.
.

.

REVISTA PRESEI – 18 MAI 2016


Obişnuitele discuţii despre mercato, un record negativ şi o prezenţă inexplicabilă printre flop-urile sezonului sunt câteva dintre subiectele zilei.

Gazzetta dello Sport scrie despre faptul că Inter trebuie să vândă măcar doi jucători importanţi, pentru a respecta parametrii FPF, iar Icardi, Handanovic, Brozovic şi Murillo sunt cele mai vandabile produse pe care Thohir le poate pune pe tarabă. Mancini pare să se fi resemnat cu acest lucru, dar, susţine cotidianul roz, ar fi dispus să renunţe doar la croat şi sloven.

Este loc şi pentru sosiri, unde se avansează aceleaşi nume pe care le auzim zilnic, plus new-entry-ul (care nu e chiar nou) Van der Wiel, rămas liber după despărţirea de PSG.

aaa

În cazul plecării lui Handanovic, un băiat care ştie câteva lucrurile despre cum e să aperi poarta Interului, Walter Zenga pe numele lui, îl recomandă pe Sirigu. Deloc surprinzător, dacă ţinem cont de faptul că “l’Uomo Ragno” este cel care l-a promovat pe internaţionalul italian de 29 de ani, în perioada în care cei doi au lucrat împreună la Palermo.

“Basta con gli isterismi in casa Inter, con i cambi forzati, dettati in gran parte da un’onda emotiva senza logica. La storia e i numeri non tradiscono, non sono confutabili. Roberto Mancini, da quando ha iniziato a fare l’allenatore, senza gavetta peraltro, ha vinto in tutte le piazze in cui è andato. Per verificare, basta sfogliare gli almanacchi”

Pe FCInterNews, Maurizio Pizzoferrato semnează, probabil, editorialul zilei legat de Inter. O explicaţie bine argumentată despre motivele pentru care faptul că Mancini rămâne pe Meazza este un lucru bun pentru club.

Desigur, există argumente şi de cealaltă parte a baricadei. Unul dintre ele este recordul negativ de goluri marcate de nerazzurri într-un sezon de Serie A cu 20 de echipe la start.

Finalul de sezon vine cu tot felul de statistici, analize şi topuri. Şi, evident, anumite alegeri dau naştere unor lungi discuţii. De exemplu, Sky Italia a făcut un prim 11 al flop-urilor din Serie A. Inter are doi reprezentanţi şi jumătate. Dacă Ranocchia era pariu sigur, iar la Telles se poate discuta, includerea lui Kondogbia în această echipă este greu de explicat. Sigur că francezul nu a confirmat, că de multe ori a fost în dificultate, dar a-l cataloga drept un flop este, în mod cert, o exagerare. O arată şi cifrele care confirmă importanţa lui Kondo în jocul nerazzurrilor.

Am lăsat la final Corriere dello Sport şi subiectul de pe prima pagină a ediţiei sale de azi. Unul care se înscrie încă de pe acum la titlul de “duma verii în materie de mercato”. Da, la eventualul schimb Icardi-Dzeko mă refer. Şi nu, nu am de gând să comentez aşa ceva. Dar îl las aici pentru a încheia cu zâmbetul pe buze.

Clipboard01

halep kasatkina




4 thoughts on “REVISTA PRESEI – 18 MAI 2016

  1. tutti66

    Multe prostii cu un sambure de adevar,ramane sa vedem…ce se concretizeaza.
    Sirigu e si fan din cate stiu.

    Reply
  2. seby

    In locul lui Telles ar putea sa-l puna fara greturi pe Santon. Iar faza cu Kondogbia e prostitutie intelectula, au marsat cativa pe ideea asta si s-a impamantenit gen turma fara noima. Pune-l frate pe Hernanes acolo si basta!

    Reply
  3. Edinho

    Roma poate sa viseze linistiti. Pe Dzeco las lua gratis. Dar gratis avand in vedere ce sezon a avut.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *