.
.

.

PREVIEW INTER – BAYERN. PRIMUL TEST SERIOS AL VERII


Vremea amicalelor cu iz de antrenament cu publicul a trecut. Astăzi, la Shanghai (ora 15:00, în direct pe Digi Sport 1), Mancini şi băieţii săi vor avea parte de primul test serios al verii – duelul cu Bayern Munchen.

Image and video hosting by TinyPic

Este de aşteptat ca Inter să aibă viaţă grea, din mai multe motive. În primul rând, din cauza diferenţei de valoare. În acest moment, trupa lui Guardiola este cu mult peste cea a lui Mancini, iar rezultatele din ultimii ani o confirmă. Fără a mai pune la socoteală individualităţile din cele două loturi. În al doilea rând, bavarezii sunt în faţă din punct de vedere al pregătirii, în condiţiile în care vor juca primul meci oficial al noului sezon peste doar câteva zile. În plus, Bayern are şi avantajul că se află în China de mai mult timp. De altfel, campioana Germaniei a şi disputat deja o partidă în Asia, împotriva Valenciei, impunându-se cu un categoric 4-1, un duel care a arătat că adversara de azi a nerazzurrilor se apropie de nivelul de joc din meciurile oficiale.

Rezultatul rămâne, însă, cel mai puţin important, în special la acest moment al pregătirilor. Dar, în acelaşi timp, meciul de azi şi cele care vor urma ne vor ajuta să ne facem o primă imagine despre noul Inter. Asta deşi Mancini va continua cu 4-3-1-2, în condiţiile în care aducerea cel puţin a unui atacant întârzie, iar cea mai importantă achiziţie din apărare, brazilianul Miranda, lipseşte deocamdată. În schimb, tehnicianul nerazzurrilor îi va avea la dispoziţie pe ceilalţi jucători veniţi în această vară – Montoya, Murillo şi Kondogbia. Toţi trei vor fi, mai mult ca sigur, titulari împotriva lui Bayern, în cazul columbianului fiind vorba despre un debut absolut.

De urmărit în partida cu Bayern:

-debutul lui Murillo

-dacă Dimarco poate fi mai mult decât o soluţie de moment pentru flancul stâng al apărării

-dacă Inter va reuşi, sau măcar dacă va încerca, să facă un joc de posesie împotriva unui adversar care e un etalon din acest punct de vedere.

Sursa foto: inter.it




3 thoughts on “PREVIEW INTER – BAYERN. PRIMUL TEST SERIOS AL VERII

  1. SaintSylveszter

    DiMarco mi s-a parut OK, desi a fost depasit de cateva ori de un Douglas Costa excelent. Data fiind tineretea, deci si potentialul, mi se pare un ggod asset pentru Inter. In rest, cam gaini fara cap (Kongdobia primul pe lista), sper sa fie din cauza schimbarii de fus orar, diferentei de pregatire si a neomogenitatii… Forza Inter! Si hai o data cu Perisic (telenovela pare ca ia sfarsit) si cu Jovetic (fara accidentari!), ca de Salah mi s-a luat dupa atata telenovela made in Egypt via Rusia via England via Portugalia si dupa alegerea looserilor eterni ca viitoare echipa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *