.
.

.

INTER PRIMAVERA – LAZIO PRIMAVERA 3-2: CAMPIONI D’ITALIA


Inter este campioana Europei şi a Italiei. Nu vorbesc despre trecut, ci despre prezent. Să sperăm că şi despre viitor. Echipa Primavera a nerazzurrilor a învins pe Lazio cu 3-2 în finala campionatului şi a cucerit primul titlu din 2007 încoace. Trofeul Giacinto Facchetti se întoarce acasă, iar la doi ani distanţă de Tripla seniorilor, avem parte de o Dublă a puştilor.

Este al şaptelea titlu cucerit de Inter Primavera, acelaşi număr ca şi Roma şi unul mai puţin decât Torino, lider din acest punct de vedere. Dar parcă niciodată nu a existat un grup atât de talentat. Şi nu, n-am uitat că la succesul din 2002 se aflau pe teren Pandev şi Martins, iar la cel din 2007 au strălucit Balotelli şi Biabiany.

Dacă mă întrebaţi care e viitorul jucătorilor din această echipă, habar n-am ce să vă răspund. Dar, vorbind de prezent, pot spune că avem parte de o generaţie de mici fenomene. În frunte cu Samuele Longo, desemnat MVP-ul campionatului, şi despre care Sacchi spunea cu câteva zile în urmă că, în altă ţară, ar fi evoluat deja la seniori.

Longo este, fără îndoială, vârful, dar foarte aproape de el sunt Bessa, Romano, Duncan, Crisetig sau Livaja. Fără a uita de importanţa lui Mbaye, Di Gennaro sau Spendlhofer în anumite momente ale sezonului. Şi atenţie la Garritano, autorul unui gol în finala de ieri, care este dublu campion în acest sezon, după ce a cucerit titlul şi cu Juniores Berretti (Under 18).

Acest succes li se datorează în egală măsură lui Stramaccioni, cel care a pus bazele acestui grup, şi Bernazzani, care a reuşit să continue munca foarte bună a predecesorului său. Nu este uşor să revii la a antrena puşti de 19-20 de ani după ce te-ai obişnuit să lucrezi zi de zi alături de Mourinho şi Zanetti.

La fel de importantă în victoriile din acest sezon a fost şi conducerea. Când vine vorba de echipa mare, sunt destule de reproşat. Mai ales în ultimii doi ani. Însă din punctul de vedere al muncii la nivel de tineret, numai de bine. Nu e deloc uşor să câştigi în acelaşi an campionatul atât la Primavera, cât şi la Berretti. Inter a făcut-o. Şi a făcut-o cu stil. Acum rămâne doar să sperăm că aceste succese vor fi gestionate corect şi vor fi confirmate în viitor.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *