.
.

.

INTER – TOTTENHAM 4-1. CRONICA MECIULUI


Câţiva centimetri. Atât a lipsit pentru ca Inter să răstoarne acel 0-3 din tur şi să obţină una dintre cele mai spectaculoase calificări din istoria cupelor europene. Câţiva centimetri mai jos la transversala lui Palacio din prima repriză sau câţiva centrimetri mai la stânga la şutul lui Cambiasso din finalul timpului regulamentar.

Ca să întorci un 0-3, trebuie în primul rând să crezi. Apoi, trebuie să şi poţi. Inter a crezut şi a putut şi, în ciuda eliminării, merită felicitări pentru că nu s-a mulţumit doar cu o victorie de palmares şi a amânat deznodământul până în prelungirile prelungirilor. Semn că, undeva ascuns, mai există încă acel orgoliu de echipă mare, de echipă care, în urmă cu mai puţin de trei ani, era regina Europei.

A fost una din acele seri în care am redescoperit adevăratul spirit al lui Pazza Inter, acea echipă pentru care „nulla e impossibile”, aşa cum urla dezlănţuit Roberto Scarpini în finalul partidei cu Sampdoria din 2005. Din păcate, tradiţia calificărilor memorabile obţinute în faţa formaţiilor engleze – Liverpool, în 1964/65, şi Aston Villa, în 1990/91 – nu s-a repetat şi acum.

Dar această eliminare poate reprezenta un nou început. Pentru Inter şi pentru tânărul său antrenor.

Scriam după meciul cu Bologna că lucrurile simple, precum folosirea jucătorilor pe posturile lor şi alegerea unui sistem logic în funcţie de ceea ce oferă actualul lot, aduc cele mai bune rezultate. În cele din urmă, pare că şi Stramaccioni a înţeles asta. Împotriva lui Tottenham, tehnicianul nerazzurrilor a trimis pe teren o formulă 4-3-1-2, cu o linie defensivă practic obligată (Jonathan-Chivu-Juan Jesus-Zanetti), cu tânărul Kovacic, protejat de muncitorul Gargano şi experimentatul Cambiasso, în rol de regista şi cu Guarin în spatele tandemului Cassano-Palacio.

Roluri respectate, echipă scurtă, distanţe corecte între linii, echilibru între jocul defensiv şi cel ofensiv. A ieşit un Inter superb, în care Kovacic (croatul este încântător când accelerează cu mingea la picior) şi Cassano au fost strălucitori. Într-o astfel de echipă, până şi Jonathan s-a dezbrăcat de hainele mediocrităţii şi a reuşit o prestaţie foarte bună.

De altfel, chiar din piciorul lateralului brazilian a plecat şi faza primului gol, marcat de Cassano după o centrare ideală a lui Palacio. Era doar minutul 20, iar speranţa începea să prindă viaţă. Nerazzurri au avut grijă să întreţină această speranţă, după câteva minute, FantAntonio întorcându-i serviciul partenerului său din ofensivă, dar mingea trimisă elegent de RodriGOL peste Friedel a lovit transversala.


Palacio nu a mai greşit în startul părţii secunde, când, excelent lansat de Cambiasso, a făcut 2-0, iar imposibilul era deja posibil. Confirmarea a venit cu un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar, Gallas completându-şi evoluţia oribilă cu un autogol care a egalat situaţia la general. După ce Handanovic a intervenit excepţional la un şut al lui Naughton din afara careului, Cambiasso a avut şansa unui gol pe care l-ar fi meritat pentru evoluţia sa şi care ar fi însemnat calificarea în sferturile Europa League.

Stângul lui Cuchu a trecut însă agonizat pe lângă, iar acesta a fost probabil momentul care a decis partida. Pentru că, în minutul 6 al prelungirilor, Adebayor a marcat din apropiere, împingând în poartă mingea respinsă de Handanovic la şutul lui Dembele, lăsat prea uşor să avanseze, şi a închis practic discursul privind echipa care merge mai departe. Inter a încercat din nou să realizeze imposibilul, dar, în ciuda asediului din final cu Ranocchia în rol de vârf (cine are nevoie de Carew?), nu a reuşit să înscrie decât o dată, prin Ricky Alvarez, după o nouă invenţie a lui Cassano.

Putem discuta despre faptul că londonezii nu l-au avut pe Bale, suspendat, în timp ce Lennon a intrat abia în repriza a doua. Probabil că lucrurile ar fi stat altfel cu cei doi pe teren. La fel cum s-ar fi întâmplat şi dacă Stramaccioni i-ar fi avut la dispoziţie măcar pe jumătate dintre cei indisponibili, în special pe Milito. Dar absenţele de la Tottaenham nu scad din meritele interiştilor, care au forţat o performanţă istorică.

Nerazzurri au pierdut, poate nemeritat, o calificare (nu e nici prima, nici ultima), însă au câştigat altceva. Au câştigat un jucător, pe Kovacic, indiscutabil la cea mai bună prestaţie de la transferul din ianuarie. Au câştigat linişte şi încredere, deşi este posibil ca efortul de joi să fie scump plătit la Genova, în weekend. Au câştigat ceea ce ar putea deveni o idee de joc. Dar, poate cel mai important, şi-au recâştigat fanii şi respectul acestora.

Suporterii şi-au amintit ce înseamnă Pazza Inter. O echipă care te poate face să înnebuneşti de nervi şi să explodezi de fericire. Şi asta în decurs de câteva minute. O echipă capabilă să uimească, să surprindă, să dezamăgească, pentru ca, pe neaşteptate, să-şi recucerească susţinătorii prin ceva mereu special. O echipă care te face să visezi.

INTER – Tottenham 4-1 d. prel. (Cassano 20, Palacio 52, Gallas 75 autogol, Alvarez 110 / Adebayor 96)

Inter: Handanovic – Jonathan (Ranocchia 108), Chivu, Juan Jesus, Zanetti – Gargano, Kovacic (Benassi 79), Cambiasso – Guarin (Alvarez 71) – Palacio, Cassano

Tottenham: Friedel – Walker, Gallas, Vertonghen, Naughton (Caulker 104) – Sigurdsson, Dembele, Livermore (Lennon 70), Parker – Defoe (Holtby 56), Adebayor

CIFRELE MECIULUI (via whoscored.com)

Posesie %: 50 – 50

Pase reuşite %: 80 – 85

Dueluri aeriene câştigate %: 60 – 40

Şuturi la/pe poartă: 20/12 – 12/5

Driblinguri reuşite: 10 – 14

Tacklinguri: 36 – 20

Cornere: 7 – 5

Faulturi: 15 – 13

Offside: 8 – 5

Sursa foto: repubblica.it




2 thoughts on “INTER – TOTTENHAM 4-1. CRONICA MECIULUI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *