.
.

.

PRIMUL MERCATO AL LUI THOHIR


Ceva-mi spune că noul preşedinte al Interului s-a distrat în ultima săptămână din ianuarie mai mult decât a făcut-o vreodată. Asta pentru că perioadele de mercato din Italia au acelaşi farmec, nealterat de dificultăţile financiare şi de faptul că numele mari ocolesc tot mai mult Serie A. Dar, ceea ce contează cel mai mult, important e că, după multă vreme, putem vorbi despre faptul că nerazzurri au fost din nou protagonişti pe piaţa transferurilor.

Image and video hosting by TinyPic

Puţin contează că sumele de transfer ale lui Hernanes şi D’Ambrosio i-au făcut pe unii să strâmbe din nas (nu fără argumente, e adevărat), dar achiziţiile celor doi, la care se adaugă aducerea la matcă a lui Ruben Botta, ajută la redarea unui oarecare entuzism privind viitorul, măcar apropiat. O precizare este necesară aici. Să încercăm să lăsăm deoparte dezamăgirea înfrângerii de la Torino, unde noii interişti n-au evoluat sau au făcut-o puţin şi într-un moment în care soarta meciului era deja decisă.

A fost un mercato din nou incomplet (nu s-a adus un fundaş central şi, poate, un atacant), dar, cel puţin pe hârtie, pare cel mai decent din ultimii ani. Numele lui Hernanes, un campion în opinia mea, contribuie la această concluzie. La prezentarea oficială a lui Botta, care a avut loc astăzi, Ausilio a precizat că lucrurile arată mult mai rău de afară şi că acţiunile clubului în perioada de transferuri au urmărit exact solicitările antrenorului. Dacă este adevărat, şi asta ar fi o noutate în ultima perioadă. În aceste condiţii, deşi lotul rămâne unul limitat şi departe de pretenţiile unui club ca Inter, Mazzarri nu mai are nicio scuză de acum înainte. Cu ceea ce are la dispoziţie, o clasare pe un loc de Europa League şi o calitate a jocului superioară celui actual sunt obiective care ar trebui realizate fără probleme.

Iniţial, Thohir avea alte idei despre ceea ce ar trebui să se întâmple în mercato. Schimbarea de atitudine a fost reacţia furioasă a fanilor în momentul în care s-a anunţat schimbul Guarin-Vucinic. De asemenea, seria de rezultate negative a contribuit la modificarea strategiei. Nu se putea continua cu discursul „întâi vindem, apoi cumpărăm”, mai ales că oricum Inter nu reuşea să vândă, un lucru pentru care se pare că Marco Branca va plăti cu postul.

Noul preşedinte a înţeles că e nevoie să se implice personal şi să adauge cantitate şi, mai ales, calitate unui lot mediocru. Astfel, schimbul cu Juventus a fost anulat, apoi imediat s-a rezolvat transferul lui D’Ambrosio, pentru ca, pe ultima sută de metri, să fie adus Hernanes. Totul s-a petrecut în linişte, fără declaraţii zilnice, ci prin intermediul unor comunicări pe site-ul oficial al clubului. Fapte, nu vorbe.

În acelaşi fel, situaţia tensionată provocată de conferinţa de presă a lui Marotta de după anularea schimbului Guarin-Vucinic a fost gestionată cu clasă, fără a se intra într-un inutil război al declaraţiilor. Răspunsul Interului a venit printr-un tăios comunicat oficial, care a spus tot ce era necesar şi în care „integritatea şi onestitatea” clubului au fost apărate aşa cum se cuvine.

Image and video hosting by TinyPic

O excelentă lovitură de imagine, însă treaba lui Thohir nu se terminase încă, pentru că trebuia rezolvată şi situaţia lui Guarin. De această dată, indonezianul nu a mai ascultat vocea unei mari părţi a fanilor, printre care şi subsemnatul, care cereau pedepsirea columbianului pentru comportamentul său din cele două zile în care a fost practic bianconero, ci a preferat vorba bună. Zăhărelul în locul biciului. Aşa se face că, cel mai probabil, mijlocaşul sud-american se va alege cu un nou contract, iar o posibilă plecare a sa în vară se va face pe o sumă importantă, nu în schimbul unei rezerve a rezervelor de la o altă echipă.

Confirmarea faptului că “războiul rece” dintre club şi Guarin s-a încheiat a venit astăzi, la prezentarea oicială a lui Botta, când columbianul a apărut zâmbind în sală, alături de Ausilio, care nu a ezitat să trimită şi o săgeată către Juventus, amintind de transferul ratat al lui Isla în vară.

Mai mult ca sigur, Guarin va reveni printre convocaţi la meciul cu Sassuolo, astfel că, în acest moment, Mazzarri are posibilitatea de a trimite pe teren o linie de mijloc în care, alături de columbian, mai pot evolua Kovacic şi Hernanes. Totul e să-şi dorească să o facă şi să reuşească să găsească cea mai potrivită soluţie pentru ca cei trei să se afle în acelaşi timp printre titulari. Chiar dacă asta înseamnă să renunţe la crezul său suprem privind sistemul de joc.

Felul în care Erick Thohir a schimbat din mers strategia iniţială poate fi un bun exemplu. Preşedintele şi-a făcut treaba, acum e rândul antrenorului.

Thohir, despre primul său mercato




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *