.
.

.

REVISTA PRESEI – 2 IUNIE 2016


O să-mi permit să încep poate puţin neaşteptat, dar avem, oficial, un prim transfer pentru sezonul viitor. Aşa cum sunt convins că deja ştiţi, ieri după-amiază, Inter a confirmat că turcul Caner Erkin va fi nerazzurro în următoarele trei sezoane, fundaşul stânga de 27 de ani semnând din postura de jucător liber de contract, după ce înţelegerea sa cu Fenerbahce a ajuns la final.

Presa de azi trece destul de repede peste această informaţie. Poate şi pentru că, totuşi, nu este un nume foarte important, poate şi pentru că s-a cam spus tot ce era de spus despre noul lateral al nerazzurrilor, dar şi pentru că scenariile de multe ori absurde şi speculaţiile făcute doar de dragul de a le face atrag mai mult.

În aceste condiţii, încă nu ştiu destule despre Erkin ca să mă pot pronunţa, dar aştept să-l văd la Euro şi în câteva meciuri la Inter ca să-mi pot forma o opinie. Până atunci, conform celebrei expresii “pe YouTube toţi sunt fotbalişti“, vă las cu imaginile de mai jos.

Deşi sunt convins că deja sunteţi nerăbdători să mergem la chestiunile cu adevărat arzătoare, o să mai rămân puţin la mercato, pentru că am găsit un articol foarte bun despre, aproape sigur, următorul jucător care va fi anunţat la Inter, Ever Banega.

Dopo aver rifiutato per anni il ruolo di leader, limitandosi a regalare estemporanei momenti di bellezza, Banega potrebbe finalmente diventare ciò che è in potenza: il giocatore attorno a cui ruota la squadra, che sa darle un ordine piegando il tempo al proprio volere, accelerando o rallentando a seconda dell’occasione, senza mai perdere la calma, anche nelle situazioni più complicate

Continuarea o găsiţi AICI.

Trecând în sfârşit la subiectul ultimelor zile, adică ceea ce pare tot mai probabila trecere a clubului din mâinile lui Thohir în cele ale chinezilor de la Suning, vreau să remarc încă o dată imaginaţia debordantă a jurnaliştilor italieni. “ManCINA” este jocul de cuvinte folosit atât de Gazzetta dello Sport, cât şi de rivalii de la Corriere. Minunat!

Lăsăm aceste “răutăcisme” deoparte şi mergem să facem nişte analiză pe text. Vă mai amintiţi cum Mancini (sau ManCina, cum preferaţi) era nemulţumit şi nesigur de viitorul său pentru că aflase din alte părţi despre cedarea Interului? Sigur că vă amintiţi, asta se întâmpla ieri. În schimb, azi, tehnicianul nerazzurrilor s-a liniştit şi priveşte chiar cu foarte mare încredere la ceea ce urmează să se întâmple. Aparent, are şi motive întemeiate. halep miami

Corriere dello Sport scrie că Mancio îi va primi pe Alex Teixeira (sub formă de împrumut de la Jiangsu, echipa chineză deţinută de Suning), Lamela, Yaya Toure şi Milik. O veste cel puţin la fel de bună, mai notează băieţii glumeţi de la cotidianul roman, este că în China, la Jiangsu, vor ajunge – vă ţineţi bine, da? – Felipe Melo, Ranocchia, Dodo, Juan Jesus şi Eder. Singura reacţie normală la astfel de “ştiri” nu poate fi decât…

În caz că se întreabă cineva, Corriere dello Sport are şi ceva credibil. Adică o confirmare din partea lui Thohir că urmează să cedeze clubul. “Pentru un Inter mai puternic“, spune indonezianul. Şi dintr-un alt motiv, mai practic, ar putea adăuga un mucalit.

În schimb, Gazzetta se concentrează în ediţia de astăzi pe posibilele schimbări din conducerea clubului. Toată lumea va fi sub examen, scrie celebrul cotidian roz, însă Javier Zanetti riscă cel mai puţin dintre actualii oficiali. Concluzia este că, oarecum firesc, chinezii vor veni cu propriii oameni în anumite funcţii. Un lucru care s-a întâmplat şi atunci când clubul a trecut de la Moratti la Thohir. Nimic scandalos aici!

Clipboard01

Tot GdS are şi un interviu cu Marcello Lippi, care dă asigurări că ambiţia chinezilor de a avea succes este în afara oricărui dubiu şi că, pentru asta, sunt dispuşi să facă investiţii serioase.

mancini conferinta

Pe ideea schimbărilor la vârf merge şi Corriere della Sera, care anunţă că actualii oficiali nerazzurri sunt deja în China pentru a finaliza vânzarea clubului. Tot acolo, un interviu cu fostul preşedinte Ernesto Pellegrini, care le dă binecuvântarea asiaticilor şi nu-şi ascunde speranţa că noii proprietari se vor prezenta în faţa fanilor cu transferul unui campion. S-a strecurat şi numele lui Messi pe acolo.

În încheiere, vă las cu rezumatul meciului din campionatul Primavera, dintre Inter şi Roma, pierdut de nerazzurri la loviturile de departajare, cu care vă rămăsesem dator de ieri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *