.
.

.

OFICIAL. NEMANJA VIDIC VA JUCA LA INTER DIN SEZONUL VIITOR


Ceea ce se ştia de câteva săptămâni a fost oficializat astăzi. Fundaşul sârb se va despărţi după opt ani şi jumătate de Manchester United  şi va evolua pentru Inter din sezonul viitor.

Image and video hosting by TinyPic

Primul transfer pentru viitoarea stagiune este şi primul transfer din istoria clubului care a fost anunţat oficial prin intermediul reţelelor de socializare. O nouă dovadă a procesului de schimbare în ceea ce priveşte comunicarea la Inter, primele semne în acest sens putând fi observate imediat după ce Erick Thohir a devenit preşedinte.

Vidic este un jucător de clasă mondială. Sunt extrem de fericit că am încheiat această afacere care îl aduce pe Nemanja la Milano. Este unul dintre cei mai buni fundaşi din lume, iar calităţile sale, experienţa sa internaţională şi carisma sa vor fi fundamentale pentru echipă şi pentru creşterea tinerilor noştri jucători. El va adăuga calitate echipei şi este o altă piesă a unui mare Inter pe care îl construim. Vreau de asemenea să le mulţumesc celor de la Manchester United, lui Nemanja şi anturajului său pentru profesionalismul şi cooperarea pe care le-au arătat în timpul negocierilor”, a spus Thohir, pentru site-ul oficial al Interului.

În ciuda vârstei sale avansate (a împlinit 32 de ani în octombrie), motiv pentru care transferul său este privit cu scepticism de o parte a fanilor, Vidic reprezintă indiscutabil o lovitură. Nu doar de mercato, ci şi de imagine. Nu este puţin lucru să anunţi achiziţionarea căpitanului lui Manchester United la începutul lunii martie, cu trei luni înainte de finalul sezonului, în condiţiile în care actualul său club este încă implicat în Liga Campionilor şi în lupta pentru o clasare cât mai bună în Premier League.

Timpul lui Vidic la United s-a încheiat – AICI găsiţi un articol foarte bun referitor la asta -, dar cariera sa nu este atât de aproape de final pe cât vor unii să sugereze. Noul Inter al lui Thohir, care începe să prindă formă, poate oferi noi stimuli unui jucător care, într-adevăr, pare să fi trecut de apogeul său, însă a cărui clasă continuă să fie în afara oricărei discuţii. Nerazzurri au transferat gratis un lider, care, în cazul probabil al plecării lui Samuel, poate asigura calitate şi echilibru apărării şi care, aşa cum bine remarca Thohir, îi poate ajuta pe viitori săi coechipieri mai tineri să crească.

În fond, un proiect de reîntinerire a echipei nu înseamnă doar aducerea de jucători sub o anumită vârstă. Este nevoie şi de experienţă, iar din acest punct de vedere, Vidic este în mod indiscutabil un câştig.

Este adevărat că Vidic a avut probleme medicale în trecut şi este considerat un fostbalist predispus la accidentări, însă nici aceste dubii nu stau foarte mult în picioare, în condiţiile în care fundaşul sârb este printre cei mai folosiţi jucători ai lui United în acest sezon şi, mai important, printre cei mai buni. Asta într-un campionat solicitant precum cel englez, fără a uita de jocurile din Liga Campionilor.

Un asemenea transfer trebuie analizat fără a scoate din context actuala situaţie a fotbalului italian şi nivelul scăzut al Seriei A. Cu siguranţă, în trecutul glorios al lui Il Calcio, o astfel de achiziţie ar fi fost greu de explicat, dar, în prezent, un nume precum cel al lui Vidic reprezintă o lovitură nu doar pentru Inter, ci şi pentru întregul campionat din Italia.

Image and video hosting by TinyPic

În final, vreau doar să vă amintesc că, în vara lui 2005, Inter îl aducea liber de contract pe Luis Figo. Şi portughezul împlinise 32 de ani şi se spunea despre el că este un fotbalist terminat. Patru ani mai târziu, ne-am despărţit de el văzându-l pe Zanetti punându-i banderola pe braţ şi cu un stadion aplaudând în picioare. O sărbătoare la care au participat inclusiv arbitrul, care a oprit meciul în momentul înlocuirii lusitanului, şi adversarii. Pentru că un campion rămâne mereu un campion.

Benvenuto campione!

Surse foto: inter.it, Instagram/fcinterofficial




One thought on “OFICIAL. NEMANJA VIDIC VA JUCA LA INTER DIN SEZONUL VIITOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *