.
.

.

INTERIŞTII AU FOST ŞI LA CLUJ. ŞI LE-A PLĂCUT


Image and video hosting by TinyPic

Iniţial, credeam că grupul de Cluj va fi mult mai puţin numeros decât cel care s-a deplasat la Piatra Neamţ, dar în cele din urmă ne-am strâns aproape tot atâţia interişti ca şi la precedenta vizită a nerazzurrilor în România. Diferenţa a fost că, de această dată, nu am stat chiar toţi în acelaşi loc.

În orice caz, celor din grupul nostru li s-au adăugat alţi fani interişti în diferite zone ale stadionului, fără a-i uita pe suporterii veniţi din Italia sau Ungaria. În total, cred că nerazzurri au fost mai bine reprezentaţi decât la Piatra Neamţ, lucru confirmat şi de faptul că, în multe momente, fondul sonor a fost dominat de scadările pro Inter. Şi da, am participat şi noi, în special la urările de bine pentru “verişori” şi Balotelli.

Din punctul meu de vedere, a fost o deplasare mai reuşită decât cea de la Piatra Neamţ. Poate şi datorită rezultatului, poate şi pentru că acum majoritatea deja ne cunoşteam, poate şi pentru că am apucat să bem împreună nişte beri şi să stăm ceva mai mult la taclale. Sau poate şi pentru că am fost solicitat să fac o poză cu vreo trei clujeni, care mă considerau italian. Le-am făcut plăcerea, apoi le-am distrus distracţia explicându-le cum stă de fapt treaba.

Ne-am întâlnit şi de această dată cu prietenul Paolo Santambrogio, pe care îl cunoscusem la Piatra Neamţ, iar acum, nereuşind să se inflitreze printre italieni, a văzut meciul alături de noi. Nu singur, ci cu alţi doi conaţionali, rătăciţi în tribuna a II-a a arenei din Gruia, care, ca o paranteză, mi-a lăsat o impresie foarte bună.

Eu cam atât am avut de spus. Sunt convins că fiecare va avea câte ceva de adăugat la comentarii, aşa că vă las cu ceva poze, majoritatea, adică cele mai reuşite, fiind făcute de Bodoni Attila, a.k.a. Speedy.

Altfel, pentru cunoscători, nu uitaţi că batem în Derby cu 2-0, iar Balotelli ratează penalty, da?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>