.
.

.

PREVIEW PALERMO – INTER


După expediţia reuşită din Ucraina, Inter revine la treburile din Serie A, deplasându-se în Sicilia pentru meciul cu Palermo (ora 21:45, netelevizat).

-Dincolo de nevoia de a confirma rezultatele bune din startul sezonului, meciul din această seară este şi o bună ocazie pentru a obţine un prim răspuns cu privire la cât de bine gestionează Mazzarri jocurile disputate la distanţă de trei-patru zile, un lucru care nu s-a întâmplat anul trecut. În condiţiile în care cel puţin şase-şapte jucători s-au aflat pe teren şi în Ucraina, partida cu Palermo este revelatoare din acest punct de vedere.

-Marele semn de întrebare înaintea întâlnirii din Sicilia este legat de prezenţa lui Kovacic în echipa de start. Croatul a suferit o accidentare uşoară la mijlocul săptămânii şi a lipsit cu Dnipro, dar se află printre jucătorii convocaţi. Presa din Italia este aproape sigură că tânărul mijlocaş va fi titular, dar incertitudinea în privinţa lui încă există. Dacă Mateo nu va fi apt, există mai multe posibilităţi pentru înlocuirea lui, M’Vila, Kuzmanovic sau chiar Guarin fiind pregătiţi să evolueze din primul minut.

-După ce la Kiev a preferat un prudent 3-5-1-1, Mazzarri va reveni la Palermo la sistemul 3-5-2, cu Osvaldo partener de atac al lui Icardi. Jucătorul împrumutat de la Southampton este extrem de important pentru jocul ofensiv al nerazzurrilor, cu el pe teren Inter marcând 15 dintre cele 17 goluri din acest sezon. În plus, partida din Europa League a confirmat faptul că Icardi lăsat singur în avanposturi nu reprezintă o soluţie viabilă.

-Surpriza lui Mazzarri ar putea fi titularizarea lui D’Ambrosio, o răsplată pentru prestaţiile bune ale fostului lateral de la Torino în acest debut de sezon. Prezenţa autorului golului victoriei din Ucraina în primul 11 îi scoate din echipă pe Jonathan şi Nagatomo, ceea ce confirmă că bătălia în acest an se dă pentru postul de pe banda dreaptă, Dodo fiind deja un punct fix în noul Inter al lui Mazzarri.

-Palermo are un singur punct din primele două etape, pierzând de fiecare dată avantajul iniţial, în meciurile cu Sampdoria (1-1) şi Verona (1-2), iar sicilienii sunt fără victorie în Serie A de şase meciuri. Deloc lipsit de importanţă, ultimul succes al sicilienilor în prima ligă a fost obţinut pe 28 aprilie 2013, chiar în faţa Interului, o echipă aflată însă într-o cădere liberă şi care avea să încheie acel sezon pe locul 9. Mai mult decât atât, echipa lui Giuseppe Iachini nu a mai câştigat pe teren propriu de la mijlocul lunii aprilie, înregistrând 3 egaluri şi 2 înfrângeri. Trebuie spus însă că seria negativă a grupării rosanero a început într-un moment în care aceasta îşi asigurase deja matematic promovarea.

-Cele cinci meciuri ale Interului fără gol primit reprezintă unul dintre subiectele începutului de sezon în Italia. Dar, aşa cum remarca şi Vidic în conferinţa de presă de ieri, obiectivul principal trebuie să fie câştigarea meciurilor, nu neapărat continuarea acestei serii pozitive. Cifra 0 în dreptul golurilor primite este un bonus.

Forza INTER!

LOTUL PENTRU MECIUL CU PALERMO

Portari: Handanovic, Carrizo, Berni

Fundaşi: Jonathan, Juan Jesus, Andreolli, Campagnaro, Vidic, Dodo, Ranocchia, Mbaye, D’Ambrosio, Nagatomo

Mijlocaşi: Kovacic, Guarin, Kuzmanovic, Medel, Obi, Krhin, Hernanes, M’Vila

Atacanţi: Osvaldo, Palacio, Icardi

Echipa probabilă: Handanovic – Ranocchia, Vidic, Juan Jesus – D’Ambrosio, Hernanes, Medel, Kovacic, Dodo – Osvaldo, Icardi

Sursa foto: inter.it




10 thoughts on “PREVIEW PALERMO – INTER

  1. Costin

    L as juca pe Guarin in locul lui Hernanes,brazilianul are un inceput slab de sezon si am gandesc ca poate ii va face bine inceperea meciului pe banca de rezerve 😉

    Reply
  2. Costin

    Hai ca m a ”ascultat” Mazzari :D…guaro in locul lui Hernanes ;)…
    Nu inteleg dc Dodo e rezerva,in fine…

    Forza Inter!

    Reply
  3. tutti66

    Suntem o echipa de pluton,am avut o atitudine de vacanta in Sicilia,nu am fost concentrati 100%(Jesus in special).
    Pragmatismul lai WM nu a mai dat roade, oricum multe roade cu WM nu prea vad.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *