.
.

.

PASIUNEA LASĂ LOCUL PRAGMATISMULUI


De acum, va câştiga pragmatismul”, a spus Massimo Moratti, ieri, în discursul de la finalul Adunării Generale a acţionarilor, care a consfinţit trecerea clubului în mâinile lui Erick Thohir şi ale partenerilor săi. Pragmatismul despre care vorbeşte deja fostul preşedinte al nerazzurrilor va înlocui pasiunea din ultimii 18 ani, o perioadă caracterizată de succese unice în istoria de peste un secol a Interului, dar şi de eşecuri răsunătoare. Acestea din urmă au venit şi din cauza unei pasiuni duse de multe ori la extrem. Nu este neapărat un reproş, ci mai mult o constatare. În fond, Moratti a fost atât de iubit şi de apreciat şi pentru acest lucru.

Image and video hosting by TinyPic

De ieri, Il Presidente (va avea mereu această titulatură) a ieşit din scenă pentru a intra în Pantheonul Interului şi chiar al fotbalului italian. Îi rămâne rolul de preşedinte onorific, poziţie din care va contribui la realizarea unei tranziţii cât mai liniştite spre noua conducere (în acelaşi scop, fiul său, Angelomario, a fost numit vicepreşdinte). Probabil că va rămâne un element important din punct de vedere al imaginii, al comunicării şi al relaţiei cu presa şi fanii, dar deciziile nu-i vor mai aparţine. E corect să se întâmple astfel, iar Moratti dovedeşte coerenţă în decizia pe care a luat-o. Fără a uita de propriul orgoliu. Un OM ca el nu poate ajunge în postura de a asculta de ordinele altuia, după ce, timp de aproape de două decenii, a controlat totul.

Moratti nu a putut fi niciodată pragmatic. Era şi încă e prea îndrăgostit de Inter pentru asta. Dar, într-un fotbal precum cel de astăzi, pasiunea nu mai este suficientă, oricât de dureros sună. Schimbarea este firească. Paradoxal, putem spune că tocmai această retragere din scenă reprezintă o dovadă de pragmatism, venită totuşi tocmai din iubirea necondiţionată faţă de club şi tot ceea ce înseamnă el.

Inter nu e un club ca oricare altul, „Inter e un sentiment care se transmite”. Asta a preluat Moratti în urmă cu 18 ani şi asta dă mai departe. Dar acest sentiment trebuie să vină în zilele noastre, să se modernizeze, să devină global. Pentru asta e nevoie nu doar de pasiune, ci şi de muncă, multă muncă, de rezultate, de un plan bine pus la punct, de o politică sănătoasă din punct de vedere financiar, de creativitate. De pragmatism.

Despre toate a vorbit Erick Thohir, al 20-lea preşedinte din istoria Interului. La prima vedere, pare omul potrivit. Un om de afaceri de succes, venit dintr-o piaţă emergentă din punct de vedere economic, tânăr, ambiţios, vizionar, maestru al comunicării, atent la detalii, educat şi disciplinat. S-a făcut rapid simpatic, zâmbind aproape fără încetare şi având un discurs decent şi la obiect. A mulţumit tuturor, începând cu familia Moratti şi terminând cu fanii, fără a uita de partenerii săi, de familie, în special soţie, şi de cei care îl sfătuiesc.

E prea devreme să ne dăm seama cum şi ce gândeşte Thohir. Poate că-şi imaginează că a făcut o superafacere, deşi rămâne de discutat dacă deţinerea unui club profesionist de fotbal e o afacere. Până acum, mai mult sau mai puţin, puţini investitori pot spune că au câştigat din fotbal. Este cert însă că indonezianul s-a ales cu o popularitate şi o vizibilitate mai mari decât în trecut. Dar acestea vin şi cu o uriaşă responsabilitate, aceea de a aduce succesul. Iar în cazul Interului, şi al Italiei în general, este de preferat ca acesta să vină cât mai repede. Răbdarea nu există în dicţionarul din il calcio.

Thohir nu pare un nebun venit în fotbal pentru a arunca cu banii în stânga şi-n dreapta. Nu pare din categoria celor care vor să cumpere imediat succesul. Aduce mai mult cu un om hotărât să-l construiască. Cel puţin, asta reiese din discursul său. Noul preşedinte a vorbit despre necesitatea de a atrage un număr cât mai mare de fani din Asia şi Statele Unite şi despre nevoia de a obţine rezultate pe teren, pentru ca, în următorii zece ani, Inter să poată rămâne în elită. A spus că punctul de plecare îl reprezintă ceea ce a găsit deja la club, infrastructura de la Appiano şi munca lui Mazzarri din ultimele luni. Pornind de aici şi respectând tradiţiile clubului, el şi partenerii săi au rolul de a face restul. Pentru asta îşi vor folosi pasiunea, vor munci din greu şi vor aduce creativitate. Un cuvânt nou, în special în ceea ce priveşte marketingul, şi un lucru care a lipsit în epoca Moratti, care a condus echipa după o cu totul altă logică.

Putem prelungi discuţia despre proiectul lui Thohir la infinit şi să aducem vorba inclusiv despre chestiunea unui nou stadion. Dar totul s-ar reduce doar la simple speculaţii. Va mai trece ceva timp până vom înţelege pe de-a-ntregul care este noul drum pe care îl va urma Inter. Pentru moment, atenţia tuturor se îndreaptă spre transferuri şi spre schimbările din organigrama clubului, inveitabile în astfel de situaţii.

S-a terminat în sfârşit lunga perioadă de incertitudine, dar începe o alta, în care toată lumea din club va fi sub observaţie. Cu certitudine, este nevoie de o intervenţie în mercato încă din ianuarie. Nu doar pentru că, din punct de vedere al imaginii, este important să te prezinţi cu o achiziţie spectaculoasă, dar şi pentru că ratarea calificării în Liga Campionilor pentru al treilea an la rând ar fi un început cu stângul. Şi, aşa cum am observat în ultimii doi ani, absenţa din Liga Campionilor înseamnă mai puţini bani şi, implicit, posibilităţi mai mici de a atrage nume mari. La nivelul clubului, probabil că vom aştepta finalul sezonului pentru schimbări radicale. Până atunci, mai mult ca sigur, Branca şi Ausilio se vor ocupa în continuare de mercato, iar restul oficialilor îşi vor păstra responsabilităţile.

Nu avem de unde să ştim cât timp va rămâne Thohir la Inter. Ca o statistică, din 1932 până în prezent, exceptând scurtul mandat al lui Facchetti, niciun preşedinte interist nu “a domnit” mai puţin de 10 ani. Stabilitatea este la fel de importantă ca şi celelalte aspecte.

Indiferent cât de lung va fi mandatul noului preşedinte, nu ne rămâne decât să-i urăm succes şi să sperăm că va avea măcar jumătate din pasiunea şi din performanţele lui Moratti. Şi pragmatismul care i-a lipsit acestuia.

Sursa foto: inter.it




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *