.
.

.

CINCI LUCRURI DUPĂ INTER – CHIEVO 1-0


După aproape două luni, Inter reuşeşte să câştige pe teren propriu, iar victoria, deşi la limită, nu poate fi pusă la îndoială. Nici măcar ultimele minute nu pot şterge faptul că băieţii lui Mancini au meritat să ia toate punctele. Fără golul marcat de Zarate în prelungirile meciului Fiorentina – Carpi, acum am fi vorbit de revenirea pe locul 3. Dar probabil că nu se puteau aşeza chiar toate în favoarea noastră dintr-o dată.

O victorie necesară şi meritată – Dat fiind contextul, singurul lucru care conta aseară era victoria. Indiferent de scor şi de modul în care ar fi fost obţinută. În cele din urmă, a fost deja clasicul 1-0 (al zecelea al sezonului), dar putea fi foarte bine 4-0 sau 5-0. E bine să avem asta în vedere când analizăm meciul, chiar dacă ultimele 5-10 minute sunt cu adevărat îngrijorătoare.

Aproape inexistenţi timp de 80 de minute, veronezii au petrecut cea mai mare parte a finalului de meci în jumătatea nerazzurrilor. E adevărat, panica jucătorilor lui Mancini a fost mai mare decât pericolul creat de adversari, care au avut, totuşi, şansa egalării în minutul 89, la singurul şut expediat spre poarta lui Handanovic. Sigur că nu trebuie trecut peste acele ultime minute şi este clar că gestionarea finalurilor de meci reprezintă o problemă pentru Inter, însă ar fi nedrept să reducem acest joc doar la emoţiile de la sfârşit. Care nici măcar nu au fost aşa de mari.

Nu este un alibi şi rămâne un aspect asupra căruia trebuie să se lucreze, dar, pe undeva, ceea ce s-a întâmplat pe final este normal. Inter are încă multe cicatrici (în unele cazuri, chiar răni deschise), iar rezultatele din ultima vreme au sădit un sentiment de nesiguranţă în rândul jucătorilor. Aşa se explică faptul că echipa a părut în anumite momente speriată, iar uşorul haos de care am avut parte la sfârşitul jocului se explică mai curând prin această teamă, decât prin decizia antrenorului de a aborda finalul mai prudent. Este, în primul rând, o victorie bună pentru moral. Şi una importantă pentru clasament, în condiţiile în care toate celelalte formaţii din top 6 au câştigat în etapa intermediară.

Fără să strălucească, Inter a jucat bine, iar victoria ar fi trebuit să fie mai clară. Un portar debutant în Serie A şi bara transversală s-au opus, însă, unui succes mai categoric şi mai logic. E adevărat că nici măcar un rezultat mai mare nu ar fi şters cu buretele o lună ianuarie teribilă şi nu ar fi putut ascunde problemele cunoscute de toată lumea. Dar ar fi făcut inutile discuţiile despre ultimele minute.

4-3-3 pare soluţia logică pentru restul sezonului – După partida de aseară, cel care a venit în faţa jurnaliştilor a fost Piero Ausilio, iar directorul sportiv al clubului a spus, printre altele, că Mancini a ajuns într-un punct în care are idei tot mai clare în privinţa sistemului de joc şi a jucătorilor folosiţi. O declaraţie care trebuie luată cu rezerve, în condiţiile în care împotriva veronezilor, tehnicianul interist a schimbat jumătate dintre titularii din Derby.

Totuşi, în acest moment, sistemul 4-3-3 (care se poate transforma uşor în 4-3-1-2, odată cu transferul lui Eder) pare alegerea logică pentru restul sezonului. Ideal ar fi, însă, ca printre cei trei de la mijloc să nu se afle în acelaşi timp Medel şi Melo. Linia mediană folosită contra veronezilor, cu un distrugător (Medel) şi doi centrali (Brozovic şi Kondogbia) este cea mai bună variantă acum, deşi atât francezul, cât şi croatul trebuie să-şi crească nivelul prestaţiilor. De asemenea, Gnoukouri ar trebui băgat în seamă mai mult, mai ales în meciurile cu adversari accesibili.

Într-un astfel de modul, cel puţin teoretic, Icardi poate primi mai multe baloane, iar calităţile sale de marcator pot fi mai bine folosite.

Telles este cel mai bun lateral din lot – Brazilianul adus de la Galatasaray a demonstrat, o dată în plus, că este cel mai bun fundaş lateral din lotul Interului. Jucătorul de 23 de ani a făcut o primă repriză excelentă, atât din punct de vedere defensiv, cât şi din punct de vedere ofensiv. În partea a doua, deşi nu a mai fost la fel de activ, iar omologul său de pe dreapta, Nagatomo, a luat prim-planul (japonezul a fost printre cei mai buni aseară), Telles a continuat să aibă o prestaţie solidă şi să-şi arate calităţile. Iar centrările lui sunt exact ce aştepţi de la un apărător de bandă brazilian şi pot deveni o armă în plus pentru nerazzurri. Condiţia este să-l vedem cât mai des în primul 11. Normalitate cred că se numeşte.

Bornă importantă pentru Icardi – Revenit ca titular după ce a început meciurile cu Juventus şi Milan pe bancă, Maurito a lovit încă o dată decisiv. La fel ca în turul de la Verona, reuşita sa a adus 3 puncte pentru Inter. Este golul 50 marcat de argentinian în Serie A. O performanţă impresionantă pentru un jucător de 22 de ani. Sigur, când cel în cauză are deja în palmares un titlu de golgheter, o astfel de statistică este cât se poate de noramlă.

Fanii sunt alături de echipă – Deloc surprinzător, la meciul cu Chievo s-a înregistrat cel mai mic număr de spectatori la o partidă jucată de Inter pe Meazza în actualul sezon. O posibilă explicaţie ar fi ziua de disputare şi numele adversarului, dar cred că nu e nimeni naiv şi ştim cu toţii că adevărul este cu totul altul. Cu toate acestea, cei prezenţi pe stadion au arătat că sunt în continuare alături de echipă, deşi, firesc, cer să vadă mai mult în perioada următoare. O atitudine echilibrată, pe care nu ar strica să o adoptăm cu toţii.

Forza INTER!




6 thoughts on “CINCI LUCRURI DUPĂ INTER – CHIEVO 1-0

  1. MishuB

    Salutare,

    Am vazut parti bune meciul asta. Icardi a primit mai multe mingi si lucrul asta s-a observat imediat dovada fiind golul si bara.

    Si-a dat seama ca trebuie un jucator intre Medel si varfuri. Desi Brozovic nu e chiar pe postul lui acolo s-a cunoscut in joc schimbarea asta.

    Poate ar trebuie sa mearga in continuare cu echipa castigatoare si sa nu schimbe formula meciul urmator.

    Ce nu mi-a placut e ca la un moment dat iar am incercat sa asiguram scorul de 1-0 si nu sa inchidem meciul. Nu vreau sa imi imaginez ce era acum la inter daca dadeau astia gol in 89, chiar daca la singura lor ocazie.

    Forza Inter

    Reply
  2. inter4ever

    Păreri de nespecialist, de “simplu” suporter:
    1. Telles e cel mai bun lateral din lot, nu cel mai bun fundaş lateral! Ştie să centreze, are aport ofensiv ok, însă nu prea ştie să se apere. Mancini o fi remarcat şi el şi d-asta îl foloseşte mai degrabă cu adversari pe care îi atacăm, nu cu cei care se urcă pe noi.
    2. Icardi trebuie să joace mereu. Mereu, mereu, mereu! Şi dacă e luat direct de pe Wanda, tot e mai periculos pentru porţile adverse decât tot ce avem în lot.
    3. Victoria cu Chievo e mai mult decât meritată, dar o nedumerire tot am: de ce lu’ Mister îi e teamă şi sună retragerea în ultimele 10 minute chiar şi cu o panaramă de echipă, acasă la noi??? Acu’ nu vreau să fac comparaţii cu jube, da’ ăia, cu doar 3+4 zile înainte, le-au dat câte au putut, la Verona, nu la torino! Asta+i chestie de mentalitate, de personalitate, asta nu mi+a plăcut la Mancini nici în precedentul lui mandat la Inter, frica manifestată în (aproape) orice meci.
    4. Ăsta-i un pariu: cu 3 puncte etapa viitoare la Verona, urcăm pe 3, pentru că Fiorentina nu bate la Bologna. Două condiţii pentru o victorie clară cu Hellas: a) Icardi titular; b) fără Melo în primul 11, unde tre’ să intre cei mai ofensivi oameni pe care+i avem. Dacă nici cu ăştia nu forţăm un pic… Amala!
    * Am pus cuvântul simplu între ghilimele pentru că un suporter al Interului nu e niciodată simplu, obişnuit, dimpotrivă! 😉

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *