.
.

.

REVISTA PRESEI – 26 MAI 2016


Zvonuri de mercato mai mult sau mai puţin credibile, câteva cifre şi o suspendare redusă sunt subiectele de discuţie ale zilei.

aaa

O să începem abrupt, chiar dacă sursa nu e chiar cea mai de încredere. Corriere dello Sport anunţă o revoluţie în apărare. De fapt, scrie cotidianul roman, toată lumea din defensiva nerazzurrilor este de vânzare. Bine, nu chiar toată lumea. Cică Nagatomo ar fi în afara oricărui pericol, pentru că tocmai a semnat prelungirea, dar nu vreau să vă spun asta, ca să nu vă supăr. Nici Miranda nu prea ar fi lăsat să plece, în condiţiile în care experienţa sa şi prestaţiile din ultimul sezon îl fac un punct fix în stagiunea viitoare.

Ca să o scurtăm, ideea articolului este că, probabil, Murillo va fi sacrificatul, pentru că poate aduce un profit important, iar Ausilio are deja pregătit un înlocuitor, olandezul Bruma, de la Eindhoven. Dar columbianul nu prea este convins de varianta Zenit, care a prezentat cea mai bună ofertă scrie CdS, şi nici numele echipelor din Premier League interesate nu îi fac cu ochiul jucătorului adus vara trecută de la Granada. Este că de mult nu aţi mai citit ceva atât de concret?

halep kasatkina

Rămânem la acelaşi ziar, care, folosindu-se de vorbele agentului lui Brozovic, readuce în discuţie un posibil transfer al croatului la Roma. După ieşirile recente ale impresarului său, “Epicul” pare să aibă şanse minime să continue în nerazzurro, mai ales că e unul dintre jucătorii de pe urma cărora clubul poate face bani. În condiţiile în care nici constanţa nu l-a dat afară din casă, în cazul unei oferte importante, l-aş ajuta să-şi facă bagajul şi l-aş conduce zâmbind la uşă.

aa

Pentru că logica şi coerenţa nu reprezintă nişte obiective pentru presa din Italia, Gazzetta dello Sport ne informează că Mancini vrea cu orice preţ un regista. Cotidianul roz are grijă să ne spună că Banega nu este aşa ceva. În schimb, e Lass Diarra (practic, nu ştiu nimic despre fotbal!). În plus, e o bună ocazie de a readuce în discuţie numele lui Biglia, dar şi de a-l băga în faţă pe Daniel Bessa, soluţia ieftină şi la îndemână din curtea proprie (în caz că vă întrebaţi, fosta stea de la Primavera a avut un an decent la Como, care a ajuns, însă, în Lega Pro). Rodrigo Bentancur (Boca) e o altă posibilitate (nu şi o noutate).

Între timp, presa din Anglia scrie despre faptul că Yaya Toure poate rămâne (din nou) în Premier League, iar cea din Franţa anunţă că Mangala este o varinată pentru înlocuirea lui Murillo.

1,83 de milioane de euro a costat fiecare punct câştigat de Inter în ultimul sezon, potrivit Calcio e Finanza.

În încheiere, Inter a anunţat oficial că prima parte a pregătirii pentru sezonul viitor va avea loc la Brunico, iar suspendarea lui Gnoukouri jr. a fost redusă de la 2 ani la 6 luni.




4 thoughts on “REVISTA PRESEI – 26 MAI 2016

  1. inter4ever

    Numa’ vești bune!
    PS: Între 20 și 26 au făcut grevă ziariștii din PeninSulă? 🙂

    Reply
      1. tutti66

        Eu ma astept la ambele,sunt cativa care vorba aia nici magazioner nu l-as lua,numai ca din pacate Ausilio nu prea stie sa vanda.
        Iar la cumparaturi nu prea te poti duce fara bani,sa vedem ce ramane de la altii sau ce inginerii se mai inventeaza dupa coproprietate,vad ca-l la moda imprumutul pe ceva ani si plata in rate ca la banca.

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *