.
.

.

PREVIEW INTER – JUVENTUS


Jucătorii ştiu că e un meci special, nu au nevoie de o motivaţie suplimentară pentru a da totul“. Frank de Boer, scurt şi la obiect, înaintea primului Derby d’Italia al carierei (duminică, ora 19:00, în direct pe Digi Sport 2).

Inter nu a mai câştigat în faţa lui Juventus în campionat de aproape patru ani, de la spectaculosul succes cu 3-1 de la Torino, care a pus capăt unei serii de 49 de meciuri fără înfrângere pentru bianconeri, jucătorii nerazzurri trebuie să se revanşeze în faţa fanilor pentru multe prestaţii jenante, inclusiv cea de joi, cu Hapoel Be’er Sheva, dar cel care are parte de toată presiunea este de Boer.

Cu o singură victorie în primele patru jocuri ale sezonului, şi aceea obţinută pe final, tehnicianul olandez este tocat mărunt de o presă care de multe ori critică lipsa de răbdare din fotbalul italian, dar care acum vrea pe tavă capul unul antrenor venit într-un haos de care nu era responsabil şi cu puţin timp înainte de startul campionatului. Aproape nimeni nu a apreciat curajul lui de Boer. În schimb, a fost criticat agresiv încă de la primul meci.

Dacă aveţi impresia că exagerez, să luăm următorul exemplu. Vineri, la prezentarea oficială a lui Joao Mario, Piero Ausilio a fost întrebat despre zvonurile legate de o posibilă schimbare a antrenorului, în cazul unui eşec cu Juventus. Oficialul interist a fost tranşant.

Urmarea? În presa de sâmbătă dimineaţă se putea găsi aşa ceva.

Cuvintele lui Ausilio sau declaraţiile lui Erick Thohir, în care jucătorii nu au fost deloc menajaţi, fie au fost ignorate, fie au fost trimise prin colţul paginii.

Bine ai venit în Italia, Frankie!

Nu ştiu dacă este cel mai dificil moment al carierei mele. Presiunea era uriaşă şi la Ajax. Ştiu că pot privi în oglindă şi că pot spune că fac tot ce pot. Am acceptat acest post ştiind că pot face faţă presiunii. Evident, această presiune devine mai mică atunci când ai rezultate pozitive.

Aveam o ideea despre ce voi găsi aici din punct de vedere al presei. Este la fel la toate cluburile. Nu e uşor să obţii rezultate imediat, dar cu jucătorii de calitate pe care îi avem şi cu sprijinul clubului, sunt sigur că vom ajunge unde ne dorim.

Când eşti antrenor la Inter, e normal să existe presiune. Cu toţii muncim din greu pentru a creşte de la o săptămâna la alta, dar nu totul poate fi perfect în doar o lună. Însă sunt sigur că vom putea readuce Interul acolo unde îi este locul“, a spus de Boer, atunci când a fost întrebat despre momentul dificil prin care trece.

Opinia aproape unanimă este că duelul cu Juventus vine puţin cam devreme pentru Inter. Cu atât mai mult cu cât situaţia la echipă nu este deloc una bună. O nouă înfrângere nu doar că ar complica şi mai mult lucrurile, dar ar putea fi şi lovitura decisivă într-un moral oricum la cote mici. În acelaşi timp, duelul cu torinezii este cea mai bună ocazie pentru o revanşă în faţa propriilor fani. Şi s-ar putea dovedi declicul necesar pentru de Boer şi jucătorii săi.

Inspiraţia din trecut

Pe 28 noiembrie 1909, Inter avea deja peste un an şi jumătate de existenţă, dar încă nu obţinuse vreo victorie oficială. În acea zi, pe vechea Arena Civica, a venit Juventus, care, cu doar săptămâni înainte, câştigase cu 2-0 la Torino. Era al patrulea meci al sezonului 1909/10 pentru nerazzurri şi momentul în care au spart gheaţa. S-au impus cu 1-0, prin golul marcat de Oscar Engler, şi au obţinut primul succes într-o partidă oficială din istoria clubului.

Victoria de acum 107 ani a fost importantă şi dintr-un alt motiv. A fost prima dintr-o serie de 11 care i-a permis Interului să ajungă în fruntea clasamentului şi să cucerească cel dintâi Scudetto al clubului, după un baraj cu Pro Vercelli, câştigat cu 10-3.

FORZA INTER!

Sursa foto: inter.it




6 thoughts on “PREVIEW INTER – JUVENTUS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>