.
.

.

PREVIEW INTER – ATALANTA


După o vară agitată şi într-un sentiment aproape general de neîncredere, Inter pleacă la drum într-un nou sezon. Startul are loc pe Giuseppe Meazza, împotriva Atalantei, un adversar mereu incomod, dar împotriva căruia, după foarte mult timp, nerazzurri au reuşit să ia toate punctele în stagiunea precedentă. Meciul începe la ora 21:45 şi nu va fi televizat.

Entuziasmul de la începutul verii a dispărut aproape complet, din cauza rezultatelor din amicale şi a unor decizii greu de înţeles şi de explicat în mercato. Cu toate acestea, Roberto Mancini a apărut relaxat şi optimist la conferinţa de presă de ieri, ceea ce i-a mai liniştit pe unii dintre fani, în timp ce pe cei mai pesimişti, care au impresia că tehnicianul nerazzurrilor nu mai ştie exact ce face, i-a făcut să fie şi mai îngrijoraţi.

Mancio a vorbit despre majoritatea subiectelor la modă, de la rezultatele din perioada de pregătire până la mercato. „Amicalele din timpul verii au prea puţină importanţă. Ele sunt folositoare pentru a ne ajuta să fim pregătiţi pentru prima etapă de campionat şi pentru a lucra din punct de vedere tactic. Rezultatele încep să conteze de duminică şi este important să începem cu 3 puncte”, a spus omul de pe banca Interului.

Image and video hosting by TinyPic

În ceea ce priveşte ultima săptămână din perioada de transferuri, Mancini a explicat că „lucrăm pentru a îmbunătăţi lotul. Vom vedea ce se va întâmpla. Însă noi trebuie să ne concentrăm complet pe meciurile cu Atalanta şi Carpi”.

Până la definitivarea listei de 25 pentru noul sezon, Mancini a convocat toţi jucătorii disponibili, inclusiv Schelotto sau Taider, care mai mult ca sigur vor pleca de la echipă în zilele următoare. În ceea ce priveşte echipa de start, singura incertitudine este numele celui care va evolua în spatele atacanţilor. Pentru Gazzetta dello Sport, acesta va fi Brozovic, o variantă care a convins în repriza cu Milan, de la TIM Trophy. În schimb, Corriere dello Sport merge pe varianta Hernanes.

Image and video hosting by TinyPic

Jucătorul de urmărit – Stevan Jovetic

Muntenegreanul se întoarce în Italia după două sezoane fără prea multe realizări în Anglia. Primele sale apariţii în nerazzurro au fost, în general, pozitive, iar clubul îşi pune mari speranţe în el. Un lucru dovedit şi de prezentarea oficială pe care a avut-o. Jo-Jo şi fanii interişti speră într-o revenire cu gol în Serie A. La ultimul meci jucat în Il Calcio, pe 19 mai 2013, împotriva Pescarei, atacantul de 25 de ani a reuşit să marcheze.

Cifra meciului – 6

Atalanta are şase partide consecutive fără înfrângere în deplasare în campionat, cea mai lungă serie pozitivă dintre echipele de Serie A. De asemenea, din 2011, de când a revenit în prima ligă, formaţia din Bergamo a pierdut o singură dată în faţa Interului la Milano, 0-2, în septembrie anul trecut.

LOTUL PENTRU MECIUL CU ATALANTA

Portari: Handanovic, Carrizo, Berni

Fundaşi: Juan Jesus, Andreolli, Montoya, Santon, Ranocchia, Murillo, Miranda, D’Ambrosio, Nagatomo, Dimarco

Mijlocaşi: Kondogbia, Guarin, Schelotto, Medel, Taider, Gnoukouri, Brozovic, Hernanes

Atacanţi: Palacio, Icardi, Jovetic, Manaj

Echipe probabile

Sursa foto: inter.it




27 thoughts on “PREVIEW INTER – ATALANTA

  1. Daniel

    @Ionut:
    “dar împotriva căruia, după foarte mult, nerazzurri”

    Ai omis cuvantul “timp”, adica ala care ne lipseste noua din ce in ce mai mult! 🙂

    Reply
  2. tutti66

    Eu mai sper sa plece Hernanes,alearga de parca e triplusaltist.
    Mijlocul e al Bolognei sau al lui Udinese ? Nu,e al lui Inter ptr ca il vad pe Kondogbia.
    In rest cu acest lot peticit sper sa incepem campionatul bine,ca de scudetto nici vorba,dar JOCUL sa mearga si jucatori sa puna suflet sa vad ca vor.

    Reply
  3. SaintSylveszter

    Sa speram ca amicalele le-au jucat la misto ca sa nu-si dea seama aia de la Atalanta ce tactica o sa avem :D. In rest, Forza Inter!

    Reply
  4. SaintSylveszter

    Prima veste buna: Rubentus – Udinese 0-1 (amicul Thereau). Daca nu ne ajutam noi, poate ne mai ajuta altii…

    Reply
  5. SaintSylveszter

    Bai, mi-a placut. Chiar daca se termina 0-0, am controlat tot meciul, Atalanta ocazii cam deloc, se vede ca a crescut calitatea echipei. Sa speram ca n-o sa fie un simplu foc de paie. Forza Inter!

    Reply
  6. Ibrahim

    Murillo, Kondogbia, Jovetic, chiar si Juan (pe alcouri) au fost OK.
    Lipsesc jucatorii de banda – aia buni, atat in aparare cat si in atac. Doar cu Perisic (asta in cazul in care reusim sa il aducem dupa saptamani intregi de “negocieri”) echipa tot incompleta ramane.
    La inchidere ar trebui alt tip de jucator, Medel e limitat (defensiv merge, dar cand vine vorba de constructie scartaie) – si nu, nu cred ca Melo ar putea reprezenta o solutie viabila.
    Legat de Kovacic, ca tot e la moda subiectul – cred ca o bomba de mercato era pastrarea lui. Explicatiile date de oamenii clubului sunt ciudate…ca sa ma exprim frumos.
    Cu ce avem la dispozitie in momentul de fata nu vad un drum lejer pentru un loc de UCL.
    Nu vreau sa cobesc (prea mult) dar e mai complicat cu spaniolii in Italia…nu ca nu prea se stia treaba asta in momentul aducerii lui Montoya cu surle si trambite de pe banca de rezerve a Barcelonei. WOW ce transfer am reusit!
    Revenind la meci, desi e greu fara Icardi, a fost destul de ok – am controlat jocul, a existat determinare, s-a muncit pentru rezultat. Sa speram ca echipa va creste si ca impotriva unor adversari mai puternici ne vom descurca cel putin la fel de bine.
    Hai cu jucatorii aia de care avem nevoie si (cel putin la fel de important) sa scapam cat mai curand de mainile moarte si picioarele de lemn pe care nu le vrea nimeni. Timp…inca mai e, rabdare…nu foarte multa.

    Reply
  7. Gica Contra

    In conditile in care joci acasa cu Atalanta si ai un om in plus pe teren aproape o repriza sa reusesti o victorie chinuita chiar ca sunt transferuri reusite…. huh! 🙂 )

    Reply
    1. Ionuţ Post author

      Sigur, 20 de minute nu reprezintă nici măcar o jumătate de repriză, cu atât mai puţin aproape o repriză. Dar, hei!, dacă nu batem cu 5-0, ce rost are să ne bucurăm?

      Nu zice nimeni că a fost un meci strălucitor, dar cred că rămânem cu mai multe lucruri pozitive. Iar noii veniţi chiar au fost printre remarcaţii meciului. Dacă nici asta nu vrem să vedem, înseamnă că-mi bat gura de pomană…

      Reply
  8. Gica Contra

    Serios acum ,se poate ca cei noi sa fie jucatorii de care avea nevoie INTER ,sper acest lucru dar vor veni meciurile cu adevarat grele si acolo vom vedea ce avem la echipa si valoarea lor ,oricum lotul trebuie sa fie inbunatatit pentru a conta macar pentru o calificare in CL

    Reply
  9. Gica Contra

    Daca este dupa cum spui tu Ionut si Schelloto ar trebui slavit si aplaudat la fiecare aparitie pe teren ca doar el a dat gol Milanului …nu?!

    Reply
    1. Ionuţ Post author

      LOL! Dacă asta ai înţeles, atunci nu mai am niciun dubiu că-mi bat gura de pomană. Ok, lasă-mă pe mine în ignoranţa mea şi nu mai încerca să.mi arăţi calea cea dreaptă. Serios!

      Reply
  10. Gica Contra

    Desigur ca m-a bucurat si pe mine victoria ,baietii au muncit pentru ea si ca au dat gol in prelugiri arata cat de mult si-au dorit sa castige, acesta ar fi primul lucru care mi-a placut al doilea ca nu am mai primit gol si trei ca INTER a castigat iar toate contra candidatele s-au incurcat ,ceea ce nu se intampla anul trecut ,sper ca va fi tot asa…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *