.
.

.

INTER – DNIPRO 2-1. CRONICA MECIULUI


Pentru prima oară în acest sezon, Inter câştigă un meci după ce a fost condusă. Şi a făcut-o jucând o repriză în inferioritate numerică. Un succes care permite nerazzurrilor să avanseze în 16-imile Europa League de pe primul loc în grupă şi să se concentreze exclusiv pe competiţiile interne până în februarie.

Inter a obţinut prima victorie în ultimele cinci meciuri mai mult datorită individualităţilor decât unui joc de calitate. Handanovic a fost, indiscutabil, MVP-ul partidei de pe Meazza, slovenul ajungând la şase penaltyuri consecutive apărate. Dar uriaşul din poarta nerazzurrilor a avut şi alte intervenţii providenţiale, care au salvat rezultatul şi i-au oferit lui Mancini bucuria unui succes în ziua în care a împlinit 50 de ani. În acelaşi timp, Osvaldo şi Kuzmanovic au avut un rol important în deznodământul meciului şi nu doar pentru că au marcat cele două goluri. Primul are meritul de a fi înscris la singura oportunitate de care a beneficiat, într-un moment în care totul părea compromis, şi de a se fi dovedit un adevărat om de echipă (faza din repriza a doua în care a fost practic libero spune multe), în timp ce sârbul a confirmat prestaţiile bune pe care le-a avut în ultima perioadă.

Jocul din prima repriză rămâne însă un motiv de îngrijorare. Paradoxal, Inter a fost mai bună în inferioritate numerică, iar aici s-a văzut diferenţa faţă de mandatul lui Mazzarri. Nerazzurri au arătat determinare, au avut reacţie, au reuşit să strângă rândurile şi au ştiut să sufere pentru a obţine o victorie importantă. Poate nu pare un lucru foarte însemnat, însă după atâta vreme în care banalitatea a fost cuvântul de ordine, e îmbucurător să revezi fragmente din ceea ce era odată Pazza Inter.

Deşi înaintea partidei presa italiană anunţa mai multe schimbări în echipa de start, Mancini a ales un prim 11 în care singurele noutăţi faţă de meciul cu Milan au fost Medel (suspendat în Derby), Hernanes (în locul accidentatului Kovacic) şi Osvaldo. Tehnicianul nerazzurrilor a preferat şi de această dată să experimenteze, la fel de neconvingător ca în weekend. Icardi şi Hernanes trimişi în bandă reprezintă soluţii cel mult pentru un amical cu Trentino, nu într-un joc european care putea rezolva problema calificării. Sunt convins că Thohir şi Ausilio au înţeles deja mesajul în privinţa nevoii de aduce jucători care să se potrivească în 4-3-3 sau 4-2-3-1.

Dar transformarea unui vârf autentic şi a unui trequartista în laterali nu a fost cea mai mare problemă a Interului. Nerazzurri au fost surprinşi de curajul şi agresivitatea celor de la Dnipro, care au controlat clar debutul meciului. Ucrainenii, cu Konoplyanka în prim-plan, au făcut ce au vrut în jumătatea interistă, iar deschiderea scorului, reuşită de Rotan în minutul 16, a venit firesc. Având în faţă o apărare dezordonată şi confuză, oaspeţii au ştiut să profite la fiecare fază, iar lucrurile se puteau înrăutăţi după mai puţin de jumătate de oră de la startul partidei, când Guarin a avut o intervenţie neglijentă în careu asupra lui Cheberyachko, iar arbitrul a acordat penalty.

A fost momentul în care a intrat în scenă Handanovic. Slovenul şi-a confirmat statutul de specialist al acestor faze şi a respins execuţia lui Konoplyanka, a şasea lovitură de la 11 metri consecutivă apărată de portarul interist, încă neînvins în acest sezon de la punctul cu var. În loc de 2-0 pentru Dnipro, s-a făcut 1-1, Kuzmanovic marcând primul său gol în tricoul nerazzurro după o fază confuză în careul lui Boyko. Aproape imediat, Nagatomo putea face 2-1, dar japonezul nu a găsit spaţiul porţii dintr-o poziţie excelentă şi a suferit şi o accidentare care l-a forţat să părăsească terenul, în locul său intrând Campagnaro, anunţat iniţial titular.

Repriza a doua a început cum nu se poate mai prost pentru Inter. Ranocchia, deja avertizat şi graţiat de eliminare în prima repriză, a comis un fault stupid la mijlocul terenului şi a primit al doilea galben, lăsându-şi coechipierii în inferioritate numerică. Actualul căpitan al nerazzurrilor continuă astfel evoluţiile inconstante, un lucru cu atât mai îngrijorător cu cât se află la al şaselea antrenor la Inter. Cu nici unul nu a reuşit să facă pasul decisiv spre maturizarea completă. În acelaşi timp, cresc dubiile în privinţa tandemului pe care îl formează cu Juan Jesus în centrul apărării. Într-o linie defensivă de patru, cei doi nu oferă suficiente garanţii, astfel că recuperarea lui Vidic trebuie să fie unul dintre obiectivele importante în perioada următoare.

Din fericire, faţă de alte situaţii asemănătoare, nerazzurri nu s-au pierdut cu firea, chiar dacă le-a lipsit antrenorul (Mancini a fost în tribune, suspendat), iar golul din centrul apărării nu a fost acoperit imediat, şi, în minutul 50, Osvaldo, excelent lansat de Hernanes, a marcat golul care s-a dovedit decisiv pentru victorie. Imediat au venit şi schimbările. Icardi, foarte şters, şi Hernanes, accidentat uşor, le-au lăsat locul lui Andreolli, respectiv Obi, iar Inter a reuşit să gestioneze corect avantajul minim. Emoţiile nu au lipsit însă, două inexactităţi ale lui Campagnaro oferindu-le oaspeţilor şansa de a pleca cu un punct de pe Meazza, dar SuperSamir a închis poarta şi a păstrat rezultatul neschimbat.

Nu a fost deloc o victorie spectaculoasă. E posibil ca peste doi-trei ani să ne amintim foarte puţine lucruri legate de acest meci. Ca să faci o omletă bună ai nevoie de ouă de calitate, spunea odată Mourinho. În acest moment, Mancini este departe de asta. Dar faptul că, în ambele meciuri de la revenirea sa, Inter a reuşit să evite înfrângerea după ce a fost condusă, iar cu Dnipro chiar a câştigat în inferioritate numerică, arată că unele lucruri încep să se schimbe în bine. Cu siguranţă că Mancio era conştient că începe o muncă dificilă şi că rezultatele nu vor apărea peste noapte. Ceea ce am văzut în ultimele două jocuri reprezintă un bun început. Inter nu mai este echipa care cade la primul moment dificil şi reuşeşte, într-un fel sau altul, să reacţioneze, să rămână în viaţă. Dacă nu este dublată de valoare, determinarea nu aduce trofee, dar poate fi punctul de plecare în încercarea de a reveni în top.

VIDEO: INTER – Dnipro 2-1 (Kuzmanovic 30, Osvaldo 50 / Rotan 16)

Inter: Handanovic – Nagatomo (Campagnaro 35), Ranocchia, Juan Jesus, Dodo – Guarin, Kuzmanovic, Medel – Hernanes (Obi 61) – Osvaldo, Icardi (Andreolli 56)

Dnipro: Boyko – Fedetskiy (Matheus 70), Douglas, Mazuch (Seleznyov 82), Vlad – Kravchenko (Bruno Gama 73), Cheberyachko – Luchkevych, Rotan, Konoplyanka – Kalinic

CIFRELE MECIULUI (via whoscored.com)

Posesie %: 41,5 – 58,5
Pase reuşite %: 76 – 84
Dueluri aeriene câştigate %: 64 – 36
Şuturi la/pe poartă: 10/3 – 18/9
Driblinguri reuşite: 8 – 14
Tacklinguri: 13 – 21
Cornere: 3 – 3
Faulturi: 21 – 12
Offside: 4 – 6




One thought on “INTER – DNIPRO 2-1. CRONICA MECIULUI

  1. MishuB

    Salutare,

    Mancini trebuie sa incerce cu Vidic in centru dupa ce isi revine din accidentare. Neaparat… Cred ca aparerea ar fi mult mai sigura.. Personal inca il vad pe Juan in dreapta si Dodo sa urce, ca mijlocas de banda. Sau poate Nagatomo trecut pe dreapta care e si postul lui de baza si incercat cu D’Ambrosio pe stanga. Poate Mancini ii ridica si lui asta nivelul ca si in cazul Kuzmanovic.

    Kovacic sa se lupre cu Hernanes pt postul de titular. Medel in centru si Guarin pe partea dreapta

    Pe Icardi inca nu vad sa il scoata cineva din echipa dar daca nu marcheaza nici nu il vad prea bine. Osvaldo stala panda ca u vulpoi si cred ca ii poate pune probleme in privinta titularizarii. Pe Palacio il vad esential avand in vedere ca e cam singurul care poate juca bine in 4-3-3. Face defensiva foarte bine, cel putin in comparatie cu ceilalti doi.

    Acum e bine ca ne-am calificat. Astept sa vad cativa tinerei in meciul viitor

    Forza inter!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *