“E subito Shaq-attack”, cum ar spune italienii. Inter s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei, după un meci în care a aşteptat 70 de minute pentru a deschide scorul, în ciuda faptului că a evoluat în superioritate numerică încă din startul partidei. Însă aşteptarea a meritat, pentru că deschiderea scorului a venit după o fază superbă, lucrată de cele două transferuri din această iarnă. Podolski a pasat, iar Shaqiri a înscris, la prima sa apariţie ca titular în tricoul nerazzurro.
Ar fi multe de discutat după acest meci. De exemplu, dacă eliminarea lui Krsticic, care a făcut meciul mai uşor pentru nerazzurri, a fost o decizie mult prea dură (eu cred că a fost). Sau putem discuta despre faptul că Inter continuă să aibă dificultăţi atunci când trebuie să atace poziţional. Ori despre inconstanţa lui Kovacic (foarte bună paralela cu Inter, pe care a făcut-o Mancini la finalul întâlnirii). Nici debutul lui Puşcaş, al cincilea român care evoluează pentru Inter, n-ar trebui să treacă neobservat. Cifrele lui Icardi, excelente pentru un vârf atât de tânăr, pot fi un alt subiect de discuţie, mai ales că încă sunt destui cei care îi pun valoarea sub semnul întrebării.
Icardi all’Inter: 24 gol in 49 partite (3357′ disputati), media di uno ogni 139′
— Matteo Spaziante (@MatteoSpaziante) January 21, 2015
Icardi all’Inter nel 2014/15: 15 gol in 26 partite (1960′ giocati), media di uno ogni 130′
— Matteo Spaziante (@MatteoSpaziante) January 21, 2015
Am fi însă nedrepţi cu Xherdan Shaqiri. Pentru că a trecut mult timp de când Meazza nu a mai asistat la un debut atât de spectaculos. Elveţianul adus de la Bayern a dovedit că entuziasmul cu care a fost primit la sosirea în Milano nu a fost deloc exagerat. Jucătorul cu origini kosovare nu a arătat în niciun moment ca şi cum s-ar afla la primul meci ca titular la noua sa echipă. A fost prezent în joc, a cerut mereu mingea, s-a mişcat bine fără balon şi, cel mai important, a fost decisiv.
Golul său, venit după o combinaţie superbă cu un alt nou venit, Lukas Podolski, a deblocat o partidă ce risca să se complice şi a confirmat că Inter a făcut alegerea corectă. Probabil că un meci cu o echipă a Sampdoriei rămasă devreme în 10 nu este cel mai bun etalon, dar calităţile lui Shaqiri sunt evidente şi pot ajuta Interul, căruia îi lipsea un astfel de jucător. Chiar şi Mancini s-a arătat puţin surprins de impactul imediat pe care l-a avut elveţianul şi l-a anunţat deja ca titular pentru duelul din weekend cu Torino.
Rapid, puternic, tehnic, imprevizibil, decisiv. În acest moment, Inter nu are în lot un alt fotbalist care să adune toate aceste atribute. Nu este o surpriză, deci, că fanii l-au adoptat imediat şi l-au aplaudat în picioare în momentul în care a fost schimbat. Partea cu adevărat bună este că, mai mult ca sigur, încă nu am văzut tot ce poate face Shaqiri, care, înainte de transferul în Italia, jucase ultima oară la jumătatea lunii decembrie, şi atunci doar o jumătate de oră. Anterior, intrase pe teren în ultimele şase minute ale meciului cu Manchester City, din Champions League, pe 25 noiembrie. Odată regăsit ritmul normal de meciuri, elveţianul va avea mai multe de oferit.
E suficient să citiţi declaraţiile făcute de unii dintre jucătorii nerazzurrilor la finalul partidei cu Sampdoria pentru a înţelege că Shaqiri, dar şi Podolski, au adus un plus la Inter. Nu doar din punct de vedere al calităţii lotului, dar şi al încrederii pentru restul echipei. De la revenirea sa, Mancini a insistat de mai multe ori că o echipă mare se construieşte cu fotbalişti valoroşi. Elveţianul intră, fără îndoială, în această categorie. Cea mai bună dovadă este faptul că deja a devenit idol pe Meazza, în faţa unui public extrem de pretenţios. Nu oricine o poate face.
INTER – Sampdoria 2-0 (Shaqiri 71, Icardi 87)
Inter: Carrizo – D’Ambrosio, Andreolli, Juan Jesus, Dodo (Obi 89) – Medel, Kuzmanovic – Shaqiri (Bonazzoli 79), Kovacic, Podolski – Icardi (Puşcaş 89)
Sampdoria: Romero – Wszolek, Gastaldello, Romagnoli, Cacciatore (Silvestre 45+1) – Krsticic, Marchionni, Rizzo (De Silvestri 67) – Djordjevic, Okaka, Soriano (Duncan 46)
Inter-Samp player ratings pic.twitter.com/YJbN6XS31f
— Interista (@InterPrimavera) January 22, 2015
Shaqiri and Icardi helps Inter with their 200 Coppa Italia win..
— InterData (@Inter_Data) January 21, 2015
Gol di gennaio (Ausilio), tacco delizioso di Podolski e sinistro implacabile di Shaqiri
— Bubu (@Bubu_Inter) January 21, 2015
ho visto un giocatore dell’inter muoversi senza palla in area dopo uno scambio…apparizione divina…#Shaqiri.
— Zer0Tituli (@Zer0Tituli) January 22, 2015
Shaqiri’s goal in replay – 17 build – up passes. pic.twitter.com/fX1jWFxWxf
— InterData (@Inter_Data) January 21, 2015
Shaqiri aggiunge all’Inter: movimento, calci da fermo, capacità di saltare l’uomo e risolvere le partite con una giocata
— Matteo Spaziante (@MatteoSpaziante) January 21, 2015
adoro i giocatori che con una loro azione ti decidono le partite che si stanno complicando. quindi adoro shaqiri.
— Simone Nicoletti (@SNicoletti75) January 21, 2015
Rispetto a certi compagni Shaqiri fa proprio un altro sport
— Daniele Mari (@danmari83) January 21, 2015
‘Rispetto a certi compagni Shaqiri fa proprio un altro sport’ – geniala fraza :))
O, Doamne! Si cate mai are de aratat fotbalistul asta 🙂
Trebuie tinut seama si de faptul ca dupa ce ai jucat cu Schweini, Goetze, Robben, Lewa, Alaba, Lahm si ettcc, e nevoit sa joace cuuu ……. :))
Unde a fost interul asta impotriva lui Empoli?
M-am uitat la meci cu o placere cum demult nu am vazut. Stau si ma gandesc cand am adus ultima oara un jucator precum Shaqiri, care din primul meci ca titular sa isi puna amprenta. Jucatorul asta are de toate: forta, viteza, sut, dribling. E genul de jucator cum inca sper sa ajunga si Kovacic. Il vad deja noul idol pe Meazza. Daca o tine tot asa sper ca in curand sa il vad si cu banderola pe brat.