.
.

.

CINCI LUCRURI DUPĂ AL ŞAPTELEA 1-0 AL SEZONULUI


A opta victorie la limită a sezonului şi a şaptea cu 1-0. Aceeaşi poveste? Posibil, dar doar până la un punct. Pentru că încă putem analiza un meci al Interului lui Roberto Mancini fără să ne repetăm. Încă sunt aspecte care merită mai multă atenţie şi care arată că, în ciuda celor care cred că totul poate fi redus la „bulan” sau la clişeul cretin „fotbalul te pedepseşte la un moment dat”, parcursul nerazzurrilor nu este întâmplător.

Evoluţia lui Mancini – Roberto Mancini nu a fost niciodată un antrenor pe care elanul ofenisv l-a dat afară din casă, chiar dacă, în primii ani ai carierei, echipele pe care le-a pregătit (inclusiv Inter) jucau un fotbal plăcut. În ultima vreme, însă, Mancio pare să se fi transformat într-un apostol al tradiţiei italiene. Îşi studiază atent adversarul şi este pregătit să-şi adapteze tactica în funcţie de acesta. Accentul este pus pe faza defensivă, iar în atac mizează pe forţa şi calitatea individualităţilor. E un fotbal practic, prudent, concret şi care penalizează fiecare eroare a adversarului. Nu e frumos, dar e sănătos. Până acum, rezultatele îi dau dreptate omului de pe bancă şi, pentru moment, asta e suficient. Să nu fim ipocriţi. Nici unul dintre noi nu ar fi dispus să renunţe la 3-4 puncte din zestrea actuală doar pentru a avea parte de câteva goluri în plus sau de ceva mai mult spectacol. Am avut parte de atâtea dezamăgiri în ultimii ani încât ar fi deplasat ca acum, când există rezultate, iar Inter e bine plasată în cursa pentru un loc pe podium, să vrem brusc un fotbal-şampanie.

Totuşi, să nu trecem foarte uşor peste faptul că Mancini a spus că ceea ce joacă în prezent Inter nu îl mulţumeşte şi că lucrează pentru ca echipa să ofere şi altceva. Dar, în acest timp, sunt importante şi aceste victorii scurte, obţinute cu suferinţă şi multe emoţii. Pentru că îi ajută pe jucători să devină conştienţi de forţa lor şi fac bine la moral. În plus, orice record pozitiv (indiferent de scor, o serie de victorii e pozitivă) este binevenit.

Mult turnover şi alternanţa sistemelor de joc – Poate să vă placă sau nu Mancini, dar cu greu poate fi negat că tehnicianul nerazzurrilor a ştiut să gestioneze foarte bine lotul avut la dispoziţie. Nu doar că antrenorul a oferit şanse aproape tuturor jucătorilor (Montoya e cea mai importantă excepţie), dar a şi alternat sistemele de joc, decizii care au făcut din Inter o echipă dificil de citit pentru adversari. Sigur, toate aceste schimbări, în special cea a modulelor, reprezintă un pariu riscant, pentru că astfel nerazzurri nu au o idee clară de joc, o identitate proprie. Dar, din nou, revenim la rezultate, care sunt de partea lui Mancini. În plus, nici în perioada fostului antrenor, care insista cu 3-5-2, nu se poate spune că Inter îşi crease un stil propriu.

În cele 12 etape disputate până acum, Mancini a folosit nu mai puţin de cinci sisteme diferite: 4-3-1-2 (de 5 ori), 4-3-3 (de două ori), 3-5-2 (de două ori), 4-2-3-1 (de două ori) şi 4-4-2 (o dată). Singura înfrângere a venit în meciul cu Fiorentina, când experimentul 3-5-2 s-a dovedit un fiasco. În aceste condiţii, era normală neîncrederea fanilor în momentul în care au văzut echipa de start din partida cu Torino. În cele din urmă, erorile din duelul cu actualul lider din Serie A nu s-au mai repetat, iar Inter a luat toate punctele, ceea ce arată că Mancini şi băieţii săi învaţă din greşelile comise pe parcurs.

