarpini.

1) vs. Juventus (3-1, Serie A; 2003/04) – A fost sezonul în care Inter a reuşit ultima oară să îi ia 6 puncte lui Juventus. La ora meciului tur, disputat pe 29 noiembrie 2003, trecuse peste un deceniu de la ultimul succes al nerazzurrilor la Torino. Această perioadă neagră s-a încheiat cu un entuziasmant 3-1, al cărui erou a fost chiar sărbătoritul nostru de azi. Cruz a marcat o doppietta, primul dintre cele două goluri fiind reuşit în minutul 12, dintr-o lovitură liberă executată impecabil. Lui Buffon nu i-a rămas decât să sară pentru poze.




One thought on ““ENTRA E SEGNA JULIO CRUZ!” TOP 5 EL JARDINERO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>