.
.

.

TINERII INTERULUI – CINE SE POATE IMPUNE ÎN PRIMA ECHIPĂ?


După un al doilea sezon consecutiv dezamăgitor, acesta pe care ne pregătim să-l încheiem mai mult decât precedentul, Inter nu mai poate lucra cu jumătăţi de măsură. Moratti şi oamenii săi sunt obligaţi să întoarcă pagina şi să înceapă cu adevărat un nou proiect, aproape de la 0. Spun aproape pentru că actuala echipă are câteva certitudini de unde se poate porni într-un alt ciclu.

Image and video hosting by TinyPic

În condiţiile unui nou an fără Liga Campionilor şi a unui sezon în care nerazzurri vor juca doar în competiţiile interne, este greu de crezut că vom avea parte de investiţii importante. Astfel, valorificarea jucătorilor din propria academie, în special cei care au făcut dubla campionat-NextGen Series în 2012, ar putea reprezenta o soluţie pentru un club în care austeritatea a fost cuvântul de ordine în ultma vreme.

Sigur, am mai vorbit în trecut despre incapacitatea cronică de la Inter de a oferi spaţiu şi încredere tinerilor. Cele mai recente exemple sunt cele ale lui Coutinho, care a reuşit deja să se impună la Liverpool, Andrea Poli, asupra căruia nu s-a exercitat dreptul de cumpărare vara trecută (în schimb mediocrul Gargano pare că va fi achiziţionat definitiv), iar acum este la un pas de a semna cu Milan, după cum notează Gazzetta dello Sport, sau Livaja, cedat în coproprietate la Atalanta în schimbul lui Schelotto, în una dintre cele mai greu de explicat tranzacţii din istoria recentă a clubului.

Toate acestea se întâmplă, e bine să ne amintim, deşi sectorul de tineret al Interului continuă să aibă rezultate bune sau foarte bune. Faptul că naţionala Under-17 a Italiei, din care fac parte şase jucători ai nerazzurrilor, s-a calificat în finala campionatului european din Slovacia este o dovadă în acest sens.

Noul context este ideal pentru a schimba lucrurile, iar Inter are ocazia de porni pe un drum diferit. Cu siguranţă unul dificil, dar care poate oferi satisfacţii mai mari. Doi sau trei tineri din propria academie, alături de câteva nume ajunse la maturitate, precum Handanovic, Guarin sau Palacio, şi alţi doi-trei veterani pot forma un mix câştigător.

Nu-i vom include în discuţie pe Juan Jesus, Kovacic şi, probabil, Icardi, puşti talentaţi, care au dovedit în acest sezon că reprezintă mai mult decât nişte simple promisiuni. Cu toţii suntem însă interesaţi să vedem dacă nume precum Duncan, Benassi, Longo sau Pasa pot face pasul decisiv şi să se impună în prima echipă.

Inter are câţiva puşti interesanţi atât în propria curte, cât şi împrumutaţi la alte echipe. Dacă măcar o parte dintre ei vor primi mai multe şanse şi vor reuşi să confirme în viitorul sezon, atunci putem spune că un prim pas în direcţia corectă a fost făcut.

Francesco Bardi – Portar, 21 de ani: Remarcat în timpul Turneului de la Viareggio din 2011, când a avut o contribuţie decisivă la cucerirea trofeului de către micii nerazzurri, goalkeeperul naţionalei de tineret a Italiei vine după două sezoane foarte bune în Serie B, la Livorno şi Novara, anul acesta fiind desemnat cel mai bun pe postul său în liga a doua. Despre revenirea lui la Inter se poate vorbi doar în cazul unui transfer al lui Handanovic (mai bine el decât Marchetti sau Agazzi). Dacă însă slovenul rămâne la Milano, aşa cum ar fi normal, atunci pasul următor pentru Bardi ar fi un împrumut la o echipă de Serie A, unde să-şi continue progresul.

Luca Caldirola – Fundaş, 22 de ani: Căpitanul naţionalei de tineret a Italiei, deţinut în coproprietate cu Cesena, a debutat deja în prima echipă, într-un meci de Liga Campionilor cu TSKA Moscova, dar niciodată nu a fost luat în seamă cu adevărat ca o soluţie pe termen lung. Asta deşi evoluţiile sale în tricoul azzurrinilor şi, mai recent al Bresciei, acolo unde este împrumutat, au fost mai mereu remarcate. Sunt puţine şanse să-l vedem înapoi la Inter. Probabil va fi din nou împrumutat sau chiar cedat definitiv, mai ales că transferurile lui Campagnaro şi Andreolli sunt practic rezolvate.

Cristiano Biraghi – Fundaş, 21 de ani: La fel ca şi Caldirola, Biraghi a debutat pentru Inter într-o partidă de Liga Campionilor, în 2010, împotriva celor de la Twente. S-a anunţat fanilor printr-un golazo marcat în amicalul cu Manchester City, în urmă cu trei ani, ultimele două sezoane petrecându-le sub formă de împrumut în Serie B, la Juve Stabia şi Cittadella. Evoluţiile sale au atras atenţia mai multor echipe din Sere A, vorbindu-se chiar despre includerea sa într-un eventual transfer al lui Alejandro Gomez de la Catania. În condiţiile în care Inter îi are pe partea stângă pe Nagatomo şi Alvaro Pereira, un nou împrumut este soluţia logică. De preferat, în prima ligă de această dată.

Ibrahima Mbaye – Fundaş, 19 ani: La începutul acestui sezon, puştiul senegalez care poate acoperi toate posturile din apărare şi chiar pe cel de mijlocaş defensiv părea cel mai pregătit pentru saltul în prima echipă. De altfel, Stramaccioni l-a şi încercat în două rânduri în Europa League, însă prestaţiile sale nu au convins. Calităţile sale sunt indiscutabile, iar un împrumut la o echipă în care să joace constant i-ar prinde cu siguranţă bine.

Lukas Spendlhofer – Fundaş, 20 de ani: Proaspăt debutant în Serie A, etapa trecută la Genova, austriacul îşi încheie contractul cu Inter la finalul sezonului. Deşi au existat discuţii şi chiar un mic conflict pentru că jucătorul a refuzat prelungirea înţelegerii, se pare că totuşi cele două părţi vor ajunge la un acord. Cu toate acestea, este dificil de dat un verdict în ceea ce-l priveşte, astfel că un împrumut sau chiar un transfer definitiv sunt variante foarte probabile la acest moment.

Image and video hosting by TinyPic

Marco Benassi – Mijlocaş, 19 ani: Una dintre revelaţiile sezonul trist pe care ne pregătim să-l încheiem, cu 12 prezenţe în toate competiţiile şi un gol marcat împotriva celor de la CFR Cluj, în Europa League. Faptul că Inter a rezolvat coproprietatea cu Modena în favoarea sa, în perioada de mercato din ianuarie, arată că Benassi este considerat mai mult decât o soluţie de avarie. Deşi nu este exclusă varianta unui împrumut, pare mult mai probabil să-l vedem şi în stagiunea viitoare tot în nerazzurro. De preferat, mai mult.

Simona Pasa – Mijlocaş, 19 ani: Chiar dacă habitatul său natural este mijlocul terenului, Pasa s-a dovedit o soluţie mai mult decât decentă pentru postul de fundaş central în finalul acestui sezon, în care indisponibilităţile numeroase îi dau bătăi de cap lui Stramaccioni. A fost remarcat de toată lumea şi n-ar fi exclus ca prestaţiile sale să-i fi asigurat un loc în lotul pentru următoarea stagiune, în special datorită polivalenţei de care a dat dovadă.

Lorenzo Crisetig – Mijlocaş, 20 de ani: Un alt tânăr care a debutat pentru Inter în Liga Campionilor, în victoria de la Moscova cu TSKA. Deşi a fost printre remarcaţii din echipa care a câştigat NextGen şi părea pregătit pentru pasul la seniori, Crisetig a dat senzaţia că nu a progresat suficient în timpul împrumuturilor în Serie B, la Spezia şi Crotone. Este greu de crezut că se va găsi un loc pentru el în lotul din sezonul viitor.

Alfred Duncan – Mijlocaş, 20 de ani: Aici treaba este cât se poate de clară, cel puţin pentru subsemnatul, mare fan al ghanezului. Dacă la acest moment este un tânăr care se poate impune în prima echipă şi care trebuie păstrat şi folosit cât mai des, atunci acela este Duncan. Returul excepţional pe care l-a reuşit la Livorno, unde a fost împrumutat în ianuarie, îl recomandă pentru acest lucru.

Luca Garritano – Atacant, 19 ani: Alături de Pasa, o altă surpriză plăcută a finalului de sezon. Evoluţii solide, cel puţin pentru actualul nivel al Interului, şi o promisiune pentru viitor. Dar probabil că un împrumut în Serie A, unde a dovedit că poate face faţă, este soluţia cea mai potrivită.

Samuele Longo – Atacant, 21 de ani: Vedeta echipei Primavera care a realizat dubla campionat-NextGen în stagiunea precedentă a fost împrumutat vara trecută la Espanyol. Începutul experienţei spaniole a fost excelent, dar schimbarea antrenorului şi o accidentare urâtă nu i-au permis lui Longo să continue în acelaşi fel. Sunt destul de multe vocile care susţin că viitorul sezon îl va găsi la Appiano, dar nu trebuie exclusă varianta unui împrumut în Serie A.

Image and video hosting by TinyPic

Marko Livaja – Atacant, 20 de ani: Capriciosul croat s-a dovedit cel mai pregătit tânăr pentru echipa mare în acest sezon, lucru dovedit de cele patru goluri marcate în grupele Europa League. Cedat în coproprietate la Atalanta, fostul jucător al lui Hajduk a avut un impact imediat, reuşind să înscrie de două ori, dar, în ultima perioadă, s-a remarcat prin indisciplină, fiind exclus în două rânduri din lot din acest motiv. Cu toate acestea, probabil va rămâne şi în noua stagiune la Bergamo, echipa lui Stefano Colantuono nedorind probabil să renunţe foarte uşor la un fotbalist extrem de talentat şi de promiţător.

Cu siguranţă, pe această listă şi-ar fi putut găsi locul şi alţi jucători tineri ai nerazzurrilor. Mă gândesc în primul rând la Daniel Bessa, condiţionat în acest sezon de o accidentare gravă, dar şi la Simone Benedetti, un fundaş de 21 de ani, deţinut în coproprietate cu Torino, cu evoluţii apreciate la Spezia. De asemenea, surprize plăcute am putea avea de la danezul Patrick Olsen, Francesco Forte, Lorenzo Tassi sau ghanezul Isaac Donkor. Fără a-l uita pe  Federico Bonazzoli, atacantul de 16 ani care a început deja să-şi facă un nume în Italia.

Material există, important e să fie folosit corect.

Surse foto: zimbio.com, goal.com, sports.yahoo.com




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *