.
.

.

EROUL UITAT AL UNUI SCUDETTO ISTORIC


Matthaus, Brehme, Berti, Serena, Zenga, Trapattoni. Sunt numele cel mai des folosite atunci când se vorbeşte despre “Scudetto dei record”, spectaculosul titlu cucerit de Inter în sezonul 1988/89. Cei doi germani au adus leadership-ul şi mentalitatea de învingător necesare echipei pentru a face pasul înainte decisiv în cel mai puternic campionat al lumii în acea vreme. Nicolino a venit cu un entuziasm specific tinereţii care i-a contaminat nu doar pe colegi, ci şi pe fani. Serena a fost capocannoniere, omul responsabil cu finalizarea în infernala maşinărie pusă la punct de Trap. Iar Zenga reprezenta acel sentiment de apartenenţă necesar fiecărei mari echipe. Un aspect asupra căruia a insistat şi noul antrenor al nerazzurrilor, Luciano Spalletti. Meritele celor amintiţi mai sus sunt, aşadar, în afara oricărui dubiu.

Dar să nu uităm de Ramon Diaz. Argentinianul care a venit în ultimul moment ca înlocuitor al lui Rabah Madjer, al cărui transfer a căzut din cauza problemelor descoperite la vizita medicală. Inter a ratat aducerea celui responsabil pentru unul dintre momentele memorabile ale fotbalului din anii ’80 (călcâiul care a decis câştigătoarea Cupei Campionilor în 1987), dar a câştigat un jucător de echipă, decis să profite la maximum de cea mai mare şansă a carierei. Asta deşi ştia că la finalul sezonului 1988/89, când împrumutul său de la Fiorentina avea să se încheie, nu va continua la Milano. Inter rezolvase deja transferul lui Jurgen Klinsmann, iar în acea perioadă fiecare echipă putea avea doar trei străini în echipă.

Diaz nu s-a împiedicat de acest amănunt şi a trecut la treabă. Şi s-a descurcat excelent. A marcat 12 goluri, record personal în Serie A, unde a mai jucat pentru Napoli (1982/83), Avellino (1983-1986) şi Fiorentina (1986-1988). “Doppietta” reuşită în senzaţionalul 6-0 de pe terenul Bolognei, sau cea cu Lazio, în deplasare, în etapa care a urmat câştigării titlului din punct de vedere matematic, rămân de referinţă într-un sezon în care totul a fost la superlativ. La fel golul înscris pe Olimpico, împotriva Romei, cu o execuţie de fineţe. Avea să-şi primească binemeritata recunoaştere după ultimul meci al sezonului. Unul special pentru el.

Pe 25 iunie 1989, Inter a întâlnit-o pe teren propriu pe Fiorentina. Echipa de la care îl împrumutase pe Diaz. Partida s-a desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare. Nu doar echipa mare a nerazzurrilor devenise campioana Italiei, ci şi Primavera lui Marino. Însă toscanii, care în tur s-au impus cu 4-3 (una dintre cele doar două înfrângeri ale sezonului pentru băieţii lui Trap), aveau toate motivele să joace serios. Un rezultat favorabil le asigura calificarea în Cupa UEFA. Iar lucrurile au fost mai complicate decât s-ar fi aşteptat cineva.

În prima repriză, Diaz a avut un gol anulat. Mai târziu, Matthaus a fost eliminat, astfel că Inter a trebuit să joace aproape o oră în inferioritate numerică, împotriva unui adversar hotărât să nu plece cu mâna goală de la Milano. Dar acel Inter era ceva diferit. O echipă care nu cădea la primul moment dificil. Ba chiar reuşea să se adune în astfel de situaţii şi să-şi arate forţa care a făcut-o să defileze într-un campionat cu Maradona, Baggio, Gullit, Van Basten, Vialli, Careca, Mancini şi lista poate continua. Iar în minutul 61, Ramon Diaz a pus cireaşa pe tort. O pasă lungă a lui Brehme a devenit un assist perfect pentru atacantul argentinian, care, fără să stea pe gânduri, a tras violent cu stângul şi a marcat ultimul său gol în nerazzurro. Şi în Italia, anticipând puţin ce a urmat.

Dacă ultima impresie contează într-adevăr, atunci Diaz chiar nu are motive să fie îngrijorat pentru felul în care lumea îşi va aminti de el la Inter.

Meciul s-a terminat 2-0, pentru că, pe final, o altă achiziţie din vara anului 1988, Alessandro Bianchi, a înscris din pasa lui Berti. Fiorentina a încheiat campionatul la egalitate de puncte cu Roma, iar cele două echipe s-au întâlnit într-un baraj pentru a decide ultima reprezentantă a Italiei în Cupa UEFA. “Viola” a câştigat cu 1-0, apoi avea să ajungă în finală, pierdută contra lui Juventus.

În ceea ce-l priveşte pe Ramon Diaz, în 1989 a fost cedat la Monaco, unde a rămas doi ani şi a câştigat o Cupă a Franţei. Apoi s-a întors la clubul său de suflet, River Plate, înainte de a-şi încheia cariera în Japonia, la Yokohama Marinos.

Însă acum exact 28 de ani, era imaginea unui Inter care câştiga entuziasmant cel de-al 13-lea Scudetto din istoria sa. Pe 26 iunie 1989, Gazzetta dello Sport îl aşeza pe prima pagină şi decreta: “Un capolavoro di Diaz sigla lo scudetto record“.

aaa

Sursa foto: Facebook/80 Voglia Di Calcio




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>