În toată această căutare a formulei ideale (pentru că şi despre asta este vorba în toate aceste schimbări) există şi puncte fixe. Handanovic este unul dintre ele. Apoi Miranda şi Murillo, titulari indiscutabili de fiecare dată când nu au fost accidentaţi sau suspendaţi. Medel face şi el parte din aceeaşi categorie. În rest, aşa cum am văzut, nici măcar titlul de golgheter în sezonul trecut sau faptul că ai fost adus la solicitarea clară a antrenorului nu-ţi garantează locul în echipă. Da, nu este întâmplător că toţi cei pe care i-am amintit mai sus au profil defensiv. La fel cum nu este întâmplător nici faptul că ei au cele mai mari merite pentru cifra din dreptul golurilor primite în acest sezon.

În sfârşit, Kondogbia! – A fost nevoie să aşteptăm ceva pentru primul gol al celui mai scump transfer făcut de Inter în vară, dar măcar a fost unul decisiv, într-o deplasare dificilă. Sigur, nu pentru a marca pe bandă rulantă a fost adus mijlocaşul francez, dar această reuşită nu poate decât să-i facă bine şi să-l ajute să se descătuşeze, în condiţiile în care presa italiană a pus tunurile pe el încă din startul sezonului. Şi nu întotdeauna cu suficiente argumente. În orice caz, nu doar datorită golului marcat, meciul cu Torino a fost cel mai bun al lui Kondogbia în actuala stagiune.

Cea mai bună apărare, dar… – Da, există un dar. Iar el se referă la ultimele trei meciuri, în care cifra 0 din dreptul golurilor primite este, în cea mai mare parte, meritul lui Handanovic. Slovenul a avut nu mai puţin de 20 de intervenţii în partidele cu Bologna, Roma şi Torino, prelungindu-şi astfel perioada de imbatibilitate la aproape 300 de minute. Această statistică arată că problemele defensive sunt departe de a fi rezolvate complet şi că există în continuare slăbiciuni de care adversarii pot profita. Cele mai mari, în cele două benzi, acolo unde este nevoie de întăriri, pentru că jucătorii pe care Mancini îi are la dispoziţie în acele zone ale terenului au limite evidente şi sunt inconstanţi.

Pauza dinaintea sprintului de final de an – Mancini are la dispoziţie două săptămâni pentru a pregăti în cele mai mici detalii sprintul de final de an, chiar dacă o parte dintre elevii săi vor pleca la echipele naţionale. După partidele internaţionale, urmează cinci jocuri într-o lună, o serie care cred că ne va spune exact pentru ce ne pregătim în a doua jumătate a sezonului. Inter va juca acasă cu Frosinone, Genoa şi Lazio şi în deplasare cu Napoli şi Udinese. Un program echilibrat, dar cu un duel fundamental – cel de pe San Paolo, împotriva echipei la modă din Serie A. Din punctul meu de vedere, pentru a continua discursul legat de calificarea în Liga Campionilor, e nevoie de cel puţin 11 puncte. Dacă vom avea parte de 15 puncte, aş îndrăzni să spun că putem începe să vorbim timid şi despre Scudetto.

VIDEO: Rezumat Torino – INTER 0-1 (Kondogbia 31)




2 thoughts on “CINCI LUCRURI DUPĂ AL ŞAPTELEA 1-0 AL SEZONULUI

  1. Aeso

    Poate ca toata aceasta rotire de “cadre”(cu rezultate pina acum) o sa duca si la o buna vanzare de jucatori in pauza de iarna. Nagatomo, D’Ambrosio, JJ pot aduce ceva banuti la buget. Imi este greu sa cred ca Mancini l-a adus pe Telles doar pentru a-l trezi la realitate pe Nagatomo.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *