.
.

.

POVESTEA LUI ANTONIO POWOLNY, PRIMUL INTERIST CARE A CÂŞTIGAT TITLUL DE GOLGHETER


Titlul de golgheter cucerit de Mauro Icardi în sezonul recent încheiat, la egalitate cu Luca Toni, îl aşează pe argentinian alături de nume importante din istoria Interului. La 22 de ani, atacantul crescut de Barcelona intră într-o listă selectă a bomberilor nerazzurri care au reuşit să devină capocannonieri în Serie A, după Giuseppe Meazza, Istvan Nyers, Antonio Angelillo, Sandro Mazzola, Roberto Boninsegna, Aldo Serena, Christian Vieri şi Zlatan Ibrahimovic.

Aceasta este lista golgheterilor interişti în campionatul italian disputat după actualul format, sub denumirea de Serie A. Dar înaintea lor, Inter a avut un alt capocannoniere. Este vorba despre austriacul Antonio Powolny (sau Anton Powolny), un atacant austriac care a îmbrăcat tricoul nerazzurro un singur sezon. Dovada că există cazuri în care un jucător nu are nevoie de foarte mult timp pentru a-şi pune amprenta pe istoria unui club. De asemenea, era scris ca Internazionale, o echipă născută tocmai din revolta faţă de faptul că stranierii nu erau doriţi, să aibă un prim golgheter care să fie străin. Noblesse oblige!

Image and video hosting by TinyPic
Echipa Interului în sezonul 1926/27. Powolny este al doilea din dreapta de pe rândul de jos

De la Viena în Italia

Născut în 1899, la Viena, în Imperiul Austro-Ungar, Powolny şi-a început cariera de fotbalist la Austria Viena (pe atunci Wiener Amateur-SV), în anii Primului Război Mondial. A rămas la cel mai titrat club al Austriei până în 1919, când a trecut la Ober St. Veit, în liga a doua. Avea să revină în primul eşalon, şi la Viena, doi ani mai tîrziu, când a fost achiziţionat de Wiener Sport-Club.

Mutarea sa a creat un mic scandal, din cauza nerespectării normelor de amatorism din acea perioadă. Drept urmare, Wiener Sport-Club a fost obligată să plătească o amendă de 20.000 de coroane, în timp ce fostul său club a fost sancţionat cu 500 de coroane. Şi-a meritat banii. În primul sezon la noua sa echipă, Powolny a marcat de patru ori în opt meciuri şi a contribuit la cucerirea titlului de către vienezi. Un an mai târziu şi-a trecut în palmares şi Wiener-Cup (actuala Cupă a Austriei).

După trei ani petrecuţi alături de Wiener Sport-Club, a ajuns la Wiener AF, unde a rămas foarte puţin timp, pentru că un conaţional, Karl Sturmer, antrenorul celor de la Reggiana, l-a invitat să i se alăture în Italia. A acceptat şi cea mai bună perioadă din cariera lui Powolny era pe punctul de a începe

Protagonist într-un campionat în tranziţie

Antonio Powolny a ajuns în Italia într-o perioadă agitată. Fasciştii preluaseră puterea de scurt timp şi întreaga ţară trecea prin transformări importante. Nici fotbalul nu a fost ocolit de numeroasele reforme impuse de noul regim de la Roma. În acea perioadă, campionatul italian, numit Prima Divisione, se desfăşura după un sistem Nord vs. Sud. Echipele din nordul ţării jucau între ele, la fel cele din sud, iar învingătoarele se întâlneau într-o finală care decidea campioana.

Fasciştii nu au acceptat această diviziune, fiind interesaţi să încurajeze un sentiment de unitate şi de identitate naţională printre italieni (în anumite aspecte, Italia continuă să fie şi în prezent o ţară profund divizată). Astfel, în 1926, a apărut Carta de la Viareggio, care a revoluţionat şi restructurat fotbalul italian. Scopul final era crearea unei ligi unice, viitoarea Serie A, însă, pentru a evita transformările bruşte, s-a ales soluţia unei tranziţii.

În acest context, în sezonul 1926/27, Prima Divisione a devenit Divisione Nazionale, în care au luat startul 20 de echipe. Acestea au fost împărţite în două grupe de câte 10, în care fiecare juca tur-retur cu fiecare, iar primele trei din fiecare serie urmau să se califice într-un turneu final, în care, de asemenea, fiecare formaţie juca împotriva celorlalte în sistem tur-retur. Prima ediţie din Divisione Nazionale a fost cea în care Powolny a strălucit în tricoul Interului.

Dar, până atunci, austriacul a impresionat la Reggiana, pentru care a evoluat în ultimii doi ani în care campionatul italian s-a disputat în sistemul Nord vs. Sud. A debutat cu gol, într-un eşec cu Torino (1-3), în octombrie 1924, şi s-a despărţit de formaţia din Reggio Emilia tot din calitate de marcator, înscriind împotriva celor de la Mantova într-o partidă câştigată cu 4-0, în iulie 1926. În total, în 45 de apariţii pentru gruparea granata, a punctat de 27 de ori. O medie deloc rea. Era evident că Inter văzuse bine când a decis să-l transfere.

Naşul lui Napoli şi primul interist marcator pe San Siro

La Inter, unde, lucru surprinzător, era singurul străin din echipă, fără a-l considera pe antrenorul maghiar Arpad Weisz, aflat la primul său an pe bancă, Powolny a debutat cât se poate de spectaculos. Pe 3 octombrie 1926, austriacul marca o dublă împotriva lui Napoli, în deplasare, iar Inter începea campionatul în forţă, printr-un succes cu 3-0. Celălalt gol al nerazzurrilor i-a aparţinut lui Fulvio Bernardini, cel despre care se spune că l-a recomandat pe Giuseppe Meazza lui Weisz şi care, din postura de antrenor, avea să reuşească două mari surprize, cucerind titlul cu Fiorentina şi Bologna, cu aceasta din urmă chiar împotriva Interului lui Herrera, în singurul baraj pentru Scudetto din istoria Seriei A.

Powolny a deschis scorul lângă Vezuviu şi a devenit, astfel, primul jucător care i-a marcat un gol lui Napoli într-o partidă oficială. De altfel, atacantul vienez avea să-şi confirme statutul de naş al echipei din sudul Italiei. În meciul retur, disputat pe 19 decembrie 1926, a marcat de patru ori, într-o victorie cu 9-2, care a rămas până azi cel mai mare rezultat înregistrat în duelurile directe dintre cele două formaţii (în ianuarie 1929, Inter s-a impus de asemenea la şapte goluri diferenţă, scor 8-1).

Image and video hosting by TinyPic
Imagini din presa vremii de la inaugurarea stadionului San Siro

Însă austriacul se remarcase deja înainte de debutul său oficial. Pe 19 septembrie 1926, a intrat în istorie ca primul interist care a înscris pe San Siro, actualul Giuseppe Meazza. În acea zi a avut loc meciul care a inaugurat celebra arenă milaneză, construită la iniţiativa lui Piero Pirelli, preşedintele celor de la AC Milan. Evident, un Derby della Madonnina era partida cea mai potrivită pentru un astfel de eveniment. Powolny a marcat golul de 1-1, în minutul 15, după ce Milan deschisese scorul prin Giuseppe Santagostino. Până la pauză, s-a făcut 4-1 pentru Inter, iar scorul final a fost 6-3, Armando Castellazzi reuşind o dublă, în timp ce Fulvio Bernardini, Luigi Cevenini III şi Leopoldo Conti au semntat celelalte reuşite pentru nerazzurri.

Golgheterul campionatului, cu 22 de goluri

Cu Antonio Powolny în cea mai bună formă a carierei, Inter a făcut un sezon bun, în prima sa parte. Aflaţi în aceeaşi serie cu Juventus, Genoa şi Pro Vercelli, nerazzurri au terminat pe locul 2, la egalitate de puncte cu Juventus, care s-a clasat pe prima poziţie datorită golaverajului. Totuşi, interiştii au avut cel mai bun atac – cu 49 de goluri mrcate în 18 meciuri -, un lucru care s-a datorat, în mare măsură, atacantului austriac, autorul a 20 de goluri.

Image and video hosting by TinyPic
Meciurile Interului în sezonul 1926/27

Lucrurile nu au mers la fel de bine în turneul final, acolo unde s-au mai calificat Torino, Bologna, Genoa şi Milan. Deşi s-a impus în ambele dispute cu Juventus, Inter a terminat doar pe locul 5, înaintea rivalilor rossoneri. Powolny a mai marcat de două ori şi în această fază a competiţiei, suficient pentru a-i depăşii pe Julio Libonatti (21 de goluri) şi Gino Rossetti (19 goluri), ambii de la campioana Torino. Titlul cucerit de piemontezi avea însă să fie revocat, din cauza unei tentative de a aranja un meci cu Juventus, celebrul caz Allemandi. În acel an, titlul a rămas neacordat.

Image and video hosting by TinyPic
Clasament final Divisione Nazionale, sezonul 1926/27

Ultimul meci al lui Powolny în tricoul Interului a fost cu Genoa, pe 3 iulie 1927, grifonii impunându-se cu 3-2 la Milano. Apoi, austriacul a fost forţat să părăsească Italia, din cauza faptului că regimul fascist a decis să interzică jucătorii străini, ca parte a aceleiaşi reforme din fotbalul italian. Nu a mai ajuns niciodată la nivelul arătat în Cizmă, nici ca jucător, nici ca antrenor. I s-a pierdut urma în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Despărţirea de Antonio Powolny nu a fost, însă, resimţită. În sezonul următor, Arpad Weisz l-a promovat în echipa mare pe Giuseppe Meazza, la doar 17 ani. Puştiul privit iniţial cu neîncredere avea să devină primul mare star al nerazzurrilor şi al fotbalului italian. În ediţia inaguruală a Seriei A, disputată în sezonul 1929/30, a condus Interul spre titlu, iar el a cucerit titlul de golgheter. Restul e istorie.

P.S. Prima ediţie a campionatului italian în care se cunoaşte cu exactitate câştigătorul titlului de capocannoniere este cel disputat în sezonul 1923/24. Atunci s-a impus tot un austriac, Heinrich Schonfeld, de la Torino, tot cu 22 de goluri.

Surse foto: interfc.it, sportvintage.it




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *