Brazilianul Felipe este cea mai recentă achiziţie a Interului, aceasta fiind oficializată imediat după returul cu Celtic din Europa League. Fundaşul care va împlini 31 de ani în iulie era liber de contract după despărţirea de Parma şi a fost transferat ca o soluţie pe termen scurt, până la finalul sezonului, când, în funcţie de prestaţiile sale, se va negocia o eventuală prelungire. Jucătorul care s-a consacrat la Udinese şi care a mai evoluat pentru Fiorentina, Cesena şi Siena va purta numărul 26. Ieri, la Inter Channel, a acordat primul interviu din postura de component al lotului lui Roberto Mancini.
Cu ce ne poate ajuta un jucator dintr-o aparare care a primit 47 de goluri? 🙂