.
.

.

NE-A BĂTUT CROTONE!


Ne-a bătut Crotone! Ne-a bătut Crotone! Este ceea ce s-a întâmplat ieri şi ceea ce i-aş pune pe toţi jucătorii de la Inter să scrie de o mie de ori pe o tablă. Deşi am dubii că ar realiza exact ce au făcut. Pentru că vorbim despre nişte ignoranţi care încă au impresia că lucrează la uzină, unde “timpul trece, banul merge”.

Ne-a bătut Crotone! Au trecut aproape 24 de ore şi încă nu-mi revin şi încă nu pot să accept că s-a întâmplat. Nu e nicio poveste frumoasă aici. Ne place fotbalul şi pentru că, din când în când, un liliputan vine şi dă de pământ cu un nume mare. Dar aici nu e cazul. Nu trebuie nici să-i supraevaluăm pe calabrezi, care au bătut nişte aroganţi superficiali prezenţi pe teren doar cu numele, nici să credem că acest Inter e o echipă mare. Oricât de dureros pare. Nu e nicio poveste frumoasă aici. E doar un coşmar care se prelungeşte.

Ne-a bătut Crotone! Ne-a bătut pentru că adunătura de mediocri care s-a aciuat la Inter continuă să facă ceea ce face de şase ani încoace. Când nu mai există obiectiv, când nu mai sunt şanse la Sfântul Graal pe nume Liga Campionilor, pe care oricum nu-l merită (Ce să faceţi, mă, săracilor, acolo?), reuşeşte să atingă noi culmi ale penibilului. Cum bine remarca cineva pe Twitter, când e de făcut cadou o prestaţie istorică, un rezultat incredibil, o victorie unică în viaţă, Inter e mereu acolo.

Am scris asta şi după meciul cu Roma, cel care a însemnat practic finalul ambiţiilor de calificare în Liga Campionilor şi, extrapolând, al sezonului. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de o serie de rezultate pozitive sau de o evoluţie la superlativ, cazul Atalanta. Astfel de momente au existat şi în sezoanele trecute. La echipă au rămas aceiaşi jucători fără demnitate, fără caracter, fără coaie. Aceiaşi băieţi care ne ţin în mediocritate de ani buni şi care şi-au lucrat antrenorul. Iar acum, când lucrurile devin clare în ceea ce priveşte deznodământul sezonului, îl abandonează fără mustrări de conştiinţă şi pe antrenorul pe care l-au primit cu braţele deschise şi l-au lăudat poate excesiv în anumite momente. Care, la rândul său, are partea lui importantă de vină.

Ceea ce s-a întâmplat cu De Boer le-a dat mai multă forţă acestor “stronzi”, care au impresia că vor putea la infinit să scape, pentru că vinovatul va fi căutat în altă parte. Au impresia că Zhang va aduce un antrenor cu nume şi va completa lotul cu fotbalişti, iar ei vor trăi vremuri glorioase. Probabil că se va întâmpla asta, doar că sunt şanse mari ca ei să nu mai fie prin zonă. Pentru că nu sunt obişnuiţi să câştige, iar pierzătorii care mai şi renunţă la primul moment dificil nu plac. Un meci precum cel de la Crotone (şi alte prestaţii “istorice” din ultimii ani) au arătat că ne putem lipsi de toate aceste pseudostaruri.

Ne-a bătut Crotone! Şi nimeni nu este fără vină. Nu vreau să spun că X s-a salvat, pentru că ar însemna să remarc pe cineva la un eşec umilitor. Nici să spun că Y are responsabilitatea mai mare, pentru că ar însemna ca alţii să fie criticaţi mai puţin. Nu! Toată lumea – conducere, jucători, antrenori – este vinovată. Nu doar pentru rezultatul de ieri, ci pentru toţi anii ăştia. Abia aştept să se termine odată şi să plecaţi toţi. Oricum nu o să vă ţină minte cineva! Poate doar cei din Crotone.

V-a bătut Crotone!

Foto: corrieredellosport.it




3 thoughts on “NE-A BĂTUT CROTONE!

  1. tutti66

    Ne-au mai batut si Modena Cesena Verona Frosinone si au retrogradat,asta numai in ultimii 5 ani.
    Am impresia ca nici Simeone cu Conte impreuna nu pot reusi cu acesti jucatori,tin minte ca Ivan Cordoba plangea cand pierdea acum ceva ani cu Perugia lui Gaucci Vryzas si a arbitrilor dar isi dadaea sufletul pe teren,pe cand azi columbianul Jaison e ca o papusa .Sigur nu e un singur vinovat ci toti sunt vinovati.
    La un moment dat sa vazut un prim plan cu banca(de rezerve) a lui Inter cu Gabigol,Joao Mario,Brozovici in total 125 milioane de euro pai la banii astia alti castiga campionate si cupe.
    Drumul e lung si e tare departe……dar sperante avem(la vara) ca asa suntem noi INTERISTII

    Reply
  2. boboin

    Nu inteleg cum Jube a venit din B si castiga campionate pe banda si noi din Castigatoarea ligii nu mai reusim absolut nimic.
    Chiar vorbeam ieri cu un prieten si ii spuneam sa nu parieze pe Inter.
    Am ramas fara cuvinte si nu mai stiu ce sa scriu.
    Ce ma sperie este ca nu mai am nici un sentiment cand ma uit la Inter.

    Reply
  3. alex21

    e greu de inteles ce se intampla la Inter…jucatori care altfel sunt nume importante si au demonstrat ceva in fotbal sunt absolut jalnici…Perisic la Euro a fost senzatie la Inter mai da un cate un gol din 10 ocazii si in rest nimic…despre Candreva credeam ca e unul dintre cei mai buni pasatori din Italia iar aici da centrarile ca nagatomo…Icardi are clauza de 100 de milioane dar de 3 meciuri e inexistent….nu mai zic de mijloc si aparare…s-au dat 45 de milioane pe Mario ca sa ce??? iar situatia lui Gabriel e chiar o enigma…plm

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>