.
.

.

SASSUOLO – INTER 3-1. CRONICA MECIULUI


O echipă care nu marcase niciodată împotriva Interului a adâncit criza nerazzurrilor, incapabili să producă o reacţie prin care momentul dificil pe care îl traveresează să fie depăşit. Trei meciuri fără victorie, două înfrângeri consecutive şi o clasare în partea a doua a clasamentului din Serie A au anulat entuziasmul iniţial generat de revenirea lui Mancini şi de transferurile de la începutul lunii ianuarie. Iar lucrurile se pot complica şi mai mult, dacă rezultatele vor continua să nu apară în perioada următoare.

Într-o atmosferă din ce în ce mai apăsătoare, este firesc ca şi capitalul de încredere de care s-a bucurat la început Roberto Mancini să fie tot mai mic. Cifrele nu-l ajută deloc pe tehnicianul nerazzurrilor. O medie de un singur punct pe meci şi o serie de recorduri negative cu care Inter nu s-a mai întâlnit din vremuri imemoriale. Sigur, nu este în totalitate vina lui, pentru că a moştenit o echipă care subperforma şi se afla într-o degringoladă totală. La fel de adevărat este însă şi faptul că Mancio are partea lui de responsabilitate (din fericire, nu se fereşte să şi-o asume). După progresele iniţiale, Inter a redevenit o echipă fără idei, fără joc, fără agresivitate şi, cel mai important, fără rezultate. Ceea ce era valabil pentru fostul antrenor este valabil şi pentru Mancio. Explicaţia cu limitele jucătorilor nu poate şi nu trebuie să devină singurul alibi. Inter a luat un singur punct în trei etape jucând cu Empoli, Torino şi Sassuolo, nu cu Real Madrid, Bayern Munchen şi Chelsea.

Mancini pare să fie primul care şi-a pierdut busola, iar o serie de decizii discutabile nu îi susţin deloc cauza. Pe Mapei Stadium, a început meciul fără cel mai bun marcator el echipei, Mauro Icardi, lipsind echipa de principala gură de foc şi de punctul de referinţă din atac. L-a preferat pe Palacio, complet ieşt din formă şi cu probleme medicale de la începutul sezonului. Când, în cele din urmă, şi-a trimis nouarul pe teren era deja prea târziu, însă, chiar şi aşa, Inter a dat semne de viaţă şi chiar a dat senzaţia că poate forţa un egal, tocmai datorită golului marcat de Icardi.

De asemenea, a surprins faptul că Hernanes nu a fost folosit deloc, în condiţiile în care Kovacic a făcut probabil cel mai slab meci în tricoul Interului, iar Guarin confirmă că este inconstant şi anarhic, folosirea lui în faţa apărării reprezentând un experiment riscant. Prestaţia din meciul cu Genoa a rămas doar o amintire şi este cea mai bună dovadă că jucătorul columbian are un potenţial mare, dar e incapabil să şi-l pună în valoare. Mai mult decât atât, cu o defensivă aflată în criză de efectiv şi oricum nesigură, o evoluţie precum cea de duminică nu face altceva decât să condamne definitiv echipa.

Într-un fel, partida cu Sassuolo a amintit de cea pierdută cu 3-0 la Firenze, în turul campionatului. Inter a început promiţător, cu două ocazii în primele 5 minute, ambele venite după faze fixe, dar gazdele aveau deja 2-0 la finalul primei jumătăţi de oră de joc, după două execuţii senzaţionale ale lui Zaza şi Sansone, omul care s-a specializat în goluri împotriva nerazzurrilor. Calitatea şuturilor a fost indiscutabilă, însă jucătorii lui Di Francesco au profitat de lipsa de opoziţie a fundaşilor interişti şi de reacţiile uşor întârziate ale lui Handanovic, căruia i se poate reproşa că a primit ambele goluri pe colţul scurt.

La adăpostul unui avantaj solid, Sassuolo a făcut exact ce trebuia să facă: a lăsat mingea Interului. Mult. Aproximativ 70% din timp. Nimic nu-i încurcă pe nerazzurri mai mult decât posesia. Pentru că nu ştiu ce să facă cu ea, nu ştiu s-o gestioneze. Abia după mai mult de o oră de joc a venit prima ocazie importantă la poarta lui Consigli. Şi aceea datorită unui şut de la distanţă al lui Shaqiri, care pare un fotbalist rătăcit între nişte începători, dar mingea trimisă de elveţian a lovit bara. După câteva minute, Brozovic, aflat la debut, i-a pus mingea pe cap lui Dodo pentru 2-1, însă brazilianul l-a luat la ţintă pe portarul advers. Puşcaş, intrat de un minut în locul lui Palacio, a luat o acţiune pe cont propriu şi a fost aproape de a relansa meciul. Un puşti aflat la primul său meci în Serie A care face mai mult decât golgheterul echipei din ultimele două sezoane în doar câteva secunde – nu se poate o imagine mai bună pentru a ilustra momentul slab al celui ce era odată RodriGOL. A fost nevoie de o greşeală a gazdelor şi de instinctul de killer al lui Icardi pentru un gol care să dea speranţe că se mai poate scoate ceva dintr-un meci de coşmar. Totul s-a năruit însă în prelungiri, când Berardi a stabilit rezultatul final cu primul gol primit de Handanovic din penalty în acest sezon.

Pentru că Inter nu ar fi Inter dacă nu şi-ar face rău şi mai mult, la finalul meciului am avut parte şi de un conflict între suporterii nerazzurri (admirabili, de altfel, în timpul jocului) şi Mauro Icardi. S-au spus cuvinte grele din ambele părţi, însă, în ceea ce mă priveşte, sunt de partea argentinianului, probabil ultimul care merită un asemenea tratament din partea fanilor. Este posibil ca imaginea pe care i-a creat-o presa şi numeroasele articole care i-au fost dedicate şi care au avut prea puţin de-a face cu fotbalul să fi contribuit la reacţia peluzei, dar asta nu justifică ceea ce s-a întâmplat. Departe de mine gândul de a-l considera un înger şi sunt de acord că modul în care a răspuns la provocări nu a fost cel mai fericit, însă Maurito şi-a câştigat dreptul să fie tratat altfel. Nu ştiu ce alt atacant de vârsta lui ar avea cifrele sale într-un sezon atât de dificil şi într-o echipă care îi oferă foarte puţine posibilităţi să facă ceea ce ştie mai bine.

În cele din urmă, conflictul a fost aplanat, după ce o delegaţie a jucătorilor a mers şi a discutat cu suporterii. Până la urmă, ambele părţi au acelaşi obiectiv: depăşirea momentului extrem de dificil prin care trece echipa. E adevărat că, în acest moment, sunt puţine motive de optimism, dar scene precum cea de la Reggio Emilia cu siguranţă nu ajută. După cum spunea marele Bill Shankly, „If you can’t support us when we lose, don’t support us when we win”.

VIDEO: Sassuolo – INTER 3-1 (Zaza 17, Sansone 30, Berardi 90+3 pen / Icardi 83)

INTER: Handanovic – Donkor, Vidic (Brozovic 69), Ranocchia, Dodo – Guarin, Medel – Shaqiri, Kovacic, Palacio (Puscas 78) – Podolski (Icardi 56)

Sassuolo: Consigli – Vrsaljko, Cannavaro, Terranova (Brighi 81), Longhi (Gazzola 61) – Biondini, Magnanelli, Missiroli (Antei 75) – Berardi, Zaza, Sansone




20 thoughts on “SASSUOLO – INTER 3-1. CRONICA MECIULUI

  1. tutti66

    Ne incurca posesia,dar contraatacul este un vis ptr Inter jucam ca melcul,cand in ziua de azi pressingul si viteza sunt factori determinanti in jocul unei echipe de top.Faza fixa e doar un bonus ptr celelalte faze ale jocului.
    Ma asteptam la mai mult de la Mancini,pare ramas in urma cu cativa ani Di Francesco,Pioli si altii sunt mai pe val cu jocul lor,chiar si Stramaccioni merge bine (Di Francesco joaca acelasi sistem de 3 ani la Sassuolo,atat in serie A cat si in B doar jucatorii au fost diferiti)
    Ceata de jucatori Mazzarieni trebuie rarita Khrin Obi Jonathan Nagatomo si multi multi altii lista e lunga,nu stiu daca sunt 6-7 jucatori de valoare ptr scudetto in tot lotul.

    Reply
  2. inter4ever

    nu prea esti mereu obiectiv, admin!@ nu era o acuza, ci o constatare, tocmai pt k stiu k e si greu… 😉 de multe ori exagerei si vezi superjucatori pe unii care abia isi tartaie impresiile pe teren;; anyway, keep writing!

    Reply
    1. Ionuţ Post author

      Să ştii că dacă-mi spui pe nume nu mă supăr. Ba chiar e recomandat

      Care e ăla sau care sunt ăia de îşi “tartaie” (habar n-am ce-mi aia, recunosc) impresiile pe teren şi l-am/i-am văzut superjucător/superjucători?

      Reply
  3. MishuB

    Salutare,

    Cred ca trebuia insistat pe centrul sistemului incepand cu Guarin, Kovacic si Palacio.

    Mai asteptam sa schimbe cu Icardi, Hernanes si in fata apararii in locul lui Guarin, habar nu am cine ar fi mers ca nu avem asa ceva,poate Kuzmanovic, Trebuia cineva sa inchida langa Medel. Sansone nu trebuia sa suteze acolo.!!

    Mancini vorbeste de marcaj al apararii om la om, strans. Numai asta nu fac Ranocchia si Vidic. L-as invinui mai mult pr Ranocchia. El era responsabil cu partea central-dreapta. 2 goluri s-au luat acolo. Apoi felul in care se comporta ca si capitan al echipei pt mine lasa de dorit…

    In meciul urmator ma astept sa il vad din nou pe Icardi titular. Palacio cred ca il vom mai vedea, dar nu varf impins. Desi are varsta care o care e cam singurul dintre atacanti care face cel mai bine defensiva.

    Hernanes in locul lui Kova. Imi pare rau pt Kova dar cred ca isi merita sansa si Hernanes. Kova e jucatorul de care poate sunt cel mai dezamagit. Ma asteptam sa explodeze sezonul asta. E adevarat ca e si el la al nu stiu catelea antrenor. Am senzatia ca Mancini vrea sa faca din el un David Silva si baiatu nu e tipul asta de jucator. Dar daca ai stofa de lnumar 10 la Inter o mai arati din cand in cand

    Apoi trebuie sa speram la un meci bun din partea lui Guarin. El e cheia la mijloc!!

    In rest toate bune.. Ne calificam in cupa si luam 3 puncte cu Palermo 🙂

    Forza inter!!

    Reply
  4. inter4ever

    “târâie” am vrut să scriu, scuze! un singur exemplu de exagerări îți dau acum, podolski: un jucător supraevaluat, care n-a fost titular în cariera lui decât la fc koln, pe care l-ai prezentat în momentul transferului de parcă i-am fi luat pe Klinsmann și Rummenigge la un loc!!!! are și probleme comportamentale, mai e și rybentin, face scandal dacă nu joacă, e împrumutat sec, cum spun macaronarii, deci din vară ne va părăsi, era exact genul de jucător de care n-aveam nevoie;;; mi s-a cam luat de fanfaroni închipuiți, vreau să mai văd în negru-albastru și oameni cărora le pasă când ne bat toți, etapă de etapă… 🙁 în concluzie, un mercenar care nu știu cu ce ne poate ajuta în aceste câteva luni, aș fi preferat în etapele din campionatul ăsta oricum distrus să testăm variante pt anul viitor; în fine, asta e, în afara lui Shaq mercato de iarnă cam haotic: Santon e rupt, n-a jucat de juma de an și, confiorm gagicii lui, nici n-ar fi vrut să se întoarcă, :), podo nu_mi place deloc, Brozo nu-mi inspiră nimic deosebit și, cel mai important, n_am luat nici un fundaș, luicru fff grav ținând cont de ce au arătat Rano&Vidic sezonul ăsta!!!!!!!!!!!!

    Reply
    1. Ionuţ Post author

      Dacă un campion mondial care e pe locul 3 atât la selecţii, cât şi la goluri marcate într-o naţională cu patru titluri mondiale e supraevaluat…

      Ah, putem vorbi despre faptul că e în regres, că încă n-a confirmat, dar de aici la supraevaluat e mult.

      Altfel, văd că insişti pe o treabă care nu contează. Aia cu o declaraţie de acum mulţi ani. Un aspect care nu contează. Un jucător trebuie judecat după ceea ce face, nu după ce spune la un moment dat sau după echipa cu care ţine.

      Hai să-ţi dau şi nişte exemple. Gerrard ţinea cu Everton (sunt poze cu el copil în tricou albastru), Lăcătuş ţinea cu Dinamo, iar Pirlo e interist. Ţi se pare că i-a reproşat asta cineva cât a jucat la Milan sau la juBe? 🙂

      Reply
  5. inter4ever

    io nu spun să ne îngropăm din start jucătorii, da’ nici să exagerăm inutil, că ridicăm aiurea așteptările, apoi ei intră pe teren, n_arată nimic, ne bat al=de sassuolo și noi ne dăm de ceasul morții dc nu joacîă bine ăla, dc nu joacă bine ălălalt și tot așa, până ajungem, alșa cum bine ai citat din gazzetissima, să avem cel mai slab parcurs din ultimii 70 de ani!!!!!!! 🙁 și_atunci, întreb și io, cui folosește?!

    Reply
  6. inter4ever

    aici nu mă convingi, cât oi trăi și_oi ține cu Inter, vreau la echipa asta jucători care să pună suflet, să_i simt că_i doare, că le pasă!!! rămân la părerea că după alungarea din club a tuturor celor care au fîăcut istorie – JZ, Cuchu, The Wall, Il Principe, Ivan Ramiro, etc – nu mai avem lider, nu mai avem identitate, Rano e slab din toate pdv… a mai fost panarama de mazzarri care a bulversat lucrurile un an jumate, din păcate nici mancio nu e ce așteptam, tot ce sper e să se termine o dată sezonul ăsta, poate-poate de la anul s_o skimba ceva în bine

    Reply
  7. alex21

    Cateva lucruri evidente
    Echipa nu e bine structurata. Avem jucatori care cica ar fi buni la toate dar de fapt de cele mai multe ori nu le iese nimic
    Guarin nu e vreun artist in atac dar nici nu face bn defensiva…el are ceva talent dar nesustinut de nimic in rest…si are un sut groaznic de la distanta
    Kovacic nu-si gaseste locul nicaieri…si asta nu e primul meci oribil pe care il face…are o suficienta incredibila cand e cu mingea la picior…poate are senzatia ca joaca inca in campionatul Croatiei
    Dam cate 5 mii de centrari pe meci din care maxim 2 bune… nu se poate asa ceva
    Nu avem jucatori de banda…nici in atac si nici in aparare…de fapt in aparare avem dar sunt de liga a 2-a…iar Palacio si Podolski nu sunt oameni de banda
    Palacio nu mai poate… E clar…Tot respectul dar nu mai are ce cauta in primu 11
    Rannocchia capitan e cea mai mare gluma a sezonului
    Vidic chiar daca mai stie cate ceva arata mai batran decat e
    Mancini deocamdata e mai slab decat cretinu ala de mazzari
    Thohir nu stiu ce dispozitie are sa realizeze niste investitii serioase cand vede mizeria asta de joc…
    Eu cred ca ar trebui sa jucam contraatac indiferent de adversar…in toate meciurile astea oribile pe care le-am pierdut in fata echipelor mici am avut posesie peste 60%… e chinuitor sa vezi pe Inter avand mingea…nicio creativitate, nicio ideea de joc, numai pase in lateral si in spate…dupa aia se pierde mingea aiurea si in 10 secunde am luat gol…asa macar stam la cutie si incercam sa exploatam greselile adversarului…nu-mi dati contraargumentul ca Inter e o echipa mare… in momentul asta chiar nu e

    Reply
  8. inter4ever

    dacă nu mai suntem echipă mare nici față de Sassuolo, mai bine închidem taraba și nu ne mai chinuim! 🙂

    Reply
  9. inter4ever

    nu, n-am fost, și tpcmai d_asta sunt vinovați jucătorii și allenatore! însă asta nu înseamnă că tre să ne resemnăm, să așteptăm să ne calce toți în picioare; acum niște ani, când Serie A era ce era, mai acceptam un eșec cu o echipă de mijlocul clasamentului, chiar dacă mă durea; acum însă, e de toată jena să te bată toți, nivelul general al cmapionatului fiind jenant spre penibil

    Reply
  10. Deki

    Prea mult entuziasm cand a venit Mancini,mult prea mult. Pentru jucatorii astia,pentru Interul asta,se potriveste perfect. La un Inter cu 5 jucatori de nivelul lui Shaqiri si 6 de nivelul lui Icardi,ar fi precum Pelegrini la Real.

    Singurul plus pe care l-a adus pana acum,este ca a reusit sa aduca niste jucatori cu nume (Podolski,Shaqiri + Il bambino)

    In rest…cele mai cretine declaratii posibile dupa meciuri in care iti venea sa-ti bati nevasta si sa-ti legi copiii de calorifer. Cea mai idioata tactica pe care poti sa o joci la Inter,posesie + mingi in banda.
    Inter niciodata nu a fost echipa de posesie si nici nu o sa fie.
    Posesie de 19% pe terenul celei mai bune Barcelone din istorie si care a avut in afara de gol doar 2 ocazii clare,sutul lui Messi si capul lui Bojan. Declaratia lui Mourinho dinainte de meci o sa-mi ramana mereu intiparita:”Dati-le lor mingea,noi n-avem nevoie de ea”
    Interul juca pe contraatac si cu echipele mici si chiar mi-e dor de contraatacurile alea in viteza.
    Fac ceva pe posesia lui Mancio si pe mingile in banda si pe fundasii din banda.
    Cat de handicapat sa fi sa te bazezi pe fundasii laterali? Pe fundasii astia laterali?

    Atata timp cat Inter are posesia,se bazeaza pe benzi si il are pe Ranocchia pe teren..nu facem nimic.

    Mereu i-am luat apararea lui Kovacic,dar e cam gata si cu treaba asta.
    Kovacic e un super fotbalist,un super fotbalist pentru Interul asta,cam atat.
    Nivelul lui a ramas acelasi,n-a mai crescut deloc,ba chiar ultimele meciuri a fost printre cei mai slabi. Trebuie sa faca urmatorul pas,sa treaca la urmatorul nivel,trebuie sa aiba mai mult curaj in fata portii,sa fie mai decisiv.

    Un antrenor adevarat i-ar lua banderola lui Ranocchia in primul rand,dupa care in vestiar ar incepe discursul cu…”Bun,astazi incepem cu Icardi s.a.m.d….

    …si Mancio,coae’,nu mai ai alibiuri,ai jucatori care pot decide meciuri prin executii de exceptie,Icardi poate sa-ti castige un meci de unul singur,la fel Shaqiri,la fel Kovacic,tu doar trebuie sa le dai incredere si sa-i bagi titulari,mai departe stiu singuri ce trebuie sa faca 😉

    Reply
  11. Costin

    Vad ca unii au inceput sa l critice pe cel mai mare talent din lotul Interului,din ultimii ani…la 20 de ani este titular in nationala Croatiei,o nationala cu super jucatori,in schimb la Inter are perioade bune si perioade mai putin bune…dc?..pai in primul rand ca nu il joaca pe postul lui,postul pe care joaca si in nationala Croatiei…daca il tot f…e pe 100 de posturi,cum sa mai dea randament si sa fie constant?…nu e asa simplu nici pt el,mai ales ca este un copil…
    Am spus de un milion de ori,TREBUIE SA AVEM RABDARE!…si aici ma refer la tot ce tine de Inter…presedinte,antrenor,jucatori,tot…

    Reply
  12. seby

    Intrebarea care ar trebui sa macine omenirea este : CARE PLM E POSTUL LUI KOVACIC?!? de atata timp aceeasi discutie si refuz sa cred ca Mazzarri si Mancini sunt tampiti in bloc si ca vina ramane la antrenor Cu Sassuolo a jucat mai intai avansat iar in a 2a mai in spate, acolo unde si eu cred ca ar fi mai bine. Eh, acelasi rezultat, poate chiar o prestatie mai slaba ca CM pierzand 2 baloane aiurea lasand defensiva expusa. Problema e si cu atitudinea caci, ok, ai pierdut mingea, ai frecat-o iar prea mult, da’ fugi ba dupa ala nu sta inert, reactioneaza, lupta.

    Reply
  13. boboin

    de cativa ani ne chinuim asa
    de retrogradat nu putem.
    la titlu nu se pune problema (nici locul 3)
    locurile de europa league este greu sa le prindem.
    de ce draq nu incepe o reconstructie zdravana cu jucatori tineri (chiar daca gresesc).
    nu vad ce sa mai caute de exemplu un nagatomo in echipa.
    sau palacio’
    sa formam scheletul unei echipe pentru la anul.

    Reply
    1. Daniel

      Pana n-o fim eliminati din Cupa Italiei si din Europa League, n-o sa vedem o reconstructie.
      Ei spera in inconstienta lor ca au sanse cu actualul lot in aceste doua competiti.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *