.
.

.

CINCI LUCRURI DUPĂ CEA MAI IMPORTANTĂ VICTORIE A SEZONULUI


Inter avea nevoie de o victorie mare. Iar victoria cu Roma este una mare. Cea mai importantă de până acum în acest sezon. Pentru că a fost obţinută în faţa liderului şi a principalei favorite la titlu, în condiţiile în care Juventus continuă să fie departe. În acelaşi timp, a fost un semnal important pentru restul campionatului. Poate că echipa lui Roberto Mancini nu are forţa de a se implica în lupta pentru Scudetto, dar îşi merită locul ocupat acum în clasament. Este unul dintre lucrurile cu care rămânem după acest meci. Mai jos descoperim şi altele.

Victoria lui Mancini – Mai mult decât oricare alt succes din actuala ediţie de campionat, cel obţinut în faţa Romei îi aparţine lui Mancini. Tehnicianul nerazzurrilor a pregătit perfect meciul din punct de vedere tactic, iar alegerile surpinzătoare din echipa de start s-au dovedit, în cele din urmă, corecte. Titularizările lui D’Ambrosio (la prima apariţie în acest sezon) şi Nagatomo, dar, mai ales, lăsarea pe bancă a lui Icardi au dat iniţial naştere unei reacţii de revoltă printre fanii interişti. Dar jocul şi rezultatul i-au dat dreptate lui Mancini. Cei doi fundaşi laterali au fost foarte buni, iar absenţa lui Icardi a adus mai multă mobilitate în ofensivă şi nu a oferit fundaşilor lui Rudi Garcia puncte de referinţă. Acel 4-3-3 (transformat în 4-5-1 pe posesia adversarului) a funcţionat excelent, iar golul lui Gary Medel (primul al său în nerazzurro) a făcut diferenţa. Da, Roma a ratat câteva ocazii mari şi a controlat, pe alocuri autoritar, partea a doua, dar asta nu ar trebui să fie o surpriză. Cel mai bine a explicat Daniele Mari.

Asta nu trebuie să scadă din meritele Interului. Ba din contră. Generozitatea în efort, spiritul de sacrificiu, caracterul şi cinismul sunt calităţi importante, mai ales la o echipă aflată la început de drum şi care are nevoie să capete încredere. Iar încrederea vine şi din rezultate ca cel cu Roma. Când o echipă practic complet nouă are rezultate în timp ce îşi caută formula ideală este un semn că lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Handanovic, din nou decisiv – După ce cu Bologna a salvat victoria printr-un reflex incredibil pe final, slovenul a fost încă o dată providenţial. Împotriva Romei, portarul nerazzurrilor a fost omul meciului, iar apogeul unei prestaţii fără greşeală l-a reprezentat faza din repriza a doua în care a intervenit de patru ori (de trei ori în situaţii dificile).

Mai mult decât atât, Handanovic a stabilit un record pentru acest sezon de Serie A. Niciun alt portar din Italia nu a încheiat un meci din actuala ediţie de campionat cu un număr mai mare de intervenţii decât a reuşit slovenul contra giallorossilor. Partida cu Fiorentina devine tot mai mult doar o amintire îndepărtată.

Importanţa unui portar mare nu trebuie subestimată în niciun moment. Exemplele Napoli şi Roma din ultimii ani ar trebui să fie un etalon din acest punct de vedere. Nu-s convins că Reina poate fi decisiv pe San Paolo, iar în cazul lui Szczesny sunt sigur că nu va fi vreodată portar de echipă mare. În schimb, Handanovic, în ciuda momentelor în care greşeşte inexplicabil, e o garanţie.

Miranda-Murillo, ce tandem! – Ah, cât am aşteptat un astfel de cuplu de fundaşi centrali! Gazzetta dello Sport îl numeşte chiar “cel mai bun din Serie A“, dar, ca orice compliment făcut de presa italiană Interului, trebuie luat cu rezerve. Asta şi pentru că cei doi au evoluat împreună în doar 5 dintre cele 11 etape (din cauza accidentărilor şi a suspendărilor). Însă soliditatea perechii sud-americane este indiscutabilă. Cu ei pe teren în acelaşi timp, adversarii nerazzurrilor au marcat doar două goluri, ambele norocoase, cu Carpi şi Palermo.

Împotriva Romei, Miranda şi Murillo au oferit din nou siguranţă şi încredere echipei, cei doi terminând meciul cu câte 6 recuperări. Şi astfel, după 11 etape, Inter continuă să aibă cea mai bună defensivă a campionatului, cu doar 7 goluri primite. În ultimii 30 de ani, în doar patru ocazii au avut nerazzurri numere mai bune: în sezoanele 1986/87 (5 goluri primite), 1988/89 (4 goluri), 2003/04 şi 2010/11 (în ambele câte 6 goluri). În sezonul 2008/09, Inter a primit tot 7 goluri în primele 11 etape.

Cu siguranţă, cifrele bune ale apărării (7 meciuri din 11 fără gol primit) oferă motive de optimism, mai ales că în ultimii 20 de ani titlul a mers la echipa cu cea mai bună apărare în 14 rânduri, dar îmbunătăţirea ofensivei trebuie să rămână unul dintre primele obiective ale lui Mancini. Pentru că, în aceeaşi perioadă, Scudetto a fost câştigat de echipa cu cel mai bun golaveraj de 17 ori.

Icardi pe bancă – pedeapsă sau alegere tactică? – Nefolosirea lui Icardi în cel mai important meci al sezonului de până acum a luat pe toată lumea prin surprindere. Evident, cea mai mare parte a presei s-a grăbit să interpreteze decizia lui Mancini ca o pedeapsă pentru declaraţiile făcute de argentinian la finalul partidei cu Bologna. Ca de obicei, se alege drumul cel mai uşor. Mai ales că e vorba despre Inter şi trebuie găsite tot felul de crize.

Din punctul meu de vedere, în cel mai rău caz adevărul este undeva la mijloc, între pedeapsă şi decizie tactică. Dar merg pe mâna celei de-a doua variante. Este evident că Mancini a ales o tactică prudentă, bazată pe contraatac pentru meciul cu Roma, iar Icardi nu se plia pe ceea ce avea în plan tehnicianul nerazzurrilor. Aşa cum am scris şi mai sus, Perisic, Jovetic şi Ljajic au format un trio foarte mobil şi care putea produce pagube pe contraatac. În plus, Perisic şi Ljajic s-au şi sacrificat foarte mult pe faza defensivă, o calitate pe care nici Jovetic, nici Icardi nu o au. De asemenea, introducerea lui Palacio şi nu a lui Icardi pe final nu a surprins, din aceleaşi raţiuni prezentate mai sus. Dacă Roma ar fi condus, sunt convins că Maurito ar fi fost trimis pe teren.

De altfel, s-a văzut cât de afectat şi supărat a fost Icardi la finalul partidei, când s-a aflat exact în mijlocul pozei de grup din vestiar.

Totuşi, trebuie spus faptul că lăsarea pe bancă a lui Icardi şi titularizările surpinzătoare ale lui D’Ambrosio şi Nagatomo pot fi interpretate ca un mesaj al lui Mancini către elevii săi – nu există jucători de neînlocuit şi toată lumea va avea o şansă. În aceste condiţii, nu trebuie să fie o surpriză faptul că Mancio a folosit 11 formule de echipă diferite în acest sezon, iar în ultimele trei jocuri a utilizat nu mai puţin de 20 de fotbalişti (Handanovic şi Miranda au fost singurii integralişti).

Revirimentul lui Brozovic – Croatul venit în ianuarie părea să aibă aceeaşi soartă ca şi ceilalţi jucători aduşi la începutul acestui an, după ce, în startul sezonului, Mancini l-a trecut pe linie moartă. Titularizat surprinzător cu Juventus, Brozovic a profitat de şansa primită şi promite să redevină, uşor-uşor, un titular cert. Cu Bologna a făcut un joc bun (faza golului a plecat de la pasa sa), iar cu Roma, fără prestaţia la superlativ a lui Handanovic, probabil că ar fi fost omul meciului. Mijlocaşul de 22 de ani dovedeşte că poate face de toate, e util oriunde este folosit (deşi randamentul cel mai bun îl dă ca mijlocaş central), iar împotriva giallorossilor nu a lipsit mult să înscrie unul dintre golurile sezonului. Ah, da! Şi a alergat cel mai mult dintre jucătorii Interului (în statistica de mai jos evident că este vorba de metri, nu de km).

VIDEO: Rezumat INTER – Roma 1-0 (Medel 30)




3 thoughts on “CINCI LUCRURI DUPĂ CEA MAI IMPORTANTĂ VICTORIE A SEZONULUI

  1. seby

    Era nedrept ca victoria sa fie mai clara, daca e s-o dai pe merite si corectitudine politica nici p’asta n-am fi meritat-o. Dar o iau si asa, evident.

    Asteptam de ceva vreme sa-l revad pe D’Ambrosio jucand, simteam ca inca mai are de oferit lucruri bune. Excelent a gandit Mancini faza cu fundasii laterali mai ofensivi care sa dea de lucru pana si wingerilor adversi.

    Se vede cand Brozovic joaca central, se vede ca face totul natural de acolo, nu vreau sa-l mai vad in banda.

    Miranda – Murillo mi-a adus aminte de Samuel – Lucio. Nu glumesc!

    Salut titularizarea lui Ljajic, e bun omu’, merita si trebuie sa joace.

    Reply

Leave a Reply to marius buzuc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *