.
.

.

INTER – CELTIC 1-0. CRONICA MECIULUI


Am aşteptat 88 de minute, dar a meritat. Calificarea previzibilă în optimile de finală ale Europa League a fost confirmată de golul senzaţional marcat de Fredy Guarin, aflat la prima sa reuşită în actualul sezon european.

Inter nu a strălucit, dar şi-a făcut treaba. Şi chiar şi în condiţiile în care golul a venit târziu, ar fi prea mult să vorbim despre emoţii. Pentru că, exceptând ocazia Mackay-Steven, venită în debutul întâlnirii, după o eroare a revenitului D’Ambrosio, scoţienii nu au ameninţat serios poarta lui Carrizo. Faptul că au evoluat în inferioritate numerică mai mult de o repriză a contribuit la modul în care s-a jucat meciul, însă eliminarea lui van Dijk nu poate fi pusă la îndoială, iar olandezul o putea evita, dacă ar fi avut mai multă experienţă. Victoria şi calificarea nerazzurrilor sunt logice şi meritate şi continuă seria pozitivă de rezultate începută odată cu succesul obţinut în faţa lui Palermo. Cinci partide la rând fără înfrângere, patru dintre ele câştigate, 13 goluri marcate şi 5 primite. Un bilanţ care oferă încredere înaintea dublei cu Fiorentina şi Napoli din campionat.

În ciuda faptului că, pentru prima oară după patru meciuri, Inter a marcat mai puţin de două goluri, progresele în ceea ce priveşte jocul ofensiv au fost confirmate. Mai puţin în prima parte şi mai mult după pauză. De această dată, Shaqiri a prins o zi mai slabă, însă elveţianul a fost suplinit de un Guarin tot mai bun şi mai constant. Columbianul nu doar că a câştigat la capitolul încredere şi a devenit decisiv, dar s-a transformat într-un jucător ordonat, determinat şi care îşi asumă rolul de lider la mijlocul terenului. Metamorfoza sa din ultima perioadă nu mai este un simplu foc de paie, ci o realitate.

Acelaşi discurs este valabil şi pentru Icardi. Golgheterul nerazzurrilor nu a marcat de această dată, dar a confirmat că începe să devină un atacant complet. Argentinianul a fost din nou foarte implicat în joc, a jucat foarte mult în afara careului şi a contribuit la manevra ofensivă. În acelaşi timp, are meritul de a fi scos cartonaşul roşu pentru van Dijk, moment care a închis aproape definitiv discursul privind echipa calificată.

Cu un Gordon în variantă mult îmbunătăţită faţă de prima manşă, Celtic nu a făcut altceva decât să amâne inevitabilul. Cu toate acestea, scoţienii merită aplaudaţi pentru faptul că nu au refuzat în niciun moment jocul şi au încercat să se autodepăşească. Nu a fost însă suficient în faţa unui Inter care creşte de la meci la meci. După pauză, Palacio, Hernanes (evoluţie bună la revenirea printre titulari), Icardi sau Shaqiri au irosit ocazii importante, înainte ca şutul violent al lui Guarin să dea sentinţa aşteptată de toată lumea. În acelaşi timp, merită remarcată şi acţiunea lui Santon (din nou foarte bun) care a precedat golul columbianului. În prelungiri, Puşcaş, aflat la debutul european, a avut o şansă mare de a face 2-0, însă românul a fost blocat de Gordon şi mai aşteaptă să sărbătorească prima sa reuşită oficială pentru nerazzurri.

Defensiva, fără Vidic de această dată, a bifat în sfârşit un meci fără gol primit, un aspect pozitiv, fără îndoială, şi nu a mai dat emoţii la fel de mari în partidele precedente. Sunt însă vizibile anumite inexactităţi, de care un adversar mai valoros poate profita şi care trebuie eliminate. De asemenea, o nouă prestaţie solidă a lui Carrizo. Intervenţia în faţa Mackay-Steven e suficientă pentru acordarea acestui calificativ.

Ţinând cont de forma din acest moment a nerazzurrilor, puţine sunt posibilele adversare din optimi de care Inter nu ar putea trece. Totuşi, pentru că Mancini mai are destule de pus la punct, iar actuala stare de fapt încă trebuie consolidată, ar fi de dorit ca echipe precum Wolfsburg, Sevilla, Villarreal, Everton sau una dintre celelalte patru italiene să fie evitate. Sigur, se spune că dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să-i baţi pe cei mai buni. Deocamdată, eu prefer să-i las să se bată între ei, iar Inter să aibă parte de o tragere la sorţi accesibilă. Bruges, un pas în faţă!

VIDEO: INTER – Celtic 1-0 (Guarin 88)

Inter: Carrizo – D’Ambrosio (Campagnaro 80), Ranocchia, Juan Jesus, Santon – Guarin, Medel, Hernanes (Kovacic 80) – Shaqiri – Icardi, Palacio (Puşcaş 89)

Celtic: Gordon – Matthews, Denayer, van Dijk, Izaguirre – Brown, Bitton – Mackay-Steven (Ambrose 40), Johansen, Armstrong (Commons 78) – Guidetti (Forrest 58)




3 thoughts on “INTER – CELTIC 1-0. CRONICA MECIULUI

  1. boboin

    in sfarsit dupa ani de zile o sa simtim si noi emotia unei duble de cupe europene
    sper sa ne tina forma in care suntem

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>