.
.

.

TREI MOTIVE PENTRU CARE EXECUŢIA DIN MECIUL CU BAYERN ERA PREVIZIBILĂ


Deşi a fost doar un amical din care au lispit mulţi titulari, nu se poate trece uşor peste eşecul din meciul cu Bayern Munchen. Problema nu este neapărat rezultatul, 4-1 în favoarea bavarezilor. Până la urmă, diferenţa dintre cele două echipe la momentul actual este una uriaşă. Din toate punctele de vedere. Problema este atitudinea nerazzurrilor şi modul jenant în care au pierdut. Au fost minute bune în care elevii lui Carlo Ancelotti şi-au ridiculizat adversarii (nu e nicio exagerare aici), deşi campioana Germaniei i-a avut în echipa de start doar pe Alaba, Vidal, Ribery şi poate Thiago Alcantara, Rafinha şi Javi Martinez, dintre titularii cerţi.

E adevărat că nu putem spune că ceea ce s-a întâmplat nu era previzibil. Cei mai mulţi dintre noi am văzut-o venind. Pentru că existau premise să asistăm la o execuţie în direct.

Antrenor lipsit de motivaţie – “Sunt liniştit. Să antrenez şi să construiesc o echipă mai puternică mă stimulează“, a declarat Mancini, la finalul amicalului cu Bayern. Măcar de data asta, tehnicianul interist a ales calea diplomaţiei. Dar Mancio nu prea mai poate păcăli pe nimeni. Nesfârşitele discuţii din această vară au lăsat urme adânci, iar omul de pe bancă este în mod evident lipsit de motivaţie. Un lucru care se vede şi în atitudinea jucătorilor. Un antrenor nemotivat şi preocupat mai curând de războiul rece pe care îl duce împotriva conducerii nu are cum să producă prestaţii măcar decente, mai ales când mulţi dintre jucătorii pe care îi are la dispoziţie ştiu foarte bine că nu se vor regăsi în lotul pentru noul sezon. Sigur că respectivii ar trebui să arate ceva determinare pentru a încerca să-şi câştige un loc în echipă, dar cine să-i motiveze? Un antrenor care nu a făcut nimic altceva toată vara decât să-şi arate nemulţumirea şi să aştepte o prelungire a contractului pe care, până acum, nu o merită? Un antrenor a cărui cea mai de succes tactică de la revenirea la Inter a fost să folosească formule de echipă aiuritoare, doar pentru a forţa mâna şefilor să-i aducă jucătorii doriţi, iar apoi să renunţe la ei? Un antrenor a cărui strategie face ca viitorul său să fie incert?

Nu, niciun jucător nu poate intrat pe teren decis să dea totul pentru un asemenea antrenor.

Absenţa unui lider – Acestea sunt momentele în care un lider adevărat apare, strânge colegii în jurul său şi măcar dă senzaţia că situaţia nu e atât de rea pe cât pare. Teoretic, acel lider al trebui să fie căpitanul echipei. Dar, la fel ca antrenorul, purtătorul banderolei a avut alte activităţi în ultima perioadă. Da, Icardi a intrat (deşi iniţial se credea că din nou nu va juca deloc) şi a făcut ce ştie mai bine – a marcat la singura oportunitate de care a beneficiat. Însă nu în privinţa calităţilor sale fotbalistice au existat dubii. Dimpotrivă. Argentinianul a lăsat de dorit din punct de vedere al “leadership-ului”. Iar după telenovela din această vară, credibilitatea lui ca lider a scăzut dramatic. Atât în vestiar, cât şi în ochii fanilor.

Un turneu plănuit prost – Senzaţia cu care rămân după acest turneu american este că singurul obiectiv al conducerii interiste a fost să ia banii organizatorilor. Pentru că nu cred că-şi imaginează cineva că Inter poate atrage fanii din toată lumea cu evoluţii precum cele din SUA. Sau că meciurile de peste Ocean au ajutat la stabilirea unui prim 11 ori a unui sistem de joc pentru noul sezon, în condiţiile în care jumătate dintre posibilii titulari au rămas în Italia şi s-au antrenat cu Primavera. Sigur că prezenţa la ONU, datorită proiectului Inter Campus, ajută la imagine, dar, până la urmă, rămâne un aspect extrafotbalistic. Inter a mers în Lumea Nouă doar pentru a face act de prezenţă, iar pe viitor nu e exclus ca organizatorii să decidă să nu-i mai invite pe nerazzurri. Pentru că fanii nu plătesc biletul ca să vadă doar un sparring partner.




2 thoughts on “TREI MOTIVE PENTRU CARE EXECUŢIA DIN MECIUL CU BAYERN ERA PREVIZIBILĂ

  1. inter4ever

    Promit că e ultima oară când spun asta (sper…), dar nu se va schimba nimic în bine la Inter până când:
    1. Nu vom avea pe bancă un antrenor adevărat, nu închipuit, cu foame de performanță, cu idei proaspete si inovator!
    2. Nu vom avea un președinte cu coaie, om de fotbal, cum se zice pe la noi, care să cunoască toate dedesubturile din Serie A! Ajunge cu birocrații care conduc echipa/clubul din Indonezia, din china, sua ori mai stiu eu de unde!!!
    3. Nu vom avea un proiect clar si asumat de toată suflarea interistă. Să stie lumea exact ce vrem, ce putem, nu gogoși că ne batem pt champions league, iar noi am ajuns sparring-partneri!

    Reply
  2. Ibrahim

    Sa le luam pe rand
    Antrenor – el e linistit si nu are motive de ingrijorare, in afara de prelungirea contractului. Totul merge conform planului…inca de cand a venit si a cerut jucatori care nu s-au intergrat deloc. Antrenor nou? Poate de Boer, Gasperini sau Mazzarri din nou. Macar facem haz de necaz.
    Lider? Daca luam in calcul familia Icardi, atunci Wanda e liderul. In opinia mea Mauro nu e omul potrivit pentru a purta banderola.
    Turneu? Hai sa luam niste bani acum daca tot ne-au chemat astia, poate la anul nu ne mai baga nimeni in seama, macar sa se stie ca daca participam ne bat astia pe unde ne prind fara sa se chinuie prea mult.
    Presedinte? Nu ar trebui sa se miste nimic fara chinezi, pentru ca ei sunt aia cu banul…din pacate, cel putin pana acum, lor nu prea le pasa ce se intampla la echipa si dorm linistiti.
    Proiect? Care proiect? Exista asa ceva? Daca da, proiectul cui?

    Reply

Leave a Reply to Ibrahim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>