.
.

.

REVISTA PRESEI – 14 MAI 2016


Conferinţa de presă a lui Mancini, revenirea ca titular a lui Eder şi ceva zvonuri de mercato sunt câteva dintre subiectele tratate de presa italiană (şi nu numai), în ziua în care Inter joacă ultimul meci al sezonului.

Asta este conferinţa de presă susţinută ieri de Roberto Mancini, înaintea partidei cu Sassuolo. Aproape o jumătate de oră care a dat naştere la multe discuţii legate de viitorul tehnicianului. Din punctul meu de vedere, Mancio a dat senzaţia că îşi pregăteşte plecarea. În schimb, presa din Italia, probabil şi cu ajutorul unor surse din interior, susţine că declaraţiile antrenorului au fost făcute doar pentru a pune presiune pe conducerea clubului în perspectiva perioadei de transferuri. Este concluzia la care au ajuns atât Gazzetta dello Sport, cât şi cele două Corriere, della Sera şi dello Sport.

mancini conferinta

În orice caz, reacţia clubului nu s-a lăsat mult aşteptată. Din China, unde se află la un eveniment de promovare, vicepreşedintele Javier Zanetti a dat asigurări că Mancini se bucură de tot sprijinul conducerii, la fel ca până acum. “Il Capitano” a insistat chiar că toată lumea de la Inter este mulţumită de munca staff-ului tehnic. Mai ales după un sezon în care echipa este pe plus faţă de campionatul precedent.

De altfel, după cum arată o statistică realizată de Corriere dello Sport, în actuala ediţie a Serie A, doar Napoli stă mai bine decât Inter în privinţa numărului de puncte câştigate în plus faţă de stagiunea trecută.

aaa

Până ne lămurim dacă Mancini va continua sau nu şi care sunt jocurile pe care le face, Inter mai are de jucat un meci. Unul fără miză pentru nerazzurri, dar foarte important pentru Sassuolo, dar şi pentru “verişorii” rossoneri. În condiţiile în care Mancio nu-i va avea la dispoziţie pe Handanovic, Perisic şi Icardi (adică trei dintre cei mai buni jucători ai săi în acest sezon), iar bilanţul meciurilor din deplasare în a doua parte a sezonului este dezastruos, lucruri la care se adaugă şi ambiţia echipei lui Di Francesco de a prinde Europa, un rezultat pozitiv este greu de prevăzut. În orice caz, va fi o şansă (poate ultima) pentru unii dintre jucătorii mai puţin folosiţi să arate ce pot. În această situaţie se află şi Eder.

Internaţionalul italian nu a confirmat aşteptările puse în el şi a marcat un singur gol în nerazzurro. În ultimele două luni nu a mai fost titular, dar Mancini a anunţat ieri că atacantul adus de la Sampdoria va evolua din primul minut împotriva lui Sassuolo. Dacă va înscrie, va fi a 50-a reuşită personală în Serie A, a descoperit Gazzetta dello Sport. Probabil nu va fi suficient pentru a şterge imaginea dezolantă pe care a lăsat-o în acest retur, dar măcar ar încheia anul într-o notă pozitivă.

aa

Mai ales în această perioadă, zvonurile legate de mercato nu merită foarte multă atenţie. Sau, mai bine spus, trebuie luate cu rezerve. Chiar şi când este vorba de surse credibile, ca Di Marzio, care anunţă că PSG sondează terenul pentru Handanovic, ceea ce l-ar putea aduce pe Sirigu la Inter (varianta cu împrumutul sec al lui ter Stegen nu-mi sună deloc tentant), sau L’Equipe, francezii scriind că Inter şi Valencia se luptă pentru Florian Thauvin, care ar putea fi cedat de Newcastle, după retrogradarea din Premier League.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